Poezii despre moarte și muzee, pagina 2
Inima cioplitorului
Toată viața cioplise piatra
pe care o făcuse să vorbească
în fel și chip;
După moarte oamenii au considerat
că a sosit timpul ca el să ocupe
un loc mai mare în recunoștința lor
Drept pentru care s-a zidit în grabă
un muzeu impunător
și toate obiectele sale mărunte
adunate acolo
Și chiar inima ciolitorului
trebuia expusă într-un recipient
ca privitorii să-l simtă
măcar de acum înainte
mai aproape de ei
O inimă bătrână și plină de cicatrici
Înaintea vernisajului însă, cineva grijuliu
a înlocuit-o cu una tânără și viguroasă
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muzeul satului
Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlnești aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palma condamnatului (După o întâmplare adevărată)
Înainte de fi condamnat la moarte
și executat
printr-un sir nenorocit de imprejurari
si erori judiciare,
și-a pus palma pe zidul gros urlând:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
fă ca urma palmei mele să rămână
mărturie pe acest zid!
Și Dumnezeu i-a ascultat ruga;
După execuție au încercat să o acopere,
să o vopsească, să o răzuie
dar urma palmei lui cu degetele răsfirate
apărea mereu, la fel de bine conturată
Până la urmă, porțiunea aceea de zid
a fost decupată și zidul refăcut
Ea se află acum la muzeul
condamnaților la moarte
poezie de Ion Untaru din vol. Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vocea interioară
îmi ascult mereu vocea interioară
mi-e sete de Lumină ca de Izvor sacru
în suflet am iubire cea mai sfântă comoară
eu n-am creat în lume nici un simulacru.
mă trezește în zori cântec sublim de mierle
mirările lunii le mai resimt și eu
zâmbetele stelare se transformă-n perle
minunile nopții le-am admirat mereu.
cred în mine cum cred în Dumnezeu
ca să înving moartea îmi trebuie curaj
vechi arme de luptă dorm într-un muzeu
arma mea-i cuvântul desprins din miraj.
poezia e mândria sufletului meu
cu minunați poeți ce-i am în anturaj.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde nu e...
Pe ceru-n care îngerii nu zboară,
Nici stele nu răsar, nici soare nu-i;
Zi nu se-nalță, seară nu coboară,
Doar nori bezmetici bântuie haihui!
În inima în care nu încape
Nici milă, nici iubire și nici dor,
Vin duhurile rele să se-adape,
Iar crinii inocenței, pe rând, mor.
În marea unde nu-noată sirene,
Se sinucide poezia, lent;
Nici alge nu trăiesc și nici balene,
Iar pescărușii țipă violent.
În lumea-n care domină trufia,
Valoarea se măsoară doar în bani,
Cu fraude-și scriu toți biografia
Și doar pe îndoieli sunt suverani.
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vouă!
Voi muri fără voi, veți muri fără mine,
Cine știe de-i rău, cine știe de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.
Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Și zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanț în bilanț mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greșit, unde-i Doamne finalul?
Vă salut și vă iert, dar iertați-mi și mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Și aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.
În lumină pe rând și pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieților maluri,
V-am iubit, m-ați iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ține.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Microscop
Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea și dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.
Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat și din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-așa
încăpătoare, pînă cînd măceșul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,
dar nu putea, știu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz și trupul din cianură și-astept
nervoasă viața dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iași într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
[...] Citește tot
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orient Emigrants
Revin din vis și parcă-s mai departe
Când vesel sânt, sânt totuși mult mai trist
Deși m-agăț dea cerului vechi toarte
Și-arunc la Dumnezeu un acatist
Am raportat, văzduhul că se-mparte
Între păstorii Mahomed și Christ
Ce pun în viață tot mai multă moarte
Sub un pretext dogmatic globalist
Ei cer lui Prometeu să ducă focul
Să vadă fum de jertfe-n Orient
Cei doi Mesia își admiră jocul
Și totala pace-n foc și-armament
Pășesc tăcuți spre lume ca-nspre mormânt
Migranții înșirați ca-ntr-un muzeu
Și caută căznit un alt șezământ
Aproape acum de-al nostru Dumnezeu
[...] Citește tot
poezie de Stelian Platon (20 septembrie 2015)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Palma condamnatului (după un caz real)
Singur într-o celulă,
neputincios între zidurile groase
și pe deasupra condamnat la moarte;
Condamnat la moarte printr-un
nenorocit concurs de împrejurări
și un șir de erori incredibile;
Câte din acțiunile oamenilor
sunt într-adevăr perfecte?
Către cine să-și urle nevinovăția
dacă nici un juriu nu l-a luat în seamă?
Somnul nu se mai atinge de el.
Oamenilor,
de ce vreți să îmi luați viața
pe care mi-a dat-o Dumnezeu
și eu n-am nici o vină?!
Și punându-și palma pe zid,
disperarea din el a strigat:
- Nevinovat sunt eu, Doamne,
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipiți
Risipiți pot fi oamenii, firele de iarbă,
Mărgelele, cuvintele,
Tu le aduni, vrăjitorule, artistule, vagabondule,
Spui, viața mea, dar cine are viața sa?
Ne împletim pașii cu pașii îngerilor,
Tu unde umbli? Nu știi că timpul te va risipi
și pe tine? Mai întâi a fost o copaie,
apoi strigătul disperat/ victorios?
Unii se grăbeau la cimitir, ALȚII SE ÎNTORCEAU,
Iarna și vara se alergau în curte,
Aprinde lumânarea să vină Sfântul,
Un prim sărut ca la Facerea Lumii,
Să faci ceva ce n-a văzut Parisul,
Un muzeu cu meduze vorbitoare,
Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul,
E un se mn de moarte, a spus baba Crina,
Din neștiință se nasc basmele,
Adică din întuneric lumina,
Unde e oaza salvării? Rătăcim.
Sus, pe Muntele Sfânt, se împart Legile.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și muzee, adresa este: