Poezii despre moarte și ochi verzi, pagina 2
Să uit că fără tine nu mai pot
Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veșnic mă voi îmbrăca,
Și-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.
Mereu absentă, când viața-ți pare fantezie,
Purtându-ți frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.
Fatomă sunt, cand viața mea prin viață-ți umblă,
Si nu mai știu, ce să-ți mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Și nu îmi gasesc locul pe pământ.
Cu-n ochi te văd, și totuși esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viață si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.
[...] Citește tot
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-ți cer nimic
Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ar fi să-ți cer
N-ar fi ceva ce n-ai putea să-mi dai
Ți-aș cere ziua asta-n care stai
Cu ochii verzi, cuminți și sâni de fier
M-aș mulțumi să-ți fiu chiar și amic...
Și-n plus, nu ți-aș cere nimic.
Nu-ți cer nimic...
Dar dac-ai vrea să-mi fii
Numai o oră, una cu iubirea
Ne-am contopi-ntr-un foc și am fi știrea
Cea așteptată de toți morții vii
Și-un pergament micuț am pune-n plic...
Iar viața noastră ar pluti un pic.
Nu-ți cer nimic aici, nimic acum...
Dar dacă m-ai simți și ai alege
Ai vede-n mine Raiul bun, cel de poveste
Și mări adânci și munți cu-nalte creste
[...] Citește tot
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 4 aprilie 2018 (4 aprilie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri și regrete
Ai spus de multe ori " Îmi pare rău!",
Dar eu nu pot să uit sărutul tău,
Te-ai murdărit cu gândul trădării
Și tot încerci să mă dai uitării.
Ochii tăi verzi ascund trădarea,
Dar n-ai să-ți găsești niciodată alinarea,
Inima ta se gândește la mine
Și încă ceva mă leagă de tine.
Chiar dacă știi c-a fost o greșeală,
Întotdeauna cel ce iubește nu înșeală,
Acum crezi că totul a fost o amăgire
Și ai uitat demult ce-nseamnă cuvântul "iubire".
Uneori în noapte ți se face silă,
Nu știi ce e, dezamăgire, ură, milă,
Dar vrei să crezi că îți va trece
Și ce-ai făcut, încă te lasă rece.
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (29 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar nici eu, de mă strig
O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanți peste timp încă ning
Din pănuși de porumb mă privesc și se sting
Ochii verzi de păpuși, merii buni din livezi.
Trec poștași abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân ațipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuș de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.
Și pe umbra ce sunt, un oraș osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui și acum trandafiri
Și pe umeri, înfrânt, un oftat de cuțit.
Vin în liniștea mea patru scânduri de pom
Despre viață citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăț dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Papușa automată
Doamne!
Ce-am pățit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierți, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o așa?...
Cineva -
Dar nu știu cine,
O papușă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără rușine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Și râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor...
Mi-e dor să nu mai știu nimic
Și să iubesc în nopțile târzii
Acei ochi verzi, poemul meu demonic
Ce gândul mi-au furat în clipele pustii.
Mi-e dor să vii în nopțile cu Lună
Să ne iubim ca doi nebuni râzând
Dacă ți-aș fi a inimii nebună
Ai mai fugi de mine suspinând?
Mi-e dor de noi în clipele lui Marte
Când ne plimbam prin ploaie liniștit
Tu mi-ai rămas, cu un parfum aparte
Și te păstrez în tâmple, ca pe-un mit.
Mi-e dor să vii cu primăvara la rever
În păr să-mi prinzi un ghiocel plăpând
De vei pleca în tine am să pier
Un strigăt mut, un înger lăcrimând.
[...] Citește tot
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gheorghe-al meu, ce Moș Crăciun!
O-ntâmplare-ntâmplătoare s-a-ntâmplat întâmplător,
(Dacă nu vă zic acuma, ce și cum, parol, că mor!)
M-am trezit de dimineață, la cumpărături să merg-
Era frig, era și ceață, ochelarii dau să-i șterg,
Dar, îi scap din mână, iaca, calc pe ei și îi strivesc-
Na, că nu mai pot acuma prețurile să citesc.
Intru-n Mol mă uit în stânga și în dreapta mă chiorăsc,
Ce să iau, să umplu coșul, încă nu mă hotărăsc.
La intrare chiar pe dreapta, Moș Crăciun lângă un brad
Zâmbea tâmp, c-o blondă-n brațe, slabă și cu ochi de jad.
Mă opresc și mă uit bine, chiar și fără ochelari,
Moșu-o mângâia pe fese și pe sânii ei cei tari.
Măi, să fie, parcă-i Gheorghe, Gică-al meu, privesc șașiu-
M-a văzut, se înnegrește, nici nu pot să vă descriu,
Cum se schimbă fețe fețe și-o aruncă pe blondină,
Peste sacii cu cadouri, lângă mine o vecină:
-Aoleu, ăsta nu-i Gheorghe, Maricico, ce-i cu el?
Că eu îl știam mai mare, acu'i tare mititel,
Parcă a intrat la apă și-i cam galben, vai de el!
Gheorghe tremura ca varga și suna din clopoțel.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Fata cu ochii verzi de jad
În nesfârșitele stepe mongole,
Într-o iurtă pierdută in zare,
Un scâncet de copil,
Privire de stele reci avea,
Prin partea ailaltă de lume,
Peste marele zid zărit de lună,
Se născu o fetiță,
Cu ochii verzi de jad,
Împăratul ce stăpânea
Orașul interzis in aceea vreme,
Avertizat fusese de un vraci,
Fetița cu privirea de jad,
Iti va deveni stăpână,
Auzind măritul împărat,
Oaste ucigașă trimise,
Toate fetițele cu ochi de jad,
Vor fii ucise imediat,
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnitorul Vlad
* DOMNITORUL VLAD *
Vuiet mare se aude și se-ntunecă pământul, tună, fulgeră și ploaia în rafale-o duce vântul.
Iar în noapte se aude cum se-apropie un cal,
Pe cărarea unui munte, dintr-un sat transilvănean.
Un coif roșu pe cap poartă, pe frunte-i sclipește-o stea, într-o mână foc și spadă, armăsarul necheza,
În priviri are fior, ochii verzi ca de mărgean, pe-al său chip se citea dor când se apropie de Bran.
Și mergând la pas de cal, să nu fie observat, se-ntâlni cu o bătrână și-o întrebă:
Sunteți din sat?
Din sat, mamă, da' ce straie ai pe tine? Mândru ești!
Semeni cu un fel de crai, apărut de prin povești!
M-am întors din alte timpuri, după sutele de ani, după multe anotimpuri, m-am întors printre țărani.
*
Auzind una ca asta, bătrânica, de drumeț, se cutremură la gândul că străinul nu-i glumeț.
*
Vino, tinere, în casă... Îți pun masa să mănânci.
Și-l întreabă pe sub gene:
-- Unde vrei ca să te duci?
Nu pot să răspund la asta!
Atunci, ai vreo supărare?
[...] Citește tot
poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și ochi verzi, adresa este: