moarte şi pace

Lasa-te in pace!

Instinctul vorbeşte despre etică şi moralitate
Se poate?
Instinctul nu moare
Doar hibernează.
Lasă-l în pace!

Merg în biserică să mă rog.
Cui?- Ştim cu toţii- Dumnezeului meu,
Dumnezeului nostru.

Voci şi frisoane,
Tremurături şi vorbe ciudate
Toate mă-npung,
Mă-nping de la spate.
Lăsaţi-mă-n pace!

Păcate. În biserică se-aud păcate.
Vreau să mă rog.
Se poate?

poezie de Laura Catana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluierul de Aur

Ştiu marea de Pace, Bucurie şi Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete şi vijelie,
Se varsă, turbă – şi-a găsit loc.

Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morţii am găsit.

O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?

Dar iată! Fluierul de Aur Ţi-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopţii,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul privighetoarei între roze

A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveşmântă.

O vrajă şi albă ş-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă.

Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopţii sublimă măiastră.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina lui

de sperietoare era peticită pe alocuri
sau cusută cu aţă albă, şi cam murdară.
a schimbat-o cu haina lui de cioclu.
muritorii se chiorau la ea şi fiecare
îşi dorea o astfel de haină. în haina asta
moartea îţi dădea pace. haina lui
de sperietoare a ajuns la un magazin
second-hand, unde cărările se împleticesc.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim

Hai să fim oameni de omenie,
Dragi părinţi, copii şi fraţi.
Căci moartea nimeni nu ştie când o să vina
Şi când murim, de acei vii suntem uitaţi.

Hai să iubim viaţa ca pe o melodie,
Chiar de e uşoară sau grea.
Să nu adunăm multă avuţie
Căci lăcomia poate fi o piază rea!

Hai să-i cinstim pe tata şi pe mama,
Pe omul de lângă noi.
Şi să ne gândim la pace,
În vreme de război.

Hai să fim oameni de omenie
Căci aşa e bine şi frumos.
Şi să nu uităm niciodată,
Pentru aceasta s-a jertfit Hristos.

poezie de Vladimir Potlog (15 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 107

Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu ştiu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triştii profeţi se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veşnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Şi voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.

Iar monumentul tău va dăinui
Când despoţi şi blazoane vor pieri.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deloc nu-mi va păsa [I shall not care]

Când voi muri şi-April cel luminos
Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristeţe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.

Şi pace voi avea, ca pomii verzi
Când cade ploaia peste ei pe drum,
Dar mult mai liniştită eu voi fi,
Decât eşti tu acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea era cât

o pace sufletească venită prin surprindere
ai grijă să-ţi dizolvi iubirea în poezie
treci peste inima care refuză să bată
îi faci în ciudă şi se declanşează un fel
de ură cât o împlinire în zborul spre alt
univers cu multe stele te gândeşti
la o poezie
o poezie
dar rămâi nemişcat pentru mult timp
te reculegi şi eşti surprins de vigoarea
creierului care moare mult mai greu
nu plângi pentru că nu vrei
să te faci de ruşine în faţa morţii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţei
speranţa, nu în van fiind râvnirea,
căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea,
de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?

Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei,
de ce mi-aş pune-n altceva iubirea,
când Tu ţii sufletul divin, ce firea
mi-o-înnobilează si o dă credinţei?

Speranţa-i vană în acea făptură
ce-n frumuseţi iubeşte pieritorul
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.

Speranţa-i dulce în fiinţa pură
necoborând cu trupul, schimbătorul,
ori moartea, şi-o aşteaptă Paradisul.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!