Poezii despre moarte și pace, pagina 2
Lasa-te in pace!
Instinctul vorbește despre etică și moralitate
Se poate?
Instinctul nu moare
Doar hibernează.
Lasă-l în pace!
Merg în biserică să mă rog.
Cui?- Știm cu toții- Dumnezeului meu,
Dumnezeului nostru.
Voci și frisoane,
Tremurături și vorbe ciudate
Toate mă-npung,
Mă-nping de la spate.
Lăsați-mă-n pace!
Păcate. În biserică se-aud păcate.
Vreau să mă rog.
Se poate?
poezie de Laura Catana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluierul de Aur
Știu marea de Pace, Bucurie și Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete și vijelie,
Se varsă, turbă și-a găsit loc.
Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morții am găsit.
O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?
Dar iată! Fluierul de Aur Ți-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopții,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondelul privighetoarei între roze
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveșmântă.
O vrajă și albă ș-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopții sublimă măiastră.
rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Haina lui
de sperietoare era peticită pe alocuri
sau cusută cu ață albă, și cam murdară.
a schimbat-o cu haina lui de cioclu.
muritorii se chiorau la ea și fiecare
își dorea o astfel de haină. în haina asta
moartea îți dădea pace. haina lui
de sperietoare a ajuns la un magazin
second-hand, unde cărările se împleticesc.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Hai să fim
Hai să fim oameni de omenie,
Dragi părinți, copii și frați.
Căci moartea nimeni nu știe când o să vina
Și când murim, de acei vii suntem uitați.
Hai să iubim viața ca pe o melodie,
Chiar de e ușoară sau grea.
Să nu adunăm multă avuție
Căci lăcomia poate fi o piază rea!
Hai să-i cinstim pe tata și pe mama,
Pe omul de lângă noi.
Și să ne gândim la pace,
În vreme de război.
Hai să fim oameni de omenie
Căci așa e bine și frumos.
Și să nu uităm niciodată,
Pentru aceasta s-a jertfit Hristos.
poezie de Vladimir Potlog (15 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul 107
Nici teama mea, nici sufletul profetic
Al lumii ce prin vremuri a privit
Nu știu precis, ce spun e ipotetic,
Că dragul meu va fi cândva zdrobit.
Luna a învins eclipsele funeste
Triștii profeți se-amuză de ce-au spus;
Ce e nesigur, cert crede că este,
Măslinul pace veșnică a adus.
Cu-aceste picături de timp balsamic
Iubitu-i viu, Moartea se dă din drum,
Și voi trăi în versul meu zadarnic
Când triburi mute se vor face scrum.
Iar monumentul tău va dăinui
Când despoți și blazoane vor pieri.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!




Deloc nu-mi va păsa [I shall not care]
Când voi muri și-April cel luminos
Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristețe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.
Și pace voi avea, ca pomii verzi
Când cade ploaia peste ei pe drum,
Dar mult mai liniștită eu voi fi,
Decât ești tu acum.
poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă
Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopții,
Și mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopții,
Eu, care mă tem de stafii, n-aș avea nici o teamă.
Te-aș întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăși,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăși.
N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viața și care n-avea cum muri în ora morții tale.
Apoi, când ai pleca iarăși, eu n-aș mai plânge.
Voioșia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Moartea era cât
o pace sufletească venită prin surprindere
ai grijă să-ți dizolvi iubirea în poezie
treci peste inima care refuză să bată
îi faci în ciudă și se declanșează un fel
de ură cât o împlinire în zborul spre alt
univers cu multe stele te gândești
la o poezie
o poezie
dar rămâi nemișcat pentru mult timp
te reculegi și ești surprins de vigoarea
creierului care moare mult mai greu
nu plângi pentru că nu vrei
să te faci de rușine în fața morții
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


***
Poți să înalți cu flacăra dorinței
speranța, nu în van fiind râvnirea,
căci Domnul de ne-ar fi urât simțirea,
de ce-ar fi dat chip lumii și ființei?
Slăvesc izvorul păcii și-al voinței,
de ce mi-aș pune-n altceva iubirea,
când Tu ții sufletul divin, ce firea
mi-o-înnobilează si o dă credinței?
Speranța-i vană în acea făptură
ce-n frumuseți iubește pieritorul
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.
Speranța-i dulce în ființa pură
necoborând cu trupul, schimbătorul,
ori moartea, și-o așteaptă Paradisul.
poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și pace, adresa este:
