Poezii despre moarte și prudență, pagina 2
Meditez la singurătate
Am crescut într-un ochi de viperă
ca un dușman de moarte,
mi-a rămas teama și mai ales precauția
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spațiu care trebuie să fie sigur.
Supus tuturor greșelilor
meditez o vreme la singurătate
și deschid pe nesimțite porțile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristețe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.
Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
și tu mă iubești
cu trupul luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceasta este grădina: culorile vin și se duc
Aceasta este grădina: culorile vin și se duc,
azur fragil pâlpâind pe-aripile de la marginea nopții,
absolutul luminând în tăcere clăbuci aurii de mari proporții,
verde tăcut și persistent ca frunzele de nuc.
Aceasta este grădina: buze strânse pentru-a sufla în flaute
reci din întunecimi enorme și pentru-a cânta melodii blânde
(la harfele cerești cu strune tremurânde)
fețe invizibile, fantomatice și, mai ales, precaute.
Aceasta este grădina. Timpul, desigur, va reclama recolta sacră,
iar tăișul morții va trimite la odihnă multe flori
pe-alt tărâm unde alte cântece se vor cânta,-n lumina altori zori;
și, totuși, acum Ele sunt aici, ca într-o vrajă parcă,
ca și cum printre pomi căzuți într-un somn etern anume
niște fântâni cu degete de-argint fură-această lume.
poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzioniștii
ieșisem aproximativ la plimbare
așa cum ieși pe o poartă mică
spre o lume mare
din profil păream calmi oarecum triști
puțin adusă spre verdele tău
suficient de înclinat spre poemele mele
făceam minore exerciții de adeziune
optam în continuare pentru versul liber
frunzele se acomodau / necomplexate
își trosneau micile drame familiale
deprinsesem într-un fel coduri stranii:
eram de-ai casei!
în tandem aveam să întreținem
iluzia toamnei interminabile
atâta vreme de acum înainte urma
să ne zgâim la fosforescențele caruselului
să testăm argintiul metaforei nefrigul conservat
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pieiri
Se moare des, enorm de des în lume;
Chiar ieri s-a inundat un mușuroi
Și un melc am călcat azi printre legume,
Iar un vecin e-n drumul spre apoi.
Am văzut azi copac tăiat și-i vară
Și-un cuib și-a pierdut puii în cădere.
Un cal epuizat trage să moară...
Prieten are cancer, fără prevedere.
Am auzit c-a explodat o supernovă.
O cioară-i pedepsită; "furt pretins",
De grâne... Macii-s rupți în holde
Și-un câine-n sac, la gârlă, moare-mpins.
Delfini se suicid pe-un litoral
De valuri nespălate... și-i pierdut matroz
Căzut hors-bord, purtat etern de val...
Pe zebra-n vânăt e-o fetiță, jos, cu obrazul roz.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea unui copil către mama plecată la muncă
Mamă, de ce nu vii mai repede acasă?
Mi-e dor de tine. Mi-e atât de dor!
Te-ai dus în țări străine, dar ce-mi pasă?
Cine-mi mai spune mie "Somn ușor"?
Eu știu că n-aveam nici un ban, mămico
Mergeam la școală ca un zdrențăros
Pofteam o ciocolată, sau un Cico
În timp ce alții le vărsau pe jos.
Colegii mei vin tot în limuzine
Au bodyguarzi, și bani de buzunar
Dar eu, măicuțo, te am doar pe tine
În poza scumpă, din Abecedar.
Când nu mă vede doamna-nvățătoare
Eu scot fotografia și-o sărut
Colegii-mi spun "orfan", și cât mă doare!
Atâta răutate nu am mai văzut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Lanțul
bunica mea din precambrian era un fel de panteră
ERA o panteră!
ca-ntr-un cântec în proprii colți ea puii-și căra
nu-l păsuia când greșea pe bunicul
onomatopeic la colț îl executa/ nu cunoștea propriu-zis
absurdul iubirii... nici vreo vină a morții
instinctual... necesar... exista
adulmeca depărtări/ cumva anxioasă/ fără fițe vărsa
câțiva stropi de lămâie-cu-sânge
punea de-un tablou cu desuuri de frunze și lycra
la prima intrare-a iubirii în necunoscut
nonșalant problemele ei le pasa
celeilalte:
un fel de enunț din 4 cuvinte bolnave
timidă supusă cărându-și femeia... în fapt
adânc țintuindu-l pe el făcut trup...
[din trupul ei trup... carne... și suflet...]
iubindu-l prudent cu floare de tei și din lut
nici prin cap nu-i trecea cum deja următoarea
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catedrala împărătească
În
numele
Tatălui
și
Fiului
și
Sfântului Duh
cei ce intră
în
catedrala împărătească
maiestos și încet
se apropie
de
altar
plecându-și capetele
Ating mai întâi
fruntea și pieptul
cu palma dreaptă
pe verticală
și
[...] Citește tot
poezie de Stanisław Jerzy Kuli din Barcelona - Catalonia (2013), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ulise
Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneș
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soție eu fac legi și țin județ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, niște trântori
Care mănâncă, dorm și care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieții până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe țărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut și-am cunoscut multe, orașe și oameni,
Obiceiuri și clime, adunări și guverne
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toți;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experiența e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,
[...] Citește tot
poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pălăvrăgeală
Răscruci de timp, bătute-n cuiele drumurilor necunoscute, de soarta cu educație aleasă,
care a făcut numai ce a vrut ea,
se închină în neînțelesul credinței,
străduindu-se să ne convingă
că nu aici e viața, ci dincolo de ele,
la capătul răbdării nesfârșite,
atunci când vântul cântă în tonuri de pustiu,
în broderii sparte de ropote de ploaie curată,
căzută pentru nevoia pământului vlăguit
de cererile oamenilor nesătui vreodată de nimic,
pe care nu-i va potoli decât starea de neființă trupească.
Setea lor de zădărnicie chinuie
privirea Demiurgului
amuțit de dezamăgire precum un părinte
bun, siderat de nerecunoștința copilului răsfățat
ce răspunde cu o indiferență înspăimântătoare
eforturilor aproape supraomenești făcute spre a-l crește.
Idealizarea a ceea ce ne dorim cu tot dinadinsul
ne face să pălăvrăgim fără noimă și atunci când visul e pe cale de a se împlini,
născuți temători din fire
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie fără anotimp precis
- Reverie, reverie, primăvara a venit
Ești frumoasa-mi poezie, dar nu m-ai primit?
- Vino dacă vrei la vară, când soarele strălucește
Este cald până pe seară, și bădița mă iubește.
- Reverie, reverie, poate mă topesc
Iubirea-mi doresc să fie: un lucru firesc.
- Ești foarte grăbit băiete, du-te, nu mai sta
Fiecare dintre fete, se vor mărita.
- Aș vrea să îmi fii iubită, să ne-nveselim
Reveria mea dorită, și să ne iubim.
- Așteaptă-mă cum ți-am spus, este primăvară
Anotimpul s-a cam dus, și-ți sosesc în vară.
- N-am încredere în tine, sunt prevăzător
O urgie dacă vine, cred că am să mor.
- Trec atunci la sărutat, pregătește-te că vin
Iubește-mă ne-ncetat, legănată lin.
- Mi-ai venit, da, mi-ai venit, și ai buze dulci
Pentru ce m-ai chinuit, dorind să te culci?
- Pentru că, nu am știut, că iubești așa de bine
Reveria, n-a putut, să sosească pân' la tine.
[...] Citește tot
poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (25 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și prudență, adresa este: