Poezii despre moarte și sărăcie, pagina 2
Poeții în Regatul Morții (sonet omafial)
POEȚII ÎN REGATUL MORȚII
(sonet omagial)
Se frânge viața-n fragile destine
Și după moarte nu e dimineață,
Doar veșnicia înghețând speranță,
Pe sculptori de vers ostatici îi ține.
Și-au frânt aripi în labirint cu ceață,
Căutând lumina zilei de mâine,
Ca spice roditoare pentru pâine,
Când i-a răpit o moarte hrăpăreață.
De lipsa lor, sărac e viitorul,
Iar amintirea e mai dureroasă
În stihurile ce-și plâng creatorul.
Dorul de ei pe suflet mă apasă
Până îl slobozește Fondatorul
De sorți, din colivia ce-i e casă.
[...] Citește tot
sonet de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Știi, Doamne, sărăcia mea!
Și tot ce către tine poartă!
Cu toată buruiana rea
Și puțin soare pe o moartă.
Și oboseala mea s-o vezi,
Și luna stinsă-n zori oprind-o,
Singurătatea-mi fecundezi,
Cu strălucirea ta stropind-o.
Deschide-mi, Doamne, calea ta,
Lumină-mi sufletul cu viață.
Că-i tristă bucuria mea,
Ca iarba lâncezind sub gheață.
poezie clasică de Maeterlinck din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără țară
Eu sunt un om fără de țară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleț scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.
Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...
(...)
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru fiul meu
Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-și verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.
Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-și verse peste rană
O lacrimă de miere.
Dar socotește-n taină
După tipicul minții
De ce se sparge gheața,
De ce ne mor părinții.
Și-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog
Lăsați licuriciul să vie
la pasărea din colivie
să i-aducă lumină sacră
în colivia acră.
Pasăre sunt și eu
în colivia lui Dumnezeu
dar sărăcia și migrenele
mi-au escamotat penele.
C-o schiloadă mână
stau rezemat de țărână.
C-o slabă cutremurare
holbez ochii a mirare.
Licuriciul meu e mort.
Nu-mi mai aduce steluțe în cort,
nu mai râde, nu mai luminează
ceasul ca o amiază.
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castel medieval
Condamnă toți și numai unul iartă,
Când toți vorbesc se-aude cel ce tace,
Dă semne de cădere și de pace,
Dezamăgita, tulburea mea soartă.
Ce vremuri de vremelnicii sărace,
Mi-am dejugat și tidva lângă poartă,
Și-acum aștept voios în noaptea moartă
Pe cineva să vină mai încoace.
E un tiran - de tirania pâinii -
Aicea în castelul fără geamuri
Și tigrii lui domestici sar în hamuri
Și-n lanțuri lupi se gudură, nu câinii.
Miroase a pustiu și a cenușă,
În beciuri e-o uzină de cătușe.
poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul: Totuși, iubirea (1980-1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac;
și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 40
Ia-mi tot ce am, iubitele, iubirea,
Vei fi mai mulțumit decât ai fost?
Nu, dragul meu, căci toată fericirea
Ți-am dat-o eu și ai avut un rost.
Dar dacă-mi vrei iubita, nu iubirea
Nu te condamn fiindcă profiți de ea,
Dar ai greșit lăsând ca amăgirea
Să facă azi din tine tot ce vrea.
Hoț blând, m-ai jefuit, dar iert greșeala,
Deși îmi furi din sărăcia mare,
Însă iubirea știe că sminteala
De la cel drag te doare cel mai tare.
Malefice plăceri de oameni pătimași...
Dar eu mai bine mor, decât să fim vrăjmași.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un aviator irlandez își simte moartea
Știu, îmi voi întâlni soarta curând abrupt,
Undeva-între norii albastrului ceresc;
Nu îi urăsc pe cei cu care lupt,
Pe cei pe care-i apăr nu-i iubesc;
Din Kiltran Cross eu am venit mai ieri,
Irlandezii mei sunt toți săraci, se știe,
O înfrângere nu le-ar aduce pierderi,
Nici victoria mai multă bucurie.
Nu lege, nici plată mă fac să lupt,
Nici public nici aplauze și flori,
Sunt condus doar de-al sângelui tumult
Când singur zbor departe, printre nori;
Am cântărit tot, am judecat tot,
Anii ce vin n-au însemnătate,
Anii trecuți nu merită un zlot
Cât această viață,-această moarte.
poezie clasică de William Butler Yeats din Lebedele sălbatice la Coole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și sărăcie, adresa este: