moarte şi urechi

Unei hoaşte care vrea să se mărite

De spate-i cocoşată, nu are dinţi în gură,
Iar faţa-i e brăzdată cum e o arătură,
E surdă de-o ureche, privirea-i e saşie,
Şi e aşa uscată de parcă e-o scrumbie.

La mers se poticneşte şi-i tremură o mână,
Îi scârţâie genunchii şi părul parcă-i lână,
Iar ţâţele-i atârnă ca rufa la uscat,
Doar pielea e de ele, că-aproape au secat.

Şi totuşi o furnică ai dragostei fiori,
În pat se zvârcoleşte din seară până-n zori
Şi vrea să se mărite, visează-orgii carnale,
Deşi de-o vreme Moartea îi dă mereu târcoale.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire (11 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îmi bate ceasul

Dacă îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stângă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvânt.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă trează

Cu urechea la pământ
Lunecând l-ascult prin foi
Lungi, de cârji de popuşoi.
Graiul apelor din vânt.

I-aud undele-aşternute
Giulgii moi, ca de hârtie,
Şoapta cum îi întârzie
Sufletul să i se mute.

Sculele mele cântate
Le-aş zvârli vârtej în foc.
Vrea un singur pai, în loc
De unelte-ncrucişate.

Dintr-o strună de o sfoară
Voi să mă căznesc să scot
Geamătul şi-aleanul tot,
Pâcla grea şi ceaţa rară.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertările

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntamplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.
Văd lumea prin lunete măritoare
Şi văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Şi în urechi am continentul rock.
Ai să mă ierţi că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând.
Ai să mă ierţi că nu pot fără tine
Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toţi.
Şi cum se-ntamplă moartea să le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Şi tot ai să mă ierţi definitiv.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

El este...

El este, este glasul lui,
Şi am ieşit în poartă;
Era doar vântul ce hai-hui
Ducea o frunză moartă.

El este, este pasul lui,
Şi-am pus urechea la pământ;
Era doar viersul râului
Scandat de asprul vânt.

El este, este mâna lui
Ce-mi bate în fereastră;
Pe cerul trist ca faţa lui
Mijea o stea albastră.

El este, e statura lui
Înaltă-n zarea dintre ulmi;
Doar fumul serii albăstrui
Se despletea pe culmi.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt în pustie

Cu chiotele-ţi de lumină
şi cu-adâncul ochilor de mare,
cu urnele în lut ce ţi le lasă
nenumăratele fecioare
cutremurate-n clipa asta
de-un dor
pe minunatul tău pământ,
te chem:
vino, Lume,
vin'.
Adie-mi în ureche gânguritul de izvoare,
la cari în miez de noapte
nevăzuţi de nimeni strugurii
desprinşi din viţe ţi s-adună
să-şi umplă boabele de must,
şi-apoi - cu dărnicia to de moarte
vino,
Lume,
vin'.
Şi răcoreşte-mi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am visuri

Ascult cu urechea singurătăţii
trecerea clipelor-temnicer,
număr urmele
şi literele scrise cu sânge
pe sufletul dezgolit
de speranţă.
Totuşi, mai am încă visuri,
rătăcite
în palmele pline de lacrimi
sunt nuferi ce vor să înflorească
din noroiul
cuvântului mort.
Încep să zbor cu gândul
printre cozile cometelor sihastre
căutând îngerii albi
să-mi lumineze cu licurici,
primăvara iubirii
ce nu cere
răsplată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu al fumului tigarii de iarna tarzie

O adiere uşoară a unui vânt
De liliac ameţit printre crengile unui trandafir,
Se îmbată cu petala unui crin prea verde
Ce zumzăie neliniştit la urechea unei albine.
O frunză albastră de cocos murdar
Vâjâie obosită la curtea unei lalele ce este răcită.
Un ghiocel face prea multă gălăgie
Şi sperie firul ierbii călcat de ultimul fulg
Al unei iernii ce a întârziat să vină.
Clinchet de albăstrele anunţă noaptea,
Se caţără veşnice iedere
Pe case proaspăt vopsite, se lipesc, mor...
Un ultim fum de ţigară ce iese din gura unui copil
Mult prea răzvrătit de obraznic
Topeşte mireasma curcubeului de culori.
Moarte nesfârşită...
Poezie uitată pe soneria unei vile,
O miroase o lalea uitată şi visează
La un alt clinchet de clopoţei mult prea veseli
Pentru a exista...

poezie de Diana Rizoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem împotriva elegiilor

Oh, dragoste, ce-i cu atâta argumentaţie?
Sunt obosită de toată vorbăria ta pioasă.
Mai mult, sunt sătulă şi de morţi.
Ei refuză să asculte,
aşa că lasă-i în pace.
Să nu-ţi mai calce piciorele prin cimitir,
ei sunt preocupaţi de moartea lor.

Fiecare aruncă întotdeuna vina pe ceva:
pe ultima litră de tărie golită,
pe cuiele ruginite şi pe penele de pasăre
care s-au prins în noroiul de pe pragul la intrare,
pe viermii care au apărut după urechile pisicii
şi pe predicatorul cel cu buze subţiri
care refuză să se prezinte când este chemat,
cu excepţia acelei zile pline de purici ţupăitori
când, decrepit, a intrat în curte
căutând un ţap ispăşitor.
M-am ascuns în bucătărie după săcoteiul cu rufe vechi.

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!