moarte şi urechi

Ireal

gura stramba de atata ura
urechile surde de atata tacere
ochii secati de lacrimile ce au curs
sufletul mort si inima franta

nimeni nu poate descrie
setimentul dezamagirii.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele versuri

De optsprezece luni ornicul meu
Trist, îmi tot sună moartea la ureche.
De optsprezece luni de griji şi veghe
Simt şi văd moartea-n orice loc, mereu.

Cu cât făptura mea se-mpotriveşte,
Cu-atât instinctul morţii nu-mi dă pas,
Şi-atunci când îndrăznesc să fac un pas,
Simt inima în piept cum se opreşte.

Puterile-mi se duc, necruţătoare;
Chiar şi odihna parcă e-un frământ;
Ca un biet cal greu istovit şi frânt,
Curaju-mi stins se clatină şi moare.

poezie clasică de Alfred de Musset din Poezii (1960), traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu vorbi în cuvinte omeneşti
cuvinte cu viaţă umană
care se nasc
cresc
si mor.

Fă-ţi cuvântul absolut
spune doar lucruri eterne
fii viu în toate timpurile
prin glasul tău.

Află ceea ce urechile nu uită
niciodată
şi reînnoieşte-te în veşnicie
în toate inimile
în toate lumile.

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

M-am transformat
În pasare
Sunt un cuc
Mic
Fără aripi,
În casă...
Şi-mi urlă
Urechile
Şi-mi strigă
Ochii
A singurătate
Şi tu...
Mierla mea...
Ce mă dori,
Ce mă mori...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea în moarte

Văzduhul se strica dulce
luna era pe cer ca un pisoi
timpul îşi muta plânsul dintr-o odaie în alta
după aceea a venit curcubeul într-o ureche rămasă de la bunica
partea lemnoasă fluiera lângă şarpe
după aceea a plecat vremea într-un şchiop rămas de la cocostârci
– scriu pentru când va fi timp, azi nu e timp în lume –
după aceea cetăţile au ajuns nişte ciorbe.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dorul meu

Mi-e dor de tine uneori
Precum cocoşilor de zori
Precum urechii de cântat
Precum iubirii de păcat

Mi-e dor de tine uneori
Precum mugurilor de flori
Precum oceanului de vânt
Precum tăcerii de cuvânt

Mi-e dor de tine uneori
Şi-aş vrea din dorul meu să mori.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe optimistă

Oasele
îmi trosnesc,
urechile
îmi ţiuie
şi, uneori, pocnesc,
picioarele
au cărări diferite
şi nu mai vor să m-asculte,
gândurile,
mereu în trecut,
care, deşi plin,
este amestecat şi confuz,
prezent,
fără rost,
viitor,
făr-orizont,
trup bolnav,
şi suflet mort,
din fericire,...
încă mai pot!

poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul morţii: salonul nr. 28, unde bolnavii sunt "îngrijiţi" de superficiala doctoriţă Oprea Gabriela, de la Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (pamflet)

Aici nu te-nsănătoşeşti,
Ci şi mai rău te-mbolnăveşti.
De la o simplă greaţă, vomă,
Poţi să ajungi rapid în comă.
E locul care-ţi dă fiori,
Căci poţi ajunge chiar să mori.
Scoţând o moartă din salon,
Infirmiera, un zdrahon
Cu milă şi bun-simţ inerte,
În loc de "Dumnezeu s-o ierte!",
Zdrahonul ăsta nepereche,
Râdea cu gura la ureche.

pamflet de George Budoi din Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (30 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, puritatea

Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Albaştri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.

Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poţi dacă vrei să nu te naşti,
Dar dacă eşti te şi îngropi.

E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defaimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere – vis mut sau faimă?

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana din Persoana întâia plural (1964)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În minoritate!

Nimeni nu moare singur!
Doar doi câte doi mor
de pluralitate!
Moare mâna ce sare-ntr-un picior.
Moare ochiul într-o ureche.
Mor nările puse la acelaşi colţ
la perete.
Mor dinţii ce se pun în gură cu gura
Moare degetul băgat în beregate
Moare talpa cărată în spate
cu limba scoasă...
în minoritate!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!