Poezii despre nemulțumire și religie, pagina 2
Vremuri râvnite
Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.
Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină și des găsită bucuria
Și-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpușă din zdremțe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toți copiii.
Acum nepoții noștri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paște nemulțumirea, plictiseala
Și libertatea o înțeleg greșit.
Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculță, plouată și dezbrăcată ca să mă călesc,
Așa mă sfătuiau părinții,
Și eram sănătoasă, fericită alături de copiii din vecini
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neistoviți înfăptuim păcate
Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulțumiți de bruma căzută pe struguri,
Triști egoiști ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.
Pe pieptul Toamnei poposesc întristați,
Leneșii înlăcrimați de-a-lor sărăcie,
Îmbrățișați de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.
Un Soare se așează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Și nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.
În Sinele lor sunt aruncate săgeți de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate și adevăr,
Miraculoase săgeți ce-nvie conștiința etică,
In unele capete, ce și-au pierdut Dumnezeul.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremuri râvnite
Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.
Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină și des găsită bucuria
Și-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpușă din zdremțe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toți copiii.
Acum nepoții noștri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paște nemulțumirea, plictiseala
Și libertatea o înțeleg greșit.
Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculță, plouată și dezbrăcată ca să mă călesc,
mă sfătuiau părinții
Eram sănătoasă și fericită alături de copiii din vecini
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea...
Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Și semințele Iubirii printre ei le-a semănat.
Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristețe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câștigat.
Ambiția și vanitatea,
Invidia și gelozia,
Nerăbdarea, nemulțumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Și înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere și putere se luptau.
[...] Citește tot
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vals interzis
da
între timp te-am mai confundat
cu unul... cu altul
n-am găsit acel sem distinctiv
totul se reducea la genul proxim
acele suprapuneri creând iluzia omogenității
în universul haosului
aveați același mod de a problematiza
de a face tabula rasa aplicând principiul
neglijabilului
or, Iubirea nu poate face abstracție
de Divinitate
... aceeași nerăbdare neînțeleaptă și fuga de sine
ca de un sol infertil-păcătos căutându-și salvarea
în forța de sacrificiu a altuia
*
să fi fost vina facebook-ului uniformizator
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comedia mea
O, comedia mea nemuritoare,
exilul meu pe creierul în floare,
cum mă uitați, prieteni fără patimi
și fără pete, dincolo de gratii
și dincolo de grațiile sublime
ale Sibyllei din scriptura sibyllină,
eu m-am născut bogat, ca regii antici,
cu anii am pierdut din mantii,
azi port hlamida sărăciei strălucinde,
exilul meu, regatul din cuvinte.
*******************************
... Poetul este Ali Baba
ce-și regăsește trista lui comoară,
pe care hoții nu o pot fura,
poetul este Ali Baba.
Iar soarele e ironia voastră,
poetul e pustia vastă,
un prizonier al infinitului închis,
un vis în vis..
*******************************
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea bărbatului care a visat foarte mult
A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât
și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas
după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure
cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi
din când în când
[...] Citește tot
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru Marea Neagră
E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot și vuiet, valuri reci de șoapte...
Și dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul și lumina,
Nămeți de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet și în timp.
E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloți trudind,
Vin pescăruși iubirea să-și îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalță către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri și prin lume.
Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ferice de părinții 1980's
Adesea nu știu de sunt " Eul" memoria ce mi-l aduce,
Același timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ținut la piept în brațele de mamă dulce;
Femeia caldă și blajină cu trup și suflet încă fată.
Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeș la culoare
Și părul bucle larg căzând pe umeri mici și sâni de ceară...
... Aduși din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viață care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i ușoară...
Și nici nu pregetă o clipă să șteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face și trece zilnic prin oraș,
Ce spală, calcă, coase zdrențe, gătește ca să pună masă
Și așteaptă în zâmbet zilnic soțul cu proaspăt chip... de îngeraș.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea care depinde de noi...
.. iată două lumi finale, raiul și iadul...! Cu toții, spre ele ne îndreptăm trecând vieții
vadul, trăind, cei mai mulți neștiind de ce s-au născut, pentru ce, și, cum de sunt vii, ei
neânțelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conștienți ai Marii Creații lăsați s-o influiențăm să existe cu gândul minții
gândind atâta cât existăm, chiar și speriați de viața în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toți bulversându-ne, că de ce e așa și nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, așa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea și l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
și-nvrednicindu-l cu slava și sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalță urcând cer după cer dar și destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l știm căzuți în abisele de-ntuneric pierduți în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieții trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiți să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câți oare n-ar huli blestemând știind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în țărână, mulți tociți, uzați și chinuiți, mâncați ca de-o
văpaie nebună, în care, cerșești urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinși, că, și bogatul, ca și săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veșnicie rostogoliți... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliți în iad prăvăliți,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre nemulțumire și religie, adresa este: