Poezii despre nemulțumire și suflet, pagina 2
Tu ce-ai făcut astăzi?
Tu ce-ai făcut astăzi?
Pașii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simțit-o?
Ai lăsat îmbrățișarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleștarea gândurilor tale?
Ai simțit bucuria clipei, firescul emoțiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările și răutățile semenilor supărați?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepți spre dormitor cu pace-n suflet?
Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simțit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate sună a vis (2011)
Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, cam prea devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume, de care unii vorbesc de parcă ar ști,
(oricum consider că nu există prost sau deștept, doar necunoscător de domeniu)
îmbrăcat în veșminte albe, dar singur, că nu-mi împart Împărăția cu nimeni
nu de alta, dar e al naibii de mediocră
iar eu un egoist notoriu
tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.
(vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare)
voi dansa cu monotonia, neînțeles în niciun fel anume,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
staționez să alimentez prin stația de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu tot adevărul
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic din manuscris (2011)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremuri râvnite
Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.
Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină și des găsită bucuria
Și-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpușă din zdremțe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toți copiii.
Acum nepoții noștri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paște nemulțumirea, plictiseala
Și libertatea o înțeleg greșit.
Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculță, plouată și dezbrăcată ca să mă călesc,
Așa mă sfătuiau părinții,
Și eram sănătoasă, fericită alături de copiii din vecini
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremuri râvnite
Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.
Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină și des găsită bucuria
Și-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpușă din zdremțe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toți copiii.
Acum nepoții noștri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paște nemulțumirea, plictiseala
Și libertatea o înțeleg greșit.
Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculță, plouată și dezbrăcată ca să mă călesc,
mă sfătuiau părinții
Eram sănătoasă și fericită alături de copiii din vecini
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspecte 2021
E pace...
E o liniște falsă,
Afișată peste nemulțumiri în rate,
Sunt tăceri sugrumate și priviri vorbitoare,
Sunt stări triste, rânjind la soare,
Că domul Covid nu ne-a lovit chiar pe toți,
Și sufăr, că durerile omenești se răsfață ca în rele povești,
Când suntem neputincioși sau fără recuperare.
E pace...
E o liniște întrebătoare peste poveri în floare,
Sunt tăceri strigătoare la cer,
Este atâta ură, singurătate în doi și dezbinare,
Indolența omenească crește, nu moare,
Iubirea și prietenia nu mai au sfânt temei,
Sunt cernite la culoare,
Este încruntare, minciună, sfidare, dezorientare
pe orice carare
Și capete aplecate afișând disperare.
Speranța de bine tristă floare este constrânsă și peste hotare,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (8 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea...
Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Și semințele Iubirii printre ei le-a semănat.
Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristețe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câștigat.
Ambiția și vanitatea,
Invidia și gelozia,
Nerăbdarea, nemulțumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Și înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere și putere se luptau.
[...] Citește tot
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neistoviți înfăptuim păcate
Pe buzele de Toamnă trecătorii plâng,
Nemulțumiți de bruma căzută pe struguri,
Triști egoiști ce-alergă spre nicăieri
Să primească pomană, tot sufletul Toamnei.
Pe pieptul Toamnei poposesc întristați,
Leneșii înlăcrimați de-a-lor sărăcie,
Îmbrățișați de zori chiar dacă nu muncesc,
Cu parfumul florilor, ce-neacă astăzi Pământul.
Un Soare se așează lent peste cărnuri,
Pe milioane de frunze otrăvite-n păcat,
Și nu se-ntristează fugind de grele mirosuri,
Scoase din gurile celor, ce suflă spre El.
În Sinele lor sunt aruncate săgeți de lumină,
Divine sclipiri rupte din puritate și adevăr,
Miraculoase săgeți ce-nvie conștiința etică,
In unele capete, ce și-au pierdut Dumnezeul.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre
La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră și în gândul lui,
În sufletul băiatului
Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Și trăiește aici și-acum
Umbra falnicului nuc
Parcă se tot mărește
Se aude un guguștiuc
Cum în zbor pornește
E lumină-n umbra lui
Căci sclipește soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute
[...] Citește tot
poezie de Radu Andrei Capșa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mocănița, în drum spre neant
Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate, vagoane goale și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că mi-e nesuferită
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume, despre care unii vorbesc de parc-ar ști,
sunt în veșmânt alb, dar singur, cu împărăția goală
goală și al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri
vor avea ei grijă de asta
voi dansa cu monotonia grețoasă, neînțeles nicicum,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
opresc să alimentez prin stația de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu adevărul
cine sunt eu?
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu mocănița, în drum spre neant
Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate,
vagoane goale și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece,
totu-mi pare devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume,
despre care unii vorbesc de parc-ar ști,
sunt în veșmânt alb, dar singur, cu împărăția goală
goală și al naibii de mediocră
eu sunt un egoist notoriu
tristețea e a mea,
voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.
Vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare
voi dansa cu monotonia grețoasă, neînțeles nicicum,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
Nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el,
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre nemulțumire și suflet, adresa este: