Poezii despre noapte și zoologie, pagina 2
Noapte de vară pe Golful Bothniei
Plutind în lumină, orizontul răcoros al Bothniei
alunecă în neantul alb al serii
unde fiecare stea pălește pe țesătura dezolantă a bolții cerești,
iar înserarea preia stăpânirea de la soarele ascuns vederii.
OSAKA MARU din îndepărtatul Nagasaki
se îndreaptă spre nord, spre fabricile de cherestea din Umeå,
remorcând, fără lumini la catarg, suflete bushido mirate
în luciul de fuioare-al verii.
Asemeni lor, au cutreierat și alți marinari;
și-au întrebat într-o sută de graiuri: de ce
sunt nopțile de iunie atât de albe pe valurile Bothniei?
NB.
În limba japoneză MARU înseamnă cerc; dar are și semnificația de reapariție, de repetare a unui ciclu etern. Cuvântul este adăugat numelui navelor maritime comerciale ca măsură de protecție asiguratorie că nava se va întoarce teafără acasă din voiaje. Acest nume nu se acordă navelor militare, ele purtând nume de munți, fenomene naturale, animale, insule, etc.
poezie clasică de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serenada muncitorului
Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Și-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curând la cap.
O, dormi adânc, mereu, așa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ți lucrez,
Eu știu și bine-a dărâma.
În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanților pierduți sub lună,
Poeți cu putredul amor.
O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În rațiunea aurită.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, întuneric...
Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
și-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai știe nimic despre tine.
Dar întunericul atrage spre el totul
forme și focuri, animale și... pe mine;
cât de ușor le-adună pe toate!
forțe și oameni
și este posibil ca o mare prezență să se miște-alături chiar acum.
Eu cred în nopți.
poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine te tulbură?
Cărări de nisip
se tânguie-n clepsidră...
Simt durerea și tac.
Cine te tulbură, mamă
în plânsul tău pentru păcat?
Ești statuie pironită-n așteptare
cu șalul înzăpezit
peste veștile ce ne-așteaptă
în prag.
Dar, veștile astăzi, mamă
sunt animale deșelate în țarcuri.
Împreună ducem noaptea aceea
ca pe un rest adăugat
pe tarabă,
că un geamăt nedeslușit...
peste lume.
poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREȘTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arca nova
Când arca-și construia pe cală,
I-a zis lui Noe-un glas din nori,
Să ia doar soață, fii, nurori
De soacre, nicio pomeneală!
Și bietele, la-ngrămădeală,
Puteau să urce, noaptea,-n zori
Pe lângă animale, ori,
Doar singure, mai cu fereală
Dar Bibliei, i-e fermă slova,
Primit-a Noe sfaturi sacre,
Pe cin-să ia în Arca Nova,
Scăparea cui să îi consacre:
E cert că până și Iehova,
Avea repulsie de soacre!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul din mine noaptea între gesturi
ochii infectați de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
pașii obosiți de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut
vaporii eliberați din stomac mârâie printre dinți
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să țin seama de bubele și abcesele de sub piele
din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu
nu știu
următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecata
Noaptea judecătorii nu sunt
Îmbrăcați în negru,
Probabil au pijamale cu
Animal print...
Orice cauză are
Un avocat cu suficiente argumente
Care să te convingă.
Martorii au afirmații diferite
Dar jură pe Biblie.
Sentințele nu te iartă,
Justiția e oarbă,
Legile sunt ziduri,
Cu fundații de paie
Putrezite.
Apel, recurs, hotărâre,
Definitiv!
Demult, un trandafir era judecător,
Spinii lui dădeau sentința
Și inima avea mereu dreptate!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginația nu există
În seara asta trebuie să vii mai aproape de mine, călătorule,
Pentru că vreau să te sărbătoresc.
Frumusețea ta îmi provoacă o stare de extaz,
Îi face pe vecini să se plângă
Atunci când în miez de noapte încep să strig
Pentru că nu pot îndura singur toată această bucurie.
Voi da naștere unor sori.
Voi ține pădurile cu coroanele în jos,
Scuturând din copaci și tufișuri, cu blândețe, în poala mea
Animale cu blană moale.
Ceea ce tu concepi drept imaginație,
Pentru mine nu există.
Orice poți face tu într-un vis
Sau în pânzele minții
Mâinile mele pot extrage viu din buzunarul hainei.
[...] Citește tot
poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o noapte
demult, ascultam un cântec frânt
poate o lacrimă într-un cuvânt
în cămăruța lui
un șoricel rodea marginile timpului
pe pereți, într-o seară
anostă și goală
am desenat un animal
în noapte auzeam gemete
se izbeau de pereții
atât de reci, atât de seci
era beznă și frig în cetate
plângeau și lacrimile în șoapte
gandul s-a stins
știi, în acea noapte...
tăcere e acum
în mine, în jur
și mult nămol și scrum
în tine, nu...
ce zici, ce spui, acum...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La vederea animalului
S-au bucurat cu toții la vederea
animalului
au aprins focuri și au dănțuit
și s-au bețivit toată noaptea
și nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriașul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloși
și la dinții săi atât de albi
și la fruntea sa ușor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea și s-au
destrăbălat și nu s-au uitat deloc
la cele două brațe subțiri și la coatele
însângerate și la genunchii însângerați
ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri și le-au presărat pe stânci
au răvăși cerul cu privirile lor
și la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat
poezie de Matei Vișniec din Orașul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre noapte și zoologie, adresa este: