Poezii despre ochi și vânătoare, pagina 2
Iar voi trece
Mă zbat să scap
din ochiul tău de jar,
căci prea vânat mi-e sufletul
de un timp încoace;
zadarnic îmi săruți
arsura de pe tălpi,
voi trece iar prin iarba
în care Dumnezeu
sparge lacrimi într-un clopot;
sunt maci presați pe cer
sau amurgul
e pătat de sânge?
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânătoare de șoim
fragment
în zori de zi când cea din urmă stea
este sătula de isprăvi nebune
un prinț al vânătorii povestea
și-un gramatic nota ce i se spune
"mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există"
- marite domn! am un condei ciudat:
în loc de "mare"-a scris cu lacrimi "trista"
"afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară"
- măria ta! condeiul meu smintit
notează "înlăuntru" nu "afară"
"la fel de-aprinsă-n învelișul ei
simțeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei"
- stăpâne! s-a notat aceasta bine
"de patru zile șoimul aștepta
[...] Citește tot
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânătorii
Veneau spre case asa de departe,
încât abureau fruntile de drum;
si aveau toate padurile pe umeri,
si toate colnicele în ochi acum.
Veneau de-acolo, din zari sângerii,
cu sufletul ars de afectari,
de li se prelingea în râs oboseala
spuzita cu sotii uneori.
Se bucurau câinii iesindu-le în cale,
un copil a fugit descult prin zapada;
se mângâie canile de lut cu tarie,
pe cer, luna-i gata sa cadaă.
poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia asta n-are limite
mă târăște înainte
nepregătită așa cum sunt
cu pumnii vineți și genunchii moi
mă spală
îmi pune gloanțe în buzunar
îmi deschide ochii
mă ia la palme
dar eu nu și nu
poezia asta n-are nici o rușine
mă dezbracă în stradă
mă pune să vânez
iar eu vreau să mă-ngrop
sub albul cuvintelor
cu Dumnezeul tău în brațe
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naștere
Munți: cernire, tăcere și zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.
Liniștea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.
O, nașterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbușit își zărește imaginea,
O paloare se trezește în odaia înăbușitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.
Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.
poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieri, azi, mâini
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țarmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am devenit foarte păros
Am devenit foarte păros, am păr pe tot corpul.
Mi-i teamă că vor începe să mă vâneze pentru blana mea.
Cămașa colorată pe care-o port n-are la dragoste lipici,
arată ca fotografia aeriană a unui nod feroviar.
Noaptea, sub pled, trupul meu e treaz și disponibil,
ca ochii unui om acoperiți înainte de a fi împușcat.
Rătăcesc pretutindeni, fără odihnă; prea
înfometat de viață voi muri.
Încerc, totuși, să fiu calm, ca o movilă cu toate orașele distruse,
neturburat ca un cimitir.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieri, azi, mâine
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Poezii vechi și nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din gânduri
Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.
Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.
Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimi resemnate
S-au stins ochii lor, în Noaptea cea din urmă,
Deși viață-au dorit, ei Visul l-au vânat...
În inimi hulitoare speranțele se curmă
Și sevă roditoare nu au găsit vreodat'.
Dar sufletul degeaba l-au bălăcit în scârnă
El încă va rămâne de spaime-adînci mușcat.
Iar îngerul din dreapta pe umăr stâng atârnă
Și inima sfâșie spre Moarte, ne-ncetat!
poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre ochi și vânătoare, adresa este: