ochi albaştri şi viaţă

Şi a plouat şi azi...

Şi a plouat şi azi din ochi albaştri
Şi ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaştri
Tot noru-acela, negru şi flămând.

În mine potopesc tristeţi grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viaţa ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Şi nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toţi, cu veri şi toamne
Şi au secat de lacrimi, ochii mei.

Şi ţipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopţile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot naşte perfectul

Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă şi-n cuvânt -
Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt,
Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aş pierde -
Nici să concurez cu solul care procrează verde.

Croşetez, sperând, de-o vreme, botoşei din ghemul meu,
Şi trudesc ca să dau viaţă... baremi unui fad clişeu.
Nu am fler, luturi, nici daltă să cioplesc cu nostalgie
Absolutul existenţei, ţeluri într-o elegie.

Mi-am dezmoştenit sterilul că n-a conceput măcar
Într-o vară năduşită, cu picioarele pe jar;
Un copil cu ochi albaştri ca să-mi animeze viaţa,
Lângă cel cu ochii verzi, un vioi ca dimineaţa.

Am carenţe şi restanţe dintr-o viaţă ce n-o ştiu,
Şi plătesc azi, pământeană, izolată ca-n pustiu...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Roma lui Ovidius

poetului latin Publius Ovidius Naso, exilat la Pontus Euxinus

Când ai plecat din Roma,
Te-au plâns, poete, aştrii,
Iar îngerii din ceruri
Vărsau din ochi albaştri
Potop de-amare lacrimi
Aflând ce cruntă soartă
Spre-îndepărtatul Tomis
Al tău exil te poartă...

Pe marmura cea sobră
A vechilor palate,
Pe Viile de tine
Atât de mult umblate,
Se revărsa un vaiet
Din piepturi de fecioară
Cerând, vai, îndurare,
Ca versul să nu moară!

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm în ochiuri de izvoare

dorm în ochiuri de izvoare
cu lună şi stele,
toate dorurile mele:
umbre călătoare.

dorule, unde –ai plecat
ce poteci mai sui,
te-ai pierdut pe carărui,
unde să te cat?

dat-au buzna teii-n floare
şi tu nicăieri
vin şi trec la primăveri,
umbră călătoare.

am pierdut doi ochi albaştri,
iartă-mă, părinte,
când de ei mi-aduc aminte,
mă-nchin la toţi aştrii.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie târzie

m-am născut pe o magică geană de rai
luminile stelare mi-au fost ursitoare
mi-au ursit frumuseţea cu părul bălai
şi ochi albaştri ca un cer cu soare.

mi-au tatuat pe inimă iubirea sublimă
şi mi-au sortit să mă-nfrăţesc cu fluturi
cu păsările care prin cântec mă animă
cu arbori care-n faţa vântului fac scuturi.

şi fiecare floare să îmi fie aproape
cu parfum şi cu miasme de poveste
din vesele izvoare să sorb proaspete ape
cu poezia vieţii să mă înalţ pe creste.

mă veghează îngeri de rele să mă scape
să simt pururi măreţia minunilor celeste.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ochilor albaştri

Minune vie a ochilor albaştri,
Smaralde, perle, viaţă, poezie,
A minţii mele dragă nebunie,
Sunt pe pământ, sau înălţat la aştri?

Mă pierd de tot când mă cufund în ei,
Nu mai văd lumea, nu mai văd nimic,
Mă micşorez ca un atom, mic, mic.
Mă-nbată doar mirosul lor de tei,

Ce vrajă, ce magie poate- avea,
Adâncul lacului ce-l poartă în priviri,
Ce m-obsedează până-mi ies din firi,
Cu globu-i fin, cioplit în peruzea.

Minune vie-a ochilor albaştri,
Smaralde, peruzele, chip cioplit,
Tu vindeci omul, doar cu un clipit,
Şi mă ridici sau mă cobori din aştri.

poezie de Gabriel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară mereu

Primăvară e în sufletul meu
Iubirea o stăpânesc cu greu.
Tu eşti floarea veşnic înflorită
Cu parfumul dulce-a dimineţii binevenită!
Îmi mângâi duios parul bălai
Sărutul trezirii plăpând îmi dai.
Cu ochii tăi albaştri şi duioşi
Privindu-mă, dragostea noastră pe veci o coşi!
Talia subţire tu mi-o cuprinzi
Învârtindu-mă, aripi vrei să prinzi.
În zborul lin purtat de vânt
Să-mi arăţi ca iubirea nu are nevoie de nici un cuvânt!
Tu eşti raza de soare a dimineţii,
Melodia surda ce acompaniază dansul vieţii.
Tu eşti luna înconjurată de stele
Ce-mi veghează tandru în nopţi, visele!

poezie de Diana Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai e dor?

Spune, îţi mai e dor de mine,
de ochi albaştri şi cuminţi,
de şoaptele-mi dulci şi fierbinţi?
Mă mai aştepţi în prag la tine?

Ştii tu ce mult ai răscolit
liniştea sufletului meu,
cum am făcut din tine zeu
din ziua-n care ne-am iubit?

Din visuri dulci ai coborât,
să mă trezeşti din moarte vie,
s-aduci Lumina în chindie
şi să alungi tot ce-am urât.

Zâmbesc şi ştiu că azi trăiesc
de Dorul meu, născut în tine,
numai în doi ne va fi bine,
să nu te sperii cât IUBESC!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinii morţii

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuţi ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu ştiu...

De unde veniţi, pelerini?
Din care cetate cu porţile sparte
Din care pustiu?...
De unde veniţi, pelerini?

De unde veniţi cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrenţe şi feţele supte,
Şi albe, de parcă
Vă temeţi ca pumnul de care fugiţi
Să nu vă ajungă şi iar să vă-ntoarcă
În ţara în care n-aţi vrut să trăiţi?...
Cu ochii albaştri, ca-albastrul senini,
De unde veniţi, pelerini?...

Ei tac...
Să răspundă niciunul nu vrea;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 11 (1 iunie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, cu ochi albaştri

Cad pădurile de teamă că securea se ascute,
Mor izvoarele de sete, iar poienele ni-s mute;
Florile se-ascund în iarnă, dar zăpadă nu mai este,
Ninge-n noi cu resemnare, şi ni-s visele poveste.

Româneşte-mi cântă frunza, doina în genunchi se roagă
Să-i rămână pur cuvântul, să îi fie ţara-ntreagă;
Dar, ce vulturi se adună, ciugulind din cântul dulce
În morminte mi-l aşază şi mi-l răstignesc pe cruce.

Nu mai înverzeşti pe ramuri şi poverile se-adună,
Grijile te-ngenunchiază şi din ele-ţi faci cunună;
Muşcă corbii, strânşi grămadă peste trupul fără vlagă
Nu e nimeni să-ţi aşeze mângâiere peste plagă.

Plânge-albastrul peste galben, roşul, maci, împovărează,
Somnul nu te mai găseşte şi ţi-e noaptea tot mai trează;
Un colind se-aude jalnic, ca un scâncet de durere,
Ruga s-a sfârşit în lanţuri, râde Iadul de plăcere...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!