panică şi poezie

Versuri despre paşaportul sovietic

Birocratismul! De beregăţi
l-aş rupe, ca lupul – şi basta.
Şi dau la toţi dracii, şi-arunc în bucăţi
tot ce-i hârţoagă. Dar asta...
Prin compartimente, din cupeu în cupeu,
amabilul vameş apare-n tot locul.
Se dau paşapoartele. Îl dau şi pe-al meu
cu scoarţe ca focul.
Se uită la unele-atent, ca eretele.
Se uită la altele-n treacăt, mecanic.
Pătruns de respect, ia carnetele
cu leul britanic...
Mâncându-l din ochi, se-nconvoaie cu totul
la unchiul de peste ocean
şi, ca pe-un bacşiş, a luat paşaportul
american.
Mirat, ca o capră privind un afiş,
la cel polonez se uită cruciş,
cu toată-ncordarea tâmpeniei sale,
şi parcă întreabă: "De unde venişi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vladimir Maiakovski (1929), traducere de Cicerone Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Roosevelt

Cu o voce din Biblie sau cu versuri de-ale lui Walt Whitman
Ar trebui să vin acum spre tine, Vânătorule!
Primitiv sau modern, simplu sau complicat,
tu semeni puţin cu George Washington şi mult cu Nimrod.*
Tu eşti Statele Unite,
tu eşti viitorul invadator
al Americii noastre cu sânge indian, o Americă naivă
care se roagă încă lui Isus şi vorbeşte încă spaniola.

Eşti un exemplar falnic şi puternic al rasei tale;
eşti cultivat, eşti abil; eşti opusul lui Tolstoi.
Când vine vorba de domesticirea cailor sau de uciderea tigrilor
eşti un Alexandru Macedon, un Nabucodonosor.
(Tu eşti un profesor de energie,
cum spun ţicniţii din zilele noastre.)
Tu crezi că viaţa este foc,
că progresul este o erupţie;
unde pui glonţul
acolo pui viitorul.
Nu.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea in editie de lux

sunt foarte îngrijorat de faptul că Elisabeth a acceptat să îşi sărbătorească ziua de naştere în mijlocul unui lan de grâu,
e atât de sensibilă încât mirosul viitoarelor pâini îi poate provoca un sentiment de inutilitate.
acum stă cu mâinile înţepenite pe volan şi mă pândeşte cum scriu versuri nesperat de lungi despre tristeţea ei.
dincolo de portiera argintie e o lume nouă, aşa o mint, ne putem tăvăli prin praful pierdut de hainele unor zei şchiopi, va fi minunat...

sunt prea lungi versurile tale, ţipă Elisabeth, trena rochiei mele se încurcă în prepoziţiile compuse şi verbele tale îmi ard faţa
aşa să ştii...
am văzut asta, nu e nevoie să te repeţi la fiecare oprire în lanurile aurii,
trena rochiei tale oricum e de mult timp sfâşiată de colţii geloziei iar versurile mele sunt lungi, da, foarte, foarte lungi...

până la urmă am aruncat-o cu forţa în mijlocul toamnei, şampania s-a revărsat peste sânii ei domolindu-i panica
în loc de cupele cu un singur picior am folosit palmele aspre ale disperării...
gustul băuturii s-a schimbat de parcă ar fi fost prea devreme să ne strigăm pe nume,
ciudat,
foarte ciudat...

la plecare, ploaia ne-a murdărit inimile cu fulgere,
am evitat să ne privim feţele

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!