neîncredere

Aripi frânte

Te înşeli
Iubirea
Nu frânge aripi

Dacă m-ai văzut fără aripi pe mine
Înseamnă că am ştiut
Să le ascund foarte bine
Şi numai tu cu neîncrederea ta
Le vei putea frânge
Sau răni cândva

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, "Alt cer" (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantie, cerul

Norocul zilei era lumina
Unui pescăruş cu lacrimile pe aripi,
Mîhnirea ei, cînd apa durerii
Trece de pe aripă în ochiul de viaţă.

Cerul mantie vroia
Peste minunea acestei priviri a florii
Încă nechemate de trecerea unei stele.

Clipa neîncrederii în adîncuri,
Poate ploaia, poate seara ce vine...

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind privirea mea

Cusu gura cu muţenia primită
de la altii....
Şi fiecare cuvânt durea crunt
rostit cu neîncrederea neîncrederii
de-a şi crede...
Cum iarba in primăvara se teme
pentru al său verde..
In zloatele de umbre a iernii.
Şi o priveam de pe o bancă
din mijloc de mlaştină
Cum doinea cu ochii dintr-un singur
diez de privire
Mai multe cuvinte spuse în multe zile...
Nebun am sărit prin al meu smârc
Numai eram broască ţestoasă
Ea imi spunea cu clipire de gene
Că sunt cocostârc
Şi am plecat cu ea
In cuibul cuvintelor pentru voi
Fără tâlc

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chilie cocon

Credinţă a neîncrederii
Măresti catedrala mereu
Dărâm zidul tău cu mare greu
Dar răsare-n urma disperării

Că-n cealaltă chilie a-ncrederii
Sunt tot mai putine flăcări
De chipuri ce luminează
Lumea ce numai-ti oferă

Sinceritatea şi prietenia
De a simţi sublim, oamenia

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum realizez cât de complicitate sunt relaţiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puţin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu ştim ce vrem!
Cât de nehotărâţi suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu ştim să iubim!
Cât şi de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecţi suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar şi cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" şi chiar,, goi"!
Cât şi mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, şi mai cât ne vom pierde!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Ochii mei văd focul adâncului,
Purificarea se face prin jertfă,
Credinţa rămâne cuiul
Înşurubat în crucea luminii.

Privesc mântuirea
Prin câinele răstălmăcind
Neîncrederea.

La un semn
Trupul se desprinde,
Sufletul se înălţă
În vitrina Domnului.

Şi câinele latră,
Şi latră, şi latră...!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 23

Cum pe o scenă bietul cabotin
Îşi uită rolul, că e temător
Iar animalul, de mânie plin,
Se moleşeşte-apoi foarte uşor.
Neîncrezător, mai uit şi eu să spun
Discursuri de iubire fel de fel
Şi singur mă iubesc, pierzând ce-i bun,
Împovărat de-acest amor rebel.
Dar cu privirea mea plină de dor,
Din piept cuvinte parcă profeţind,
Ce vrea şi recompensă şi amor
Voi fi mai expresiv decât vorbind.

O! Tu să-nveţi iubirea a citi
S-auzi cu ochii şi-nţelept vei fi.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi ajunge urletul de lup şi nici puşca încărcată

renunţ
mai bine pulbere de polen
se auresc mâinile noastre
ochii
şi buzele
care nu mai rostesc decât o tăcere
înaltă
până când clopotele îşi scutură limbile
în aerul plin de licurici
dragostea e călătoare prin psalm
Dumnezeu ne ţine de mână
noi întoarcem privirea ruşinaţi
se plăteşte neîncrederea
cu un sărut
fruntea noastră plină de lumină

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele căzătoare

te-ai aşezat timidă în braţele arcaşului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerşit încă de la început o moarte lentă şi dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelaţie.

şi pentru că nimeni nu ar fi înţeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut şi stingher.

după ce ultima ţigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!