plante şi timp

Floare sălbatică

Iubirea nu-i o floare de seră, ci o floare sălbatică,
născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-o oră însorită;
răsărită dintr-o sămânţă sălbatică,
suflată pe drumuri de-un vânt nebun, de o sălbatică ursită.

O plantă sălbatică, plantă pe care, atunci când din întâmplare
înfloreşte-ntre gardurile grădinii noastre, o numim floare;
şi când înfloreşte dincolo de ele o numim buruiană; dar, fie floare,
fie buruiană, parfumul şi culoarea ei sunt întotdeauna sălbatice.

poezie de John Galsworthy, 1867 - 1933, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

Emis – tânăr, douăzeci şi opt de ani –
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să înveţe tainele comerţului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la ţărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinţi foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine aşa; pentru că în acest fel,
deşi zace înmormântat în acest port,
părinţii lui vor trăi cu speranţa că el trăieşte.

poezie clasică de Nazim Hikmet, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port

Emis – tânăr, douăzeci şi opt de ani –
a ajuns în acest port sirian la bordul unei nave ateniene;
planul lui era să înveţe tainele comerţului cu plante aromatice.
Însă, bolnav pe toată durata călătoriei,
a murit îndată ce a ajuns la ţărm.
Înmormântarea lui sărmană s-a făcut aici.
Câteva ore înainte să moară a murmurat ceva
despre "acasă", despre "părinţi foarte bătrâni."
Dar, nu a spus lămurit unde înseamnă acasă
în marea lume panelenică.
Mai bine aşa; pentru că în acest fel,
deşi zace înmormântat în acest port,
părinţii lui vor trăi cu speranţa că el e în viaţă.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

sunt balsamul pământului
versurile limpezesc aerul
la fel de utile că plantele
fac foto
sinteza dragostei
cuvintele lor dansează
dând vieţii strălucire
cu ajutorul unui mister vechi
modelează sufletul oamenilor
poetul vorbeşte cu glasul
mării şi a vântului
poeţii sunt muzicienii secolelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
O ramură din inima mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea... mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
Ramuri din inima... mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor şi patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura căzută

Soarele geme-n aerul senin şi cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
şi prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simţi căldură-n inima plină de viaţă.
Frunzele cad, zilele scad şi ele,
iar zeiţa toamnei îşi pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puţine decât ale nopţii
şi vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă îşi pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viaţa fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
şi dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeiţa imaculată a zăpezii.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţii

Din materie pierit-am, să-ncolţesc în firul ierbii,
şi-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
şi-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura şi eu odată mai presus de lumea asta
şi mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi şi-ntâi descinse în materie, şi apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a şi nu şi-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu şi-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicţii, pe care le ştii prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte şi înţelepciune,
dar din minţile-i trecute nu şi-a mai adus aminte,
şi din minţile-i de astăzi încă va sui pe trepte.

poezie celebră de Rumi, traducere de George Dan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crearea lumii

Când Isus, în săptămâna din toate mai fecundă,
A plămădit lumea, toată materia primă
Era deja acolo; El a vrut-o verde, mare şi rotundă,
Ca un harbuz copt, cu mireasmă plăcută de azimă.

El a făcut, ştiutor, din aproape-n aproape,
Soarele, luna şi-o mulţime nenumărată de stele,
Păsări în aer, animale pe suhat, peşti în ape,
A sădit plante şi-apoi spus: "De-ajuns cu muncile grele."

Am uitat să spun c-a mai creat, ăsta-i adevărul,
Omul – şi pentru om, o femeie, adică pe Adam şi Eva;
Şi le-a interzis să mănânce-un anumit fruct, mărul.

Apoi i-a văzut mâncându-l, sorbindu-i seva,
"O, Doamne," a strigat cât a putut de tare,
"Tocmai au dat-o-n bară generaţiile viitoare!"

poezie de Giuseppe Gioacchino Belli, 1791- 1863, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!