Poezii despre prăpăstii și suflet, pagina 2
Zbor de zmeu
Mă doare dorul tău de dorul meu
Și plânsul mi se scurge în pârău..
Mi-e sufletul atins de nor și hău,
Abis vuind de ape, spasm de rău,
Te mângâi și te strâng la piept mereu,
Mă doare gândul tău în gândul meu,
Nălucă violetă, zbor de zmeu...
Scap frânghia din mână, sunt doar eu,
Mă doare gând de dor trimis voleu...
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Acum cu zeul-Leu sunt asemuit
Și cu flori, consacrate lui Shu, sunt acoperit.
De apele Abisului nu mai mi-e frică!
În lumea de Dincolo, preafericiții sunt
Acei care-și pot vedea resturile lor, pieritoare, de pe Pământ,
În binevuvântata zi când Osiris, "Zeul-cu-Inima-Oprită",
Coboară, plutind, deasupra trupului lor, de Suflet despuiat!
poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pod peste suflet
Sufletul meu nici n-are pod
Și zilnic dau să-l trec inot,
Departe-i țărmul celălalt,
Vadu-i adânc și ceru-nalt.
Ca peștii, din abis, stâncosi,
Răsar munți tineri, și munți roși,
Contemplu palma lor de lut
Și zic: Aici eu m-am nascut.
Buza-mi sărută-albastra zare,
Cu setea muntelui de sare.
Ce bine e că nici n-am pod,
Că dorul meu e plin de glod.
Dacă mă-nec, mă țin de-un plai
Și-not spre gura mea de rai.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de mishelle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foale de meduze
Jocurile noastre sumbre
Ne ucid în carne de umbre
De meduze prea confuze
Arse egoismului-n duze
De crematorii de verde
Realului ce nu se mai vede
Sub măștile prea abisale
Vulcanice-n suflet, foale...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Istorie suflet și viteză
Folosind forța de propulsie
a propriilor abisuri sufletești
acest poet
va ajunge
departe
Priviți-l
ce frumos
cade-n
moarte
Până
aici
n-a ratat
nici
o
nenorocire
Ce prezent măreț
îl așteaptă
[...] Citește tot
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simulatorul tăcerii
Poetul face economie de neființă
ca un nufăr răsare sufletul său
noaptea i-ascunde șoapta adâncului
părerea de bine părerile de rău
Anihilarea eului iată poemul
ultima fericire vai cum doare
lacrima cade-n prăpastia cuvântului
dar lumina ei greutate nu are
poezie de Costel Zăgan din Caiete botoșănene (aprilie 1985)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârâit de urlet
împarte corpul
multor tentacule
și când acesta
va fi neputincios
cărat de suflet
vei zări în jurul tău un abis
cu dorul pentru ce-i
ce te-au dorit pentru a lui cântec
nu pentru al cărnii
sfârâit de urlet
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe aripi de vis
Izvorâtă din adâncuri
abisale
pânza nopții-ncet de lasă
în încăperea sufletului,
căutând întunericul
ascuns
în beciul amintirilor;
în liniștea mângâietoare
ascultă fermecată
glasul timpului;
se uită-n Cutia Pandorei
deschisă
și-acoperă flacăra speranței
stinsă;
închide dulapul gândurilor,
pășind sfioasă pe aleea
uitării;
se așează la masa
tăcerii,
alături de sufletul obosit
[...] Citește tot
poezie de Tatian Miuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
...din întuneric spre lumină...
Sentiment obscur, o stare latentă...
Privesc oglindirea ei într-o ființă inertă...
Nori de furtună se-adună pe cer,
Dincolo de ei lacrimi pălesc,
Cad în ocean, în întuneric,
Vibrații se simt până-n abis...
Sufletul se pierde, totul e trist...
Speranța nu moare...
Se-aude din cer bătaie de aripi...
Lumina m-absoarbe din depărtare,
În sufletul meu aproape o simt...
Acum e trăire, nu existență...
Acesta-i finalul în Paradis.
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito
sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mișcă mii de aștrii
străbate ceruri și aure-albastre și alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitație,
se prăbușește uneori printre abisuri
și nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalță la infinit, într-o constelație mișcătoare
fiindcă are origină divină
și esența veșniciei!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre prăpăstii și suflet, adresa este: