Poezii despre prăpăstii și viață, pagina 2
Noapte fără clopot
Eu am trăit ca mine nu ca altul,
pustiu, plâns, apoi zâmbitor
pentru că mă legăna mama.
Viața doare mereu cu dinți albi
cu care trebuie să muști toate pietrele funerare,
numele meu începe să fie scris
încet și sigur pe treptele abisului.
Nu am șansa ta la stele,
eu cobor spre umbre
și nu pot fi botezat în același sânge
din care Iisus a coborât demn.
poezie de Cătălin Cudalbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balanță
Facem bilanțul intelectual,
Atârnă o sută de grame la cântar,
Nu suntem ostili ideii de a învinge,
Campioni supli ai moralei care ne atinge,
Plini de morgă, astăzi ne îndreptăm,
Spre marea pe care cu degetul o încercăm!
Slobozi la limbă cu obraji cărnoși,
Ne aventurăm spre hăuri năzuroși,
Vrem ca abisul să caște cu greață,
Mâine să se deschidă ca o nouă viață!...
poezie de Ana-Maria Cristofir din Obiectiv turistic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Isus e calea
Mii de drumuri, prin păcate
Duc la moarte și La iad
Și-n prăpastia pierzării,
Zilnic mii și sute cad.
Dar spre ceruri la viață,
Doar o cale duce-n sus
Calea mântuiri-una,
Una singură: ISUS.
Toți acei ce caută altă
Cale spre-a ajunge-n cer
Rătăcesc, se pierd
Și-n noaptea
Morții și durerii, pier.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noianul
sunt toate încurcate ca un nod
legat solemn la gâtul vieții mele
-călău urcănd încet pe eșafod
noian adânc de căzătoare stele
și timpul stă oprit din mersul său
și spațiul e iar un punct pe "i"
mai cade-o stea aleasă de călău
și hăul prinde iarăși a roti...
poezie de Iurie Osoianu (20 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păianjenul
Stă pânza-ți diafană ca o rază
Pe-un ram ce pe prăpastie se-nclină,
Iar noaptea prinde-n ea o bură fină
Pe care dimineața o perlează.
Trăiești plutind în legănare lină
Pe hăul ce sub tine surd vibrează;
Când vraja tainei lui te-ncătușează,
Îți torci un fir ca firul de lumină.
Și te cobori în adâncimea vagă...
Dar dorul ramului din nou te-avântă
Pe firul tors din propria ta vlagă.
Și fericită ești trăindu-ți visul,
Insectă mică ce domini abisul
Când noi, privindu-l numai, ne-nspăimântă.
sonet de Nichifor Crainic din Poezii alese 1914-1944
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când viața ne împinge pe muchii abisale,
Salvarea e-n acorduri de flaut și cimbale.
Viori, piane, harpe, violoncele, tube,
Pot vindeca mâhnirea și-a sufletului bube.
catren de Mihaela Banu (11 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste fără odihnă
Prin nea, prin ceață,
Cu vântu-n față,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!
Chinuri mai lesne
Aș suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi unește,
Ce turburare
Nu zămislește!
Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieții altar,
[...] Citește tot
poezie celebră de Goethe din Poezii (1957), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sângerează pădurea
Sângerează pădurea în zăpadă
Când venele-i tăiem cu fierăstrăul,
Țipă oxigenu-n lumea toată,
În păduri se instalează hăul.
Pasările nu au loc de cuiburi,
Stelele nu le surâd în pene,
Căprioarele nu pasc din muguri,
Puiuții lor nu-l au pe Moșul Ene.
Sângerează viața pe pământ,
Copiii noștri trăiesc în spitale,
Desenează lucrul cel mai sfânt:
Pădurile ce nu le ies în cale.
E-o amintire sau fi-va amintire
Sângerarea noastră-n propria viață?
Pădurea este leac de viețuire,
Nu este prețuită doar în piață.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Focuri din toamne
se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieții noastre
viața e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenței.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaful lui D.A.F. de Sade, cel arestat sub toate regimurile
Trecătorule,
îngenunchează și roagă-te
Aproape de cel mai nefericit dintre oameni.
El s-a născut în secolul trecut
Și a murit în secolul acesta.
Despotismul cu frunte hidoasă
Cât a trăit s-a războit cu el:
Pe vremea regilor acest monstru odios
I-a luat în stăpânire întreaga-i viață;
Pe vremea Terorii despotismul a reapărut
Și l-a împins pe Sade pe marginea prăpastiei,
Pe vremea Consulatului despotismul a renăscut
Și Sade îi este și astăzi victimă.
epitaf de Marchizul de Sade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre prăpăstii și viață, adresa este: