Poezii despre prejudecăți și religie, pagina 2
Bat clopotele în turnul amintirilor...
Ieri, mi s-a dărâmat un vis măreț,
visul dragostei, cândva puternic și foarte optimist.
Pe cât de greu l-am construit în timp,
atât de ușor a fost abandonat de el, de omul drag;
El, un om simplu,
asemeni celor care se joacă ușor cu sentimentele oamenilor,
fără nici o prejudecată.
M-am consolat cu gânduri pozitive impuse, foarte greu,
spunându-mi că dragoste cu sila nu se poate
și că orice sfârșit este un nou început, dar...
Dar, în naivitatea mea, nu înțeleg totuși ușurința
cu care unii oamenii aruncă în coșul uitării
toate sentimentele frumoase adunate cu migală în timp,
dărâmâd fortăreața dragostei fără nici o remușcare,
din motive cum nu se poate mai mărunte.
Știu bine, că orice început are și un sfârșit,
sau că din prea multă dragoste se naște involuntar gelozia, ura...
dar maturitatea sau conștiința oamenilor,
nu mai ajută chiar la nimeni și la nimic?
dar prietenia? numitorul comun al atâtor ani petrecuți împreună,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (3 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul și fapta (după Neagu Vasile-Scânteianu)
Din viața mea am rupt bucăți și-am împărțit la fiecare
fără să am prejudecăți: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărțeam și alții m-au luat de prost.
Eram un visător ciudat, credeam în pilde și povețe
și mulți de mine-au profitat că eram bun și cu blândețe.
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
și proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă.
Din cărți mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viață,
dar m-amăgeam așa mereu, umblând cu visele prin ceață.
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun și mare cât un baobab.
Și risipind mereu avutul ajuns-am și eu la strâmtoare
că toate mi s-au dus ca vântul să văd și viața ce chip are.
S-au depărtat cu toți de mine când n-am avut ce să mai dau
și-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam.
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoșteau,
că nu prieteni câștigasem, ci doar dușmani ce mă loveau.
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri și ca pe-un câine mă-ncolțeau.
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa, după Neagu Vasile-Scânteianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul și fapta
Din viața mea am rupt bucăți și-am împărțit la fiecare,
fără să am prejudecăți: de-mi e prieten sau oricare!
Munceam cinstit un ban să am, nu m-am gândit să-mi fac un rost,
ce-mi prisosea îl împărțeam și alții m-au luat de prost!
Eram un visător ciudat, credeam în pilde și povețe
și mulți de mine-au profitat că eram bun și cu blândețe!
Eu chiar nu mă gândeam la rău, gândeam că Răul nu există
și proiectam în capul meu un ideal în lumea tristă!
Din cărți mă inspiram mereu, gândind că-s scrise după Viață,
dar m-amăgeam așa mereu, umblând cu visele prin ceață!
De sentimente nu mai spun c-am risipit ca un nabab,
c-aveam un suflet de nebun și mare cât un baobab!
Și risipind mereu avutul ajuns-am și eu la strâmtoare,
că toate mi s-au dus ca vântul să văd și viața ce chip are!
S-au depărtat cu toți de mine când n-am avut ce să mai dau
și-n loc să îmi aud de bine numai batjocură primeam!
Acei pe care-i ajutasem abia de mă mai cunoșteau,
că nu prieteni câștigasem, ci doar dușmani ce mă loveau!
"Amicii" îmi zâmbeau stingheri, dar pe la spate mă bârfeau,
că deveniseră hingheri și ca pe-un câine mă-ncolțeau!
[...] Citește tot
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea de a iubi
E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubește! Așa, pur și simplu,
fără avantaje sau interese... ca și când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunțată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simțind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simțurile încinse ațâțând îndrăzneții
fiori... iar, vara... să vreți să înotați singuri în râu înfierbântați de arșiță, însetați de-o sete de
voi înșivă, emoționați și bronzați... porniți înspre toamnă, să întâmpinați, toamna firii, firesc,
seduși de culori și-un timp pictat cu neliniști când vreți să faceți împreună dulceață, în nopți
și zile adoptând stări ce în minți dobândesc importanță vorbind despre binele celorlalți, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămași unul cu altul, să vreți
să petreceți serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat viețile-ntr-o singură viață... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
și cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten și prețios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conștientizați că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neașteptate... o zi și o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri și înserări care le-nșiruie-n
interior conținutul precum în om se-nșiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăvește
adâncul... și sufletul, și conștiința și inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranțele... ard nădejdile... ard vrerile și dorințele, și... ard și lacrimile, ostoind căi
și cărări pe care calcă talpa desculță ca pe sticlă spartă și pe pietre-ascuțite... într-o rutină,
[...] Citește tot
poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre prejudecăți și religie, adresa este: