Poezii despre responsabilitate și viață, pagina 2
Caută singur soluții
Când dai în viață de-un necaz
să nu stai în loc ca prostul.
Nu-ți curgă lacrimi pe obraz
precum bocește baba mortul.
Nu căuta doar vinovați,
ci, caută singur soluții.
Dreptate tuturor să-împarți
prin a tale contribuții.
De-abia atunci se poate spune
că ești un om foarte capabil.
Că ești dotat cu înțelepciune,
pentru ce faci, ești responsabil.
De lumea întreagă respectat,
considerat că ai valoare,
Rămâi cu sufletul curat,
că ce-i cutat, nicicând nu moare.
poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, om!
O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alții dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulți o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viața ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Și vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăți sau va-ntina,
Rodind sămânța pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
[...] Citește tot
poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Viața ca o închisoare
când am fost aruncat în viață nimeni nu mi-a spus ce mă așteaptă
așa că mi-am luat porția zilnică de plimbare
și noaptea rația de libertate
când am simțit pubertatea împungându-mă
i-am întors spatele, mi-am șters lacrimile și am mers mai departe
chiar dacă mersul era doar o învârtire în cerc
mi-am ridicat brațele, simțeam că pot să zbor, infinitul mă chema
dar umbra, ancora împământenirii, îmi atârna prea greu în suflet
și am lăsat orizontul să se ducă la culcare... și tu?
o singură dată am visat că zbor și iubirea plutea alături
dar mi-am luat ranița responsabilităților în spate
și am continuat să mă învârt în cerc dându-i formă vieții
cândva, oricând, moartea va veni cu toate protestele
și voi privi cu teamă și cu groază pasul ce mă scoate din rând
dar poate că atunci voi realiza că viața e doar un alt fel de-închisoare
[...] Citește tot
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, OM (după o idee a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul)
Tu, OM, de vremuri muritor
Și fără de-ascultare,
Răspunzi în fața tuturor, de sute de greșale,
Sau cu cât ești mai iertător, mai bun,
Cu luare-aminte,
Te-apropii fără ca s-o știi de Cerurile Sfinte.
Că pilda ta o îndrumă spre Iad sau Rai, nu știi,
Dar pentru ce înfăptuiești în Ceruri vei plăti.
Să iei aminte cât trăiești
Ce gânduri ai, ce fapte!
În Ceruri toate le plătești... Și dincolo de moarte,
Dac-ai să treci nespovedit și plin de răni, creștine,
Degeaba-n lume ai trăit, căci nu ți se cuvine
Nimic din lutul cel lumesc, doar scrum și nepăsare,
Căci n-ai cătat să te închini la Sfintele Icoane.
Pierind în neiertarea ta, ucis de valul sorții,
Îți plângi păcatele lumești
În veșnicia morții.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
fixat pe un ceasornic
Prezentul nu
nu ne-ncape, tindem spre dilatări
nostalgici de trecut: «bine mai era» noi
eh!
și visătorii: «las că va fi bine» ardem unicul aer
singurul trup prelins în vanitate
«Trăiește clipa!»
. care?
deja trecu!
Să mi se dea un altfel de ceasornic
deșteptătorul să pornească-n viitor ceru
«gândul responsabil cu speranța» dar dacă-i 11:59
și gata, lepezi trupul
cine și unde-ți va purta trezirea?!
Un prezent supraelastic atunci, să vină pe măsură
glăsui «gândul țiitor de garderobe, mime, gesturi»
și cu durerile n-ai teamă?!
Le vei dubla sau chiar și râsul!
Pasul stă jumătate-n aer, prezentul când este?
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Definiție
Se găsesc 23 de adolescenți,
Nici prea înalți, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminți,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătății!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 și o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trântește câte o ușă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obține câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura așteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face și câte ceva bun,
[...] Citește tot
poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine moare
Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.
Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învață ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
[...] Citește tot
poezie de Martha Medeiros
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vinovat
S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eșec l-a desemnat-
O victimă, la alții; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.
Fără putința răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ținut răspunzător de drame, fără scene;
E veșnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.
Rămas fără de casă și soție
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălășuind tenebre, nici nu știe
Că chiar nefiind povară, e vinovat.
E fericitul ce are și-un copil
-Odor crescut, ce-n multe școli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce devii?
Imediat după născare
Omul țipă-n disperare
E firav, neajutorat
Crește de e protejat
Mai apoi joaca îi place
Toată ziua asta face
De-are liniște acasă
De nimica lui nu-i pasă
Și-o să ajungă apoi major
Este el răspunzător?
Ce devine, omul oare?
Depinde de fiecare!
Unii vor ști doar de bani
Și-asta-i face inumani
Chiar de au, nu-i îndeajuns
Când lăcomia i-a pătruns
[...] Citește tot
poezie de Ionel Popa (17 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asta e viața
Să nu te plângi niciodată,
Că ești în singurătate!
În jurul tău sunt
Atâtea felurite culori!..
De ce nu le vezi,
Nu le îngrijești,
Nu le aperi,
Nu le întrebi:
Cum ele pot exista
Fără pic de atenție
Din partea ta?
Pornește,
Croiește o cale,
Un popas!
Nu te încercui
În găoacea ta de impas!
Auzi cum te cheamă?
Simți cum te strigă?!
Parcursul ăsta ți-e dat,
[...] Citește tot
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre responsabilitate și viață, adresa este: