Poezii despre stânci și viață, pagina 2
Te întreb
A fost al tău vreodată vântul
Sau Universul nesfârșit?
Ori soarele din cer luându-l
L-ai dus în mâini la asfințit?
Ai ascultat în floare merii
Cum înalțau iubirii cânt?
Te-ai contopit cu ploaia verii
În brațe fulgerul purtând?
Ai născocit cu ochiul minții
Cât pot fi toamnele de-adânci?
Ți-ai dăltuit din iarna vieții
Poteci de soare peste stânci?
poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce frumos am trăit!
Îmi ascult uneori, atent,
ecoul pașilor
gândind că n-au obosit încă.
În ei simt trecerea timpului
și-mi regăsesc
voința de stâncă.
Bătăile inimii nu-mi sunt singuratice.
Îmi urmează pașii cadențat.
Prin anotimpuri mă poartă, voios
mereu pe drumuri de neumblat.
Îmi simt amintirile
încrustate în talpa rănită de dor
și văd cum din ele răzbate
al dorinței de viață, izvor.
Și merg, merg mai departe
sângerând.
Lacrimile mi le înghit
și râd-plângând, hohotind.
Ce frumos, Doamne, am trăit!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape de cer
Aproape de cer
Privirea mea a întâlnit
Liniștea.
Era un țipăt de vultur
Și tăcerea grea a stâncii.
Pașii m-au purtat
Pe oglinda în care se vedeau
Brazii, și în spatele lor
Sufletul meu, mare,
Ca o pânză goală.
Atunci pe ea am pictat
În culori liniștite
Viața
poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culmile Trascăului
Sub acoperișul de ceriu albastru
S-au cuibărit fuioare de ceață,
Păduri nesfârșite de astru,
În toamna cu-nceput nou de viață;
Pe drumuri doar de îngeri călcate,
Mărginite de stânci uriașe,
Auzi doar liniștea cum își bate
Piatra Cetii-n secunde golașe;
E o liniște de rai înverzită,
În inima aceasta a lumii,
Când vocea Crăciunului-i auzită
Prin colindele ce străbat dunga culmii...
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (18 noiembrie 2019)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alpinism (1928)
Pe piscuri goale, fără viață,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viață.
Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Și-i drept că gura-mi, nu arare
Cerșea un sprijin de la stâncă.
Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs și eu la fel sarcastic...
poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă profană
Stăpâna mea, învață-mă să plâng,
Așa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...
Să plâng și eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...
Învață-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieții mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliță și-un scut...
Și dacă-n viață n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca și Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învață-mă să mor!...
poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundațiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi suntem
Noi suntem toți așa precum e zis
În stânci de piatră și pe vechi izvoade:
Avem strămoși, o limbă și un scris
Și un trecut de viitor ne leagă.
Să ne cunoaștem drumul înainte -
Pe urme de istorie pășim,
Prin tainicele șiruri de cuvinte
Cu drag de Țară și popor trăim.
Noi suntem ai istoriei copii,
Purtăm cu toții românescul nume,
Așternem clipe dragi pentru vecii
Și-un vis ne ține demni pe astă lume.
poezie de Crina Popescu din Gânduri din gânduri
Adăugat de Amurg
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sedus de piatrā
Stânca goală urcă in zare...
Mâna grea, suturatā
Se coboară agale,
Să prind de sus un apus...
Sā-l țin o viață in palme
Să nu-mi spun de ce-s sedus,
Inima goalā se ridicā
Corpul-mi o stâncă...
Sunt apus de lună atras
Sedus de intristare...
Inima dezbrăcată
Iar ingheață tare...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
ea își delimitează viața
atât de aproape de graniță
un verb se conjugă
de cealaltă parte a stâncii
verbul naște un pod
de pe care se aruncă sinucigașii
ea simte pământul din adânc
și face o declarație publică
sunt fericită
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am pornit
Am fost eu vântul care fuge,
Trecând neobservat prin lume?
Am fost eu râul care curge,
Fără să fi lăsat mici urme?
La început am fost un izvoraș,
Căutând o cale spre un râu,
Cu chipul blând de copilaș,
Devenit cu duritate mai târziu.
Am pornit ca simplă adiere,
Cu timiditate viața s-o prefir,
Prinzând din ce în ce putere,
Transformată în vajnicul Zefir.
Am fost un firicel de iarbă,
Prinzând noi rădăcini adânci,
Din ani mi-am făcut o salbă,
Urcând pe ale timpului stânci.
poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre stânci și viață, adresa este: