Poezii despre stejari și viață, pagina 2
Odă ostașilor români
Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei șoimani de munte!
Am cântat în tinerețe strămoșească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume!
Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viață,
Ce-ați probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare!
(...)
poezie clasică de Vasile Alecsandri din volumul Ostașii noștri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Siberia
album de izbucniri neroade, ce rod noroade-n izba lor, un dar
gândit în spuma minții, popor al bărbii înghețate, Siberii sipet de amor,
mă-ndeamnă iute spre izbavă, spre zecile de milioane, căzute-n lava sfinților,
odor cântat printre suspine, coline rupte-n valea lor, idolul scump durerilor,
m-alung forțat spre frumusețe, semețe torțele mă ung, cu focul lor
duhovnicesc, ei toți ce-au fost încă trăiesc, arhivele nicicând nu mor
și gustul lor de sfiiciune, putreziciune întețesc și morții dragi ne cer în cor
Siberii ample să trăim, noi ce trăim, să cerem morții ca să vină -napoi în for,
taigaua sfântă vă-ncunune cu fagi, stejari mesteceni albi, pădurii stor,
voi osândiți fără osândă, veniți Siberia să smulgeți, acelor
îngeri ce rimează cu rima neagră ce vă-nghite: voi știți o coasă are spor,
atunci când firul ierbii însuși, se pleacă și moartea însăși e-un fior
poezie de Plopeanu Petrache
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
La școala vieții
învăț de la fluturi zborul lin și tandru
învăț de la albină viața s-o îndulcesc
mă-nvălui cu parfumul florilor de leandru
stejarul mă învață cu freamăt să trăiesc.
învăț de la munte să fiu temerară
să mă înalț peste prăpastia adâncă
învăț să fiu solară ca zilele de vară
chipuri de speranțe am sculptat pe stâncă.
învăț de la arhangheli drumul spre nemurire
filozofii îmi arată cum să mă recunosc
împletind cu raze slove de iubire
beție și extaz cu miresme de mosc.
învăț de la pădure să-mi ascund suspinul
stele mă învață să nu cunosc declinul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iancu la Țebea
Ce vești mai aveți voi români despre Iancu
Să spună ce știu toți acei care știu,
Ce vești să avem, suntem oastea lui Iancu
La Țebea, la Țebea, eroul e viu.
Eroul ne cheamă, ne cheamă la Țebea
Al nostru frumos, pătimit crăișor,
Aici ne rugăm pentru Iancu, la Țebea,
Roș, galben, albastru altar tricolor.
Popor românesc, nu uita niciodată
Că nu ești urmaș de fricoși și bastarzi,
La tine acasă cât faci ochii roată
De dragul eroilor veșnic să arzi.
La Țebea foșnesc românește gorunii
Și-ntreg calendarul se-aude pe drum
Și clopote fierb untdelemnul furtunii
La Țebea, la Țebea, la Țebea acum.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ștefan Vodă și Codru
Ștefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ți curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostașii mei
Morți, luptând ca niște zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufași
Face-ți-oi voinici ostași
Ca să scapi biata moșie
De păgâni și de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.
Codrul puse a vui,
Brazii a-și însufleți,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari și mici
Se făceau ostași voinici,
[...] Citește tot
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clemență creștinească
Ferice de acel stejar
Ce pică mândru pe la noi
Și-ajunge-n viața de apoi,
Ales cu har de Ăl divin,
Până în gât sătul de vin
În cercuri, doage de butoi,
Și cât de binecuvântat
E dudu' fără vină, care,
Sub lame de securi, topoare,
Balerci renaște, fasonat,
Ca el, rachiului curat
Să-i dea arome și culoare...
Dar eu aș vrea, de când mă știu,
Un tei să fiu, că de-oi cădea
Răpus tot de-un topor sadea,
S-ajung apoi... că-i cu rachiu
Sau vin alb, negru, ghiurghiuliu...
Vr'unui butoi baban, canea;
[...] Citește tot
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă pilotul
Dacă te-am rugat vreodată, suflete, să spui, să spui,
Ai tăcut! Ai fost eroul îmbrăcat cu scut și zale,
Eu am fost sărmanul cui.
Palmele spre rugă-ntinse îi sunt toată arma lui:
Herostrat ce-ncrede crimei faima biruinței sale!
Iar când te-am rugat odată, inimă, să taci, să taci,
Ai vorbit! Mai lesne-ai smulge un stejar ce însuși este
Codru-ntreg între copaci,
Decât cum ai fost tu gata trista jertfă să mi-o faci!
Că sunt inimi și de ceară, asta nu-i numai poveste!
Acum ce? Plângând te vaieți că ești pustiit de tot,
Suflete! și țipi de groază, inimă, n strivirea sorții.
În zadar v-am fost pilot:
Inima un rob nevolnic, sufletul stăpân despot
Doi nevrednici, nu de viață, ci de sfânta pace-a morții!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e milă
Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viața făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istovești muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii înghețați.
Mi-e milă de cerbi, căprioare și iepuri uciși de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, față-n față cu ucigașul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă și
cu creierul murdar.
Mi-e milă și de tine, înfumurat și prost.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi port pustiu prin noapte pasul
Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriș lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Și stau de vorbă stelele-ntre ele.
Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceață azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aștept ceva? Păreri de rău să fie?
Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Și de la viață ce-aș mai aștepta?
Vreau numai liniște și libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!
Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci și totuși pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Și să se-nalțe răsuflînd mereu.
[...] Citește tot
poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu îmi ceri să uit
Întârzie un dor
la hotarele Amaradiei
de la Scrăzi
până la Stejari, drept spre ponoare,
acolo unde dedițeii în somn de frunze
renasc
noaptea de migdală
cu vise,
cu viața tihnită dinainte,
peste această pădure
la locul ei
răbdătoare
această apă liniștită
și ce greu le-a fost
n-ai de unde să știi
când s-au îmbrăcat de sărbătoare
și au iertat totul
poezie de Eli Gîlcescu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre stejari și viață, adresa este: