Poezii despre teatru, pagina 2
Acei nărozi...
Acei nărozi făceau experimente,
Roia o lume în costume sport.
Ce artificii, scânteieri demente!
Riscai pe loc să cazi trăznit, și mort.
Suiau baloane-ornate ca un teatru.
Stricate, semănau sinucigași.
Dar frații Montgolfier aveau curaj.
Și-Academia de știință, treabă.
poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un cosmos imens
Să fii copil, să poți zburda
În roua dimineții,
Să speri că vei putea intra
Cândva în teatrul vieții.
Să îți impui a reuși
Printre păpuși, în viață,
Apoi să speri că vei ieși
Din temnița de gheață.
Ce-ai devenit, acum ai înțeles,
Bob de nisip, lipsit de sens.
Privești nostalgic bătrâna ghicitoare
Având toate răspunsurile și nicio întrebare.
poezie de Cristina Ott
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acuarelă
În pădurea de cristal
Ca un alb decor de teatru,
Stau copacii vertical
(Trei plus douăzeci și patru).
Înger trist de abanos,
Înger mic
S-a trezit cu fața-n jos
Într-un cuib de borangic.
Un luceafăr ideal,
Verde i s-a prins pe gene,
Ca un fulg de papagal
Din păduri braziliene.
Iar căpșunii de pe jos
Îi trimit în nări mireazmă
De tămâie și aghiazmă,
Pruncului de abanos.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Teatrul își pierde actorii
Aproape-n fiecare an
teatrul pierde un actor.
Se stinge lampa în tavan,
scena e un trist decor
Conduși pe ultimul drum
de spectatorii văduviți,
Rolurile lor rămân
chiar și când sunt împietriți.
Dar, aura strălucitoare
a actorilor plecați,
Rămâne nepieritoare
pe scena unde-au jucat.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Octombrie
Fum în nervuri, aprinse ruguri,
în parcuri doar statuile nu mor,
iar aerul e plin de voci
parcă venind din Elsinor,
Ce replici! Umbre-și spun pe nume,
cândva au fost Polonius, Hamlet,
acum sunt doar copaci fără de frunze,
coboară ziua-n violet,
A fi sau a nu fi se-aude,
Shakespeare mai scrie-o replică pe vânt;
veniți la teatru, gata sunt actorii,
spectacolul va-ncepe în curând
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teatru absurd
Demult nu a mai
Venit pe la noi
Am rămas singură
Cu sufletul gol,
Uitându-mi fericirea
Agățată in cuier
La altcineva acasă.
Unde oare am fost în vizită?
Ce o fi făcând Demult?
Ultima oară când
A trecut pe la mine
Mi-a adus flori...
Și m-a pupat
Dulce...
Pe gură.
poezie de Culament Filis
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copile
lumea asta e un teatru
de păpuși
te-ai urcat în trenul vieții
din greșeală
un tren de vise
și multe dez
amăgiri
vei fi o jucărie în mâna tuturor
nu vei înțelege nimic
la început
pentru că nimic nu e de înțeles
mai târziu te vei simți
o marionetă
manipulată de mâini ne
cunoscute (!?)
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dentistul
aurora! nu a dispărut
ea pur și simplu a curs
din cer deasupra teatrului
cu două minute în urmă
ea s-a amestecat
cu mirosul
lipicios
al dentistului
cu două minute în urmă
care se grăbea
spre cabinetul său negru
! romantismul a dispărut:
dragostea și dinții
sunt incompatibile
poezie de Anna Grig, traducere de Florica Bican
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La teatru
Pornesc pe frânghie, confuză
Și la întoarcere, pe buză,
Oripilată de o gâză,
Înghit sonetul semidoct,
Până ce gâtul tandru, copt,
Se-ntinde stradă, apoi mal,
Pentru furnicile-n aval,
Crescute-n sare de Nepal.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Examen la teatru"
Georgică fiul silitor,
Râvnea din sufletu-i curat
Să intre-n lume om titrat
Sau mai precis, un bun actor
Și dând examen, silitor,
Să-și vadă visul a-ncercat
Iar soarta s-a înduioșat,
El reușind triumfător
Dar bietul nici nu a știut,
Succesului cam care-i "costul"
Doar proful, mult satisfăcut,
Găsise reușitei rostul:
-Niciun actor n-am cunoscut,
Să poată face-așa pe prostul!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre teatru? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre teatru, adresa este: