Poezii despre timp și traducere, pagina 2
Profetică
Profeții adevărați în virtute
Străjeri autorizați peste destine
Ei ne traduc viitorul pe înțeles
Vin invariabil cu aură programată
Dar și cu har divin de sus
Nu mai caut profeți în coloană
Nici în alte formațiuni compacte
Pe semne sunt atât de puțini
Încât nu se pot exprima în procente
Există cel mult unul câte unul
La intervale uriașe în timp
La distanțe enorme în spațiu
Așa ca și quasarii singuratici
Sau ca galaxiile singulare
La distanțe de ani lumină
Să ne ferim de profeții mincinoși
Fiindcă sunt fără număr
În trecut erau uciși cu pietre
Acum prosperă bine mersi
În lipsa profeților reali
[...] Citește tot
poezie de David Boia (29 septembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Litere
cînd între ochii noștri e pace
atunci îți scriu despre toată iubirea care circulă prin lume
nomadă și sălbatică
blîndă și suavă
cu venele albăstrii ieșite din carne, străvezii,
precum vinele pietrei sînt literele mele
și privirea meu le înhață și le gustă parfumul de must negru
cu tine învăț să uit anii istorici dintre parantezele drepte
versurile ciuntite de traducători
după placul inimii
ocolind cu lumina ochilor greșelile semantice
un gînd ne sapă în pupilă dincolo de timp
și sădește brădet unde pămîntul alunecă
eu am învățat să nu mai plîng
iar tu să-mi așezi ștergarul ud pe pleoape
fapt pentru care îți mulțumesc fiindcă
e mai frumos așa cum se cuvine
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regele minciunilor
Se făcea c-a fost odată,
Navigând dibaci pe net,
Printre cești cu apă plată
Un domn bine, cu magnet.
Și, deși a împlinit
Niște ani din vârsta-a treia
Înșela neobosit
Și minciuna, și femeia.
Minciuna i-a zis femeii
- Și pe tine te "traduce"?
- Mi-a jurat cândva pe zeii
Primăverilor uituce,
Că iubirea lui eternă
Mi-o fi pavăză și scut,
Era doar o balivernă,
Pentru alta m-a vândut.
[...] Citește tot
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E dorul greu și nu mai trece
Evadez într-o carte-
Dragă mi-e, s-o cuprind:
O, filele-i înmiresmate
Rup ochii mei în jumătăți de nimb,
Unde nu e trădare-
Leac asemănător parcurge
Golul din suflet, ce nu are
Rost de-a se traduce.
Evadez într-o lume,
Umbra-i mă întoarce spre lumină,
Șarada cărții, fila ecumenă,
Istorisește pacea divină.
Neobișnuit de calmă,
Urăște închisă să stea,
Mai aproape de mine,
Ar învăța și ea să poată evada-
Indiferent în ce lume,
Timp, spațiu, însă, în întregime,
Revăzută, ca astăzi,
Esteră, aidoma Cerului, deschisă rămâne-
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole (18 mai 2018)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața (măsurarea ei)
Unii și-o măsoară-n ani,
Alții și-o măsoară-n bani;
Unii prin cât bagă-n gură
Suc, mâncare, băutură,
Munți de carne, de friptane,
Ce-au băgat în burdihane,
Mări de țuică, vin și bere,
Pentru burdihan plăcere.
Alții, fi'nțe subumane,
Doar prin număr de cucoane
Ce-au trecut prin al lor pat,
Le-au "avut" și le-au lăsat.
Eu, privind la manuscrise,
Mi-o măsor în lucruri scrise:
În pamflete și satire
Ce le-am pus în viersuire,
[...] Citește tot
pamflet de George Budoi din Viața și Moartea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (4 iulie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
"High tech"...
... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieșite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiți de raze cum șarjele de laminoare,
ori plini de țepi ca acele de brad cu vârf de gheață în stilete
și păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanțe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoșei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agățate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă și epitete!...
... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmițat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mișună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-și amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din șansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moșteniri... și-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...
rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am săturat să am dreptate
- Înger, îngerașul meu,
ce mi Te-a dat Dumnezeu,
venele se taie greu...
Inutilitatea noastră cea de toate zilele
nu mai mi-o da mie astăzi
nici în timpul zilei
pentru a-mi câștiga cu ea "existența"
făcând sluj în fața proștilor atotștiutori
și a curvelor atotputernice,
și nici în timpul nopții
când, după ce-mi iau calmantul,
aștept cu nesaț
entuziasmul încremenirii
cu speranța că numai în somn
există un viitor.
M-am săturat să am dreptate, Îngere!
Pentru mine, gloriosul
veni, vidi, vici
se traduce: am venit, am văzut, am scuipat!
Dar, de la o vreme, scuipatul mi-a secat ;
[...] Citește tot
poezie de Traian Călin Uba din Și totuși, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neanderthal (5)
Trecut-au anii și-au crescut
Neander-puștii din trecut,
Dar nu erau cum ar fi vrut:
Ca el, puternici, de temut,
Deși le-a dat tot ce-a avut
Și i-a-nvățat tot ce-a știut.
În lupte, nu erau ca el:
Iar unul, cel mai mărunțel,
A zis: "Eu nu merg la răzbel,
Că nu suport să văd măcel
Și nu știu, nu-nțeleg defel,
Ce câștigați cu lucru-acel?"
Ba, unul mai spre sapiens,
Tot căuta al vieții sens
Și n-avea păr pe-un cap imens
Cu stropi pe el ca de condens.
Cu-acela se certa intens:
Erau, mereu, pe contrasens.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un psalm al vieții ( Ce i-a spus inima unui om tânăr psalmistului)
Nu-mi spune-n ritmuri plângărețe nu suport,
Că viața e un vis, c-atâta doar putem noi ști!
Pentru că un suflet care doarme-i mort,
Iar lucrurile nu-s deloc ceea ce par a fi.
Viața-i adevărată! Viața-i onestă, pozitivă!
Și scopul ei nu-i nicidecum mormântul.
Cuvintele "ești colb, te-ntorci în colb," n-ai alternativă,
Nu pentru suflet își urzesc descântul!
Nu desfătarea, nici tristețea a ceea ce rămâne
Sau ne-așteptă la sfârșitul fiecărui drum.
Sunt țelul nostru, ci fapta, astfel ziua cea de mâine
Ne va afla mai departe de locul în care stăm acum.
Lucrarea durează, iar timpul zboară*, nu alină,
Și inimile, tari și curajoase, bat cuminte
Zilnic, asemeni unor tobe, în surdină,
Marșul nostru funerar către morminte.
[...] Citește tot
poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paște
Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ș-apoi pășim spășiți, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.
Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaște;
Si-așa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paște...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.
Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forțe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârșit, eternul să-l inducem.
Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naște...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paște
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre timp și traducere, adresa este: