Poezii despre timp și voce, pagina 2
Suflet dezacordat
Chitara mea
are fire de păr
în loc de corzi,
și în loc de chitară -
un trup feminin
în timp își modifică forma...
Suflet dezacordat...
voce întreruptă...
Iubite,
dăruiește-mi
o melodie!
poezie de Anna Panovici din Clipe (9 iunie 2009)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea
Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz își cheamă
dulăii neuitării legați de gândul strâmb.
Trec orele haine și somnul nici nu știe
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.
Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.
Tăcerea se destramă și-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea și ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pledoarie pentru vechii prieteni
Deși ești în deplina vară-a vieții,
Iar vocile din mijlocul unui public numeros
Și noii prieteni sunt meritelor tale cântăreții,
Nu fi neînțelegător și nici orgolios,
Gândește-te la prietenii tăi de-odinioară:
Talazul timpului va mâli floarea de crin,
Frumusețea ta va trece, cum trece-această vară,
Dar pentru ochii vechilor tăi prieteni mai puțin.
poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești
Ești tot ce cuprinde universul!
Ești Pământul pe care îmi merg pașii!
Ești Luna călăuzitoare!
Ești Soarele ce-mi mângâie chipul!
Ești apa ce-mi stinge setea!
Ești râu ce curge prin mine!
Ești munte ce mă ridică la culmi!
Esti TU, pretutindeni!
Vocea ta - muzica sufletului meu,
Mâinile tale răsfățul trupului,
Gura ta - setea buzelor,
Dulceața stupului.
poezie de Maria Nagy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vocile mor, muzica...
Când vocile mor, muzica mai întârzie,
Mai reverberează un timp în memorie
Mirosul, când violetele mor discret,
Devine mai insistent și mai urgent.
Petalele rozei, când roza a murit,
Cad pregătind cald baldachin celui iubit;
Iar gândurile, când vei pleca spre stele...
Iubirea însăși va ațipi pe ele.
poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adâncuri
În roua dimineții mă trezesc,
cu frică eu privesc, când pe fereastră urmăresc.
Ai plecat de ceva timp, ca un anotimp.
Te-ai schimbat asa de tare ca o floare căzătoare.
Te strig cu voce tare, dau din mâini și din picioare într-o mare disperare;
Iar tu, te întorci și mă privești și un zâmbet îmi dăruiești.
poezie de Rareș-Mircea Jiga (martie 2015)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești femeie
Tu ești femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În brațe gândul când îl strângi.
Tu esti femeien plâns de rouă
Durerea apei, alb cuprinsă,
Cand timpul ud de ani, se plouă,
În curcubeu cu vocea stinsă.
Tu esti femeien glasul nopții
Umbra risipei de veșminte,
Fosnirea mea la pragul porții
Când tu mă chemi fară cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Refugiul păsărilor de noapte
Acolo sus e un pin strâmb
cu trunchiul arcuit
stă absorbit și ascultă abisul.
Refugiu de păsări de noapte
în ora cea mai târzie răsună
de-un fâlfâit de aripi
Are chiar și un cuib inima mea,
suspendat în întuneric, o voce;
stă chiar ascultând, noaptea.
poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ora fântânilor
Oră de liniști stelare,
clar semn de lumi fără nume,
largul în ambru și-n jar e,
Thalassa-n ritmuri apune.
Vocile sfânt de curate,
frunțile pure și ochii,
cugetul gol și curat e,
clopote când legănate
trec în nunteștile rochii.
Ora fântânilor lunii,
înger șoptește prin umbre
vorbele rugăciunii
netălmăcite și sumbre.
poezie de Ion Vinea din Viața românească (1938)
Adăugat de Yuki
Comentează! | Votează! | Copiază!
Telefonul
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre timp și voce, adresa este: