timp şi voluntariat

Undeva, cândva

Ştiu că ţi-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis şi-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveştile o mie,
Cu un colţ de veşnicie,
Certitudinea din pi
Şi puterea de-a iubi.

Mi-ai rămas dator cu şoapte
Şi cu liniştea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandreţea de bărbat,
Zece porţi şi doar o cheie,
Eu desăvârşit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind tânăr

Din clipa când ne-am născut începem să murim,
Şi-o ţinem, fără greş, aşa până-n prag de ţintirim.
Unii se duc mai uşor
Alţii mai greu, dar tot iau plasă,
Nu ne este dat nouă să-alegem cartea trasă.

Doi dintre colegii mei nu s-au prins
Cum cad zarurile şi parcă înadins
S-au înrolat voluntari spre-a se-întâlni cu soarta lor în lume,
N-au mai aşteptat recrutorii pe urma lor să umble:
Unul la Aviaţie şi altul la Marină,
Nici nu s-au gândit la carnea de tun ce-or să devină.

Primul s-a trezit fermier după cel dintâi zbor,
Survolând Germania-într-o noapte frumoasă, fără-un nor,
Dar, asta-i, zburând printre bombardiere rişti să fii trăsnit.

Iar celălalt a avut o soartă tristă-n submarin,
Pe atunci din ugerul cerului cădeau bombele din plin.
Îmi imaginez cum a murit în sicriul de oţel,

[...] Citeşte tot

poezie de George Hunter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afecţiuni

Stăteam şi mă-ntrebam (a câta oară?!)
Ce e cu bietul organism uman
Şi-mi răspundeam tot eu, cam într-o doară
Dacă vom mai ajunge la liman...

Avem reclame la medicamente
Toată planeta are diaree
Bine, exagerez aici, eminamente
Din când în când avem şi gonoree...

De cancer suntem plini, ne bombardează
Cu citostaticele agresive oncologii
Sistemul cel imunitar ni-l erodează
Vaccinurile pline de elogii...

Suntem hipertensivi şi cardiaci oleacă
Avem trigliceridele mărite
Colesterolu-i un balaur pus pe joacă
Şi glicemie astronomică, nevrite...

[...] Citeşte tot

poezie de Petrică Conceatu (18 ianuarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

În curte, vrăjiţi de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi şi moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniţi de visări, de linişte şi vin.

Neputinţa lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristeţea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Priveşte cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Şi flutură pe-ncrucişate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se aşază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Şi înnoptări din roşii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind

Din clipa când ne-am născut începem să murim,
Şi-o ţinem aşa, fără greş, până-n prag de ţintirim.
Unii se duc mai uşor,
Iar alţii mai greu, dar tot iau plasă,
Nu ne este dat nouă să-alegem cartea trasă.

Doi dintre colegii mei nu s-au prins
Că zarurile pot cădea şi anapoda, parcă dinadins:
S-au înrolat voluntari forţând soarta lor în lume,
N-au aşteptat recrutorii pe urma lor să umble,
Unul la Aviaţie şi altul la Marină,
Făr-a se gândi la carnea de tun ce-or să devină.

Aviatorul a devenit fermier după primul zbor,
Survolând Germania-ntr-o noapte frumoasă, fără-un nor,
Dar, asta-i, zburând pe bombardiere rişti să fii trăsnit.

Celălalt a avut o soartă şi mai tristă,-n submarin,
Pe-atunci din ugerul cerului bombele cădeau din plin.
Nu vreau să mi-l imaginez în acel sicriu de-oţel,

[...] Citeşte tot

poezie de George Hunter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţă

o vreme ne vom mulţumi fără glorie
ne vom înfrânge complexele
sentimentul nonsensului
vom fi eroii anonimi
incognito vom planta
hectare de bulbi până vom ajunge
la floarea virtuţii
îi vom distribui razele
fără să cerem ceva în schimb

vom intra în acest voluntariat
cu acea cămaşă de unică folosinţă
cândva urâta cămaşă de forţă
nu vom pretinde compătimire
despuiate trupurile noastre vor scrijeli
ingratitudinea rece a terrei

nu vom lăsa pe nimeni să ne identifice
vom da asigurări temeinice de confuzie
acoperindu-ne cu o frunză

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina Ghetsemani

Cu licărirea stelei ce-o privim
E cotitura drumului de-o seamă.
Drumul cotea spre muntele Măslin.
Iar jos un râu care Kedron se cheamă.

Şi dintr-o dată drumul se opri:
Calea de lapte aici hotar şi-a tras.
Măslinii-ncărunţiţi şi argintii
În aer dau să facă primul pas.

Era grădina nu ştiu cui aici.
Le spuse El deodată: Nu plecaţi.
Sunt trist de moarte astăzi, ucenici,
Rămâneţi pe aproape, mă vegheaţi.

El renunţase fără-mpotrivire,
Precum întorci un lucru de-mprumut,
La slavă, la minuni, dumnezeire,
Şi-acum era ca noi, un om, şi-atât.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Pasternak din Lirice, traducere de Marin Sorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi fi poet...

Nu poţi fi poet, până nu pândeşti primele suliţe ale razelor de soare, răsărind din culcuşul orizontului, inundând gratuit cărările spiritului omenesc şi pe cele ale pământului roditor, ca o sfântă binecuvântare matinală.

Nu poţi fi poet, până nu vezi cum creşte firul ierbii sub roua dimineţii sau deşteptarea ciripitorilor din frunzişurile verzi şi crude, purtând cu ele trilurile libertăţii spre marea cerului primitoare de frumos.

Nu poţi fi poet, până nu întâmpini valsul capricios al vântului pe mare, printre miresmele florilor de câmp, pe alei cu trandafiri înfloriţi sau lângă perdelele ferestrelor deschise, pentru a invita imunitatea naturii să-ţi intre în casă sau să-ţi însoţească bucuria întâlnirii, fredonând o melodie.

Nu poţi fi poet, până nu asculţi cascadele picăturilor de ploaie, căzând peste tăcerea amintirilor sau pe faţa omului îndrăgostit, care le-ar gusta la nesfârşit jocul ud, adunat în podul palmelor calde de melancolie sau fericire.

Nu poţi fi poet, până nu înţelegi plânsul iedului flămând urcând crestele munţilor după ţâţa caprei, până nu rămâi uimit cum îngenunchează stânca sub copitele sprintene ale ţapilor furioşi sau până nu surprinzi bucuria din privirile drăgăstoase ale copiilor, faţă de tot ce le este lor drag.

Nu poţi fi poet, până nu săruţi cu privirea iscoditoare clarul lunii pline, enigmatică în nopţile liniştite de iubire, până nu culegi buchete de stele din simfonia zodiacului ceresc sau până nu guşti amprentele sării de pe buzele iubitului, iubitei, ieşit din valurile mării.

Nu poţi fi poet, până nu-ţi laşi amprenta îngerească a trupului tău pe o plapumă de mărgăritare înzăpezite, în joc ca de copii, până nu dai mâna cu cerul de pe crestele munţilor inhalând aerul rece şi curat, plăcut spiritului înălţător şi până nu sfidezi ecourile munţilor lor cu cele ale fericirii tale.

Nu poţi fi poet, până nu înfrunţi gerul despărţirii de cineva drag şi până nu înveţi, că toate frământările vieţii, bune sau rele sunt daruri necesare şlefuirii tale spirituale, spre liniştirea sufletului împovărat de păcate, cu voie sau fără voie.

Nu poţi fi poet, până nu eşti cinstit faţă de semenii tăi, aşa cum ai vrea să fie ei faţă de tine şi până nu îi ajuţi să îşi corecteze defectele sau până nu le binecuvântezi altruismul voluntar, în funcţie de necesitate şi împrejurări.

Nu poţi fi poet, până nu iubeşti, dăruieşti sau eşti om, în adevăratul sens al cuvântului!

poezie de Valeria Mahok (30 mai 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înapoi spre Apus

Nu e nimic de mirare, nu este nici-o surpriză
Ca-n orice mare dispută începe altă repriză.
Prima ne-a aparţinut, a doua, rezultat confuz
A treia, chiar de la-nceput lăsă pe nea Ion mofluz,
Ori poate în apatie, dacă nu chiar în neştire,
Pentru că în cruciadă rămase fără oştire.
De mirare ar fi fost mai degrabă rezistenţa
Cu echipamentul nostru, muniţia, subzistenţa,
Efectivele reduse, spaţiul vast de acţiune,
Măsurile militare lipsite de raţiune,
În timp de vânt nefavorabil şi iarna în perspectivă
Când încă nu se cunoaşte singura alternativă.
Cam atâtea elemente ne sunt egal împotrivă
Nu ne rămânea decât să navigăm în derivă,
Uşurel sau în viteză, după cum va fi furtuna,
Făcând ce vrem noi, amicii, inamicul sau Fortuna.
Deci, fără exagerare, erau multe componente
Care produceau confuzii, în rezolvări de momente.
Care generau impresii, sentimente neplăcute,
Premize viu discutate şi reacţii pe tăcute.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în oraşul în care m-am născut
nu ştiam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
şi atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la şcoală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când şi când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
şi mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?

[...] Citeşte tot

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!