timp şi zborul spaţial

Pielea asta de oameni vii

era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
o lume indiferentă trecând printre necunoscuţi în timp ce ploaia rece o spăla de chip
un parc în care se vedea o umbră de copii jucându-se şi pocnindu-se
pe undeva era şi o uşă cluj jegoasă şi plină de abţibilduri cu un scârţâit mai rece decât gerul
un perete inscripţionat cu nume neinteresante de pictori şomeri răzbunându-se pe fabrica celor utili
în curtea casei mormane mototolite de ziare mincinoase supuse uitări
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
oasele ni se iroseau în războiul lumii cu eternitatea
prin bodegi mulţi dintre noi cădeau pradă stelei 80
părul nostru mic era doar o umbră a pletelor rupte
ne scriam des versuri de despărţire prin coli de sertar
inventam poveşti în locul orelor de la politehnică
era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
ciocnirea navelor spaţiale cu neputinţa unei tinereţi
se adunau procurori extratereştri pe lângă halbe
reconstruiau aici o lume ca lor în timp ce înlăcrimaţi ar fi vrut departe de aici
peste toţi creştea un nor de fum înecăcios de nicăieri
tuna şi ploua rece şi se scurgea pe noi pielea asta de oameni vii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

De ziua ta ţi-aş dărui o viaţă,
De-ar fi posibil însăşi viaţa mea,
Suflet de vis cu zâmbetul pe faţă,
Zeiţă-Lună şi Zeiţă-Stea!

Şi-aş vrea să fiu din viaţa ta măcar
Un soare ce durează o secundă,
Privirea ta şi zâmbetul tău rar
Să mă topească şi să mă pătrundă...

Să pot măcar s-apuc să strig şi eu
Că ştiu ce-nseamnă toată fericirea,
Căci m-a pătruns o clipă Dumnezeu,
Cu zâmbetu-i de foc şi cu privirea.

Mă simt etern căci m-am atins de tine,
Zâmbind şi moartea o voi îndura,
Chiar dacă pentru totdeauna ţine,
Cât amintirea-ţi nu poate dura.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olimpul, zeii şi dragostea

Cântă păsările!
Pe lunci se aşterne ciripitul lor
Cerul s-a înseninat,
Se limpezeşte iarba.
Sibila nobilă romană îşi ascunde părul negru,
Ca abanosul de privirea oamenilor
În Olimp e linişte... zeii se iubesc cu oamenii
Ard tămâia aprinsă cu razele soarelui
Beau must şi vremea e bună...
Miroase a pâine dospită, a iarbă
Prin care melci zburdalnici se dezbracă de case,
Iubindu-se în zbor.
Din icoane privirea sfinţilor aprinde focul în vetre,
Bătrânele satelor rostesc rugăciuni
Coasele ascut cerul cu sunetul pietrei,
Pădurile de aluni şoptesc discrete
Vraja lacului cuprins de nuferi ca nişte plete de fată bogată
Răsăritul nu e departe în acord cu aripile fluterului
Un fluture desprins dintr-o carte, de un roşu colorat
Ce se naşte din foc.

[...] Citeşte tot

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora 20

dureri despicate pe fiecare faţă
muzica îşi aşteaptă pluralul sunetelor la ora 20
să răsune străzilor pustii ce parcă-s toate
străpunse de un chef de singurătate.
peste tot înfiorări alungate de infern
intrate în ochi şi-n dosul aridelor revere
despărţite de cer.

forţa invizibilului fantomatic sosită dinspre tot
se stabilizează în mintea fiecărui atom
din oraş.
bate pe la uşi lăsând câte o notă de plată...
distilează coduri hâde sugerărilor de efemer
pentru macabre revărsări în sluta moarte.
sentimentele speriat fug în unghiuri ascuţite
albe măşti, combinezoane albe,
parcă cosmonauţi pe străzi îs lunecare
şi o înfricoşare de-a lungul străbate
tencuiala tăcerii şi asfaltului nesimţire gri.
păsările privesc asortata îngrijorare de împrejur

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor înalt

O! Am evadat din braţele pământului posac
Şi-am dansat cu cerul pe aripi de-argint surâzătoare
M-am avântat în slavă,-am strâns pentru un veac
Ciucuri de nori albi, glorios sclipind în soare –

Şi-am făcut mii de alte lucruri – salturi, lupinguri, plonjoane,
Sus, în liniştea-însorită. Cu-agilitatea unei pume
Urmăream în trombă vântul vuitor, pătrundeam în turbioane
Şi-n holuri reci de aer unde nu se vedeau niciun fel de urme.

Sus, deasupra delirului arzând albastru, sus
Unde vântul nu mai bate, am ajuns în zbor graţios şi lin
Acolo unde niciodată nici ciocârlie, nici vultur n-au ajuns.
Şi-n vreme ce cu mintea-înseninată şi limpede eu

Străbăteam imensitatea imaculată-a spaţiului divin,
Am întins mâna şi-am atins faţa lui Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922-1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă legea lui Arhimede este valabilă pentru orice corp

oamenii de zăpadă nu ar trebui scufundaţi într-un bazin cu apă fiartă
o observaţie logică ar fi că ar putea să se topească dar
măcar nu se vor opări la tălpi
nu pentru că s-a gândit cineva să le pună ghete
ci pur şi simplu că nu au aşa ceva
nici sistem nervos nici minte
(între noi fie vorba-nici nu au nevoie de prea multă )
poate de aceea zâmbesc aşa larg graşii aceştia simpatici
cu nasul lor roşu ca şi al moşului acela posesor de sanie cu reni
care cică împarte "ceva" moca (jucăriile nu mai sunt la modă)
copiilor frumoşi şi cuminţi ai celor cu dare de mână
(celor mulţi le cumpără părinţii câte ceva acolo
să nu se înveţe cu minunile de acum)

eu am un om din zăpadă artificială drept minune
pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie
doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acela special
descoperit mai întâi de eva
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Mă las purtată –n jocul ei,
Al vieţii mele hărăzite la-năţime,
Îmi pun mii de întrebări fireşti
Şi tulburată sunt că- n lăuntru meu,
Înfloresc stări sufleteşti sprinţare,
Ce abitir îmi răscolesc neputinţa,
Pentru înţelesuri limpezi, clare.

Semnale prind în zborul nopţii,
O şoaptă-n minte mă trezeşte,
Şi cineva tainic îmi vorbeşte,
Aievea un discurs îmi ţine şi-mi spune,
Că-s speranţa vie pentru mâine.

Nedesluşite căi de comunicare,
Ne trimite El în timpul care,
Ne pregătim pentru odihnă şi visare.
Ştii-vom noi vreadată mesajele-i divine?

Această întâmplare oarecum bizară,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (8 iunie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!