Poezii despre timp și zborul spațial
poezii despre timp și zborul spațial.
Întâlnire de gradul 3
Un cosmonaut, pe Lună,
Un cioban văzând c-apare,
Doar ce-i dete "ziua bună"
Și-l întreabă cu mirare:
Cu ce ai venit pe Lună?
Iar ciobanul, parcă-n șagă,
Prise-agale să îi spună:
No! Cu brânză, domnu' dragă!
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarceri
S-a întors. Nu a spus nimic.
Era clar că a avut o neîmplinire.
S-a întins așa îmbrăcat.
Și-a ascuns capul sub pătură.
și-a strâns genunchii.
Are în jur de patruzeci de ani, dar nu acum.
Este - și doar atât, cât încape în pântecul matern,
înfășurat în șapte piei, în bezna protectoare.
Mâine va rosti o prelegere despre homeostaza
în cosmonautica metagalactică.
Deocamdată s-a strâns și doarme.
poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un pas mare pentru un om foarte mic
în 69 când neil
armstrong încerca primele jocuri de gleznă
pe lună eu aveam 9 ani și obișnuiam
să intru sub masa din sufragerie
să pun
culcat pe spate picioarele pe un scaun
să cred
că mă aflu cu totul în spațiu
să văd
furișat sub tăblia mesei-capsulă
spațială stele și stele și stele
să pun
și eu piciorul pe luna ce-o decupasem
cu greu din coperta rigidă a blocului de desen
plin și el cu astronauți
vehicule spațiale galaxii și sisteme
solare și pline
de lumini, cum erau
și anii mei de atunci
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geografie personală
ai impresia că iese din tine tot ce e femeie,
iar seara e tot o femeie atârnată de lună
precum cosmonauții
din stația spațială la modulul pirs pentru andocare,
îți intră prin parbriz seara cu o lumină ca pâinea,
parcă stai pe ambele scaune din față, parcă stai și pe cele din spate,
caroseria e pielea-pielii, îți înfășoară carnea,
ești femeie în schimbătorul automat de viteze,
în volan, în filtrele de ulei,
cu accelerația la podea drumul te
răvășește ca un penis așteptat,
la capăt o să naști o
geografie personală
pentru atlase cu benzină și dragoste,
vrei să nu se termine și viteza și drumul și seara,
respiri aerul cosmonauților din costumele orlan,
lumina e ca pâinea
și ți-e foame, foarte foame
poezie de Alexandru Petria din Poeme (2012)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec
printr-un nor galactic su
focat de singurătate
aproape un veac
de poezie
cu sfere tele
portate dintr-un uni
vers cu rima astro
logică
un pumn de stele lus
truite impudic
de frigul u
man (!?) plierea spațiului
și zborul navelor
spațiale picioare dumne
zeiești
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantezii de noapte
lacrimi din stele se scurg în ploaie
lumini tresară atinse de umbre
pe cer nu e loc de structurile sumbre
astfel primesc noaptea lucidă în odaie.
pe pereții casei sunt jocuri bizare
cu lumini fugite de bezne haine
în lumea asta sunt desfășurări de taine
aspectele urâte trec prin estetizare.
astronauți au poposit pe lună
strâng aspecte de viață din trupul ei
într-un fel curajos eu îi ignor pe zei
trăiesc fantezii de noapte nebună.
aspecte de viață picură din condei
din slove de laur îmi fac o cunună.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un câmp minat, urcușul ce duce înspre pisc
Un câmp minat, urcușul ce duce înspre pisc.
Câți temerari nu-ncearcă recordul să-l doboare
Măcar c-un pas, doar unul, mai sus, țintind spre soare
Și ignorând că-i doare entorsă, plex, menisc!
Chiar viața noastră însăși e-un câmp minat, pe care
Îl tot parcurgem zilnic, sfidându-i orice risc,
Până-ntr-o zi o cruce,-un menhir sau obelisc
Marchează-un pisc, râvnitul, sau ditamai eroare.
De ești, în lumea asta confuz-crepusculară,
Astronaut notoriu, năier sau alpinist,
Pe drumul ce te-nalță și care te coboară
Tu nu uita o clipă să fii și bun genist.
Un câmp minat e viața în drum spre Everest,
Dar ce măreață-i clipa trăită fără rest!
sonet de Nicolae Mătcaș din Un câmp minat, urcușul (2010)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
2086 / jurnal
simplitate la nivel de cunoaștere /ești sângele tău tânăr care plutește prin vid / ești într-un costum de cosmonaut /dronele survoleaza pământul/ nimic nu ne mai salvează sufletele / 2086 sau atunci când s-au implinit 100 de ani de când ai născut frica și ai trăit cu ea de atunci/ acum corpul tău e un mecanism format din roți și bile iar ziua se încarcă cu electricitate
// simplitate la nivel de reglare al emoțiilor//
apeși un buton pe touch screen și nimic nu se întâmplă / asculți cum plumbul îți clocoteste în organe și asta este tot ce poți face ca să ajungi până în ziua de mâine cand vei privi din nou dronele strălucitoare survolând cerul ca niște păsări speriate.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale
pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruți
așa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate și dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia
știu sigur că dacă aș fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puțin să-ți ofer în schimbul iubirii
poate că aș fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acțiunii și reacțiunii
suferă de inerție acută și se lasă apăsat de gravitație
doar îngerii și uneori cosmonauții plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinzi fermecate
La plecare ți-ai lăsat oglinda pe scrin.
M-am uitat în ea doar într-o doară:
Nicio imagine interioară!
Sucitu-o-am, scuturatu-o-am:
Sticlă tăcută și goală!
Atunci am aruncat-o în ogradă
Și oglinda s-a spart în așchii,
În zeci și zeci de oglinzi fermecate.
Am luat un ciob și m-am uitat:
Mă privea o jumătate de ochi balcaz,
Din care curgea o lacrimă dalbă,
Pe marginea pleoapei o muscă verde.
Am luat un alt ciob și am privit:
Stârceau urechile lui Midas!
Am pus repede mâna la gură, nu cumva
Să mă vadă colegii mei binevoitori,
Că lui Apolo i l-am preferat pe Pan,
Auzindu-i fluierul din pădure.
De-acum eram curios să știu ce bucluc
[...] Citește tot
poezie clasică de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre timp și zborul spațial, adresa este: