Poezii despre trădare și viață, pagina 2
Résumé
Lamele produc dureri puternice
Și râurile sunt murdare;
Acizii propun arsuri inestetice;
Pilulele dau crampe și-s amare;
Armele nu sunt legale
Iar lațul e pentru trădare;
Gazul miroase prea din cale-afară;
Astfel, prefer să mai trăiesc o vară.
poezie de Dorothy Parker din Mai puțin adânc decât fântâna, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa e viața
Așa e viața
Un copil râde,
Un bătrân plânge!
O mamă cu drag
Pruncul la piept își strânge.
Frate trădează
Pe frate,
Pentru bogăție și libertate,
Ca să aibă el de toate!
O floare înflorește, alta se ofilește,
Una moare, alta trăiește,
Dar nimeni nu se bucură
Și nimeni nu le jelește.
Căci așa e viața dată de Dumnezeu,
Și nimeni nu o poate schimba!
Așa a fost,
Și așa va fi mereu.
poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă tine
Lângă tine îmi găsesc alinarea,
Că ești bun și nu-ți place trădarea,
Inima mea te vrea lângă mine
Și tot viitorul să-mi fie lângă tine.
Îmi place că tu ai milă
Stai cu mine și nu ți se face silă
Vezi, uite așa timpul trece
Și împreună viața noi vom petrece.
poezie de Eugenia Calancea (4 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo
Fulgerul amintirii, iubirii violente,
eternitatea în camera celaltă,
toate se scurg prin creierul meu
precum ploaia în rigolele verzi
dar eternitatea e pentru proști
noi nu avem decât clipa aceasta
veche ca o pălărie din anii ʼ30
ascult gramofonul, tu te apropii
desculță ca o fantomă de palat,
de palat venețian în care ne-am
iubit și ne-am trădat.
eu am trăit numai la Veneția,
Acolo am și murit.
poezie de Mihai Duțescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi și eu...
Un înger stă și mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...
În spațiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veșnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...
Un om atât... și stelele de m-ar iubi,
N-aș putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aștept lumina care vine de departe...
Pe țărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcați cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanțuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat și se numesc eroi...
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 93
Deci voi trăi crezând că ești fidel,
Ca soțul amăgit, căci fața ta
Îmi pare a mă iubi, dar mă înșel;
Când mă privești, gândești pe-altcineva.
Pe chipul tău eu ura n-o zăresc,
De-aceea nu pot ști că te-ai schimbat.
Alții în ochi trădarea o nutresc
Stau încruntați, purtându-se ciudat.
Dar Cerul te-a creat și-a stabilit
Ca pe-al tău chip iubirea-n veci să stea;
Și-orice gândești sau orice-ai fi simțit
În ochii tăi s-arăți doar dragostea.
Ca mărul Evei ești de minunat
Pari virtuos, dar ești cam depravat.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moșteniri
avem drept președinte trădător de țară
ales de cel mai prost popor din Univers
dă-mi, Doamne, dă-mi o rimă nucleară
să-l pot dezintegra cu-n simplu vers
avem și parlament ales a câtă oară
de cei mai proști rămăși în țara mea
dă-mi, Doamne, dă-mi o altă rimă nucleară
să pot cu-n simplu vers o sută spânzura
și mai avem din moșteniri totalitare
un hoț în lege ce ne scuipă-n față
dă-mi, Doamne cât mai multe rime nucleare
să-l pot trezi poporul meu la viață....
poezie de Iurie Osoianu (5 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiește în realitate
Omul născut într-o vreme
cu greul vieții în spate,
De-întuneric nu se teme.
Greul, cu binele-împarte.
Crede în lumina soarelui
când cerul e înnegurat.
Și-n bunătatea aproapelui,
chiar dacă el la înșelat.
Crede în loialitate
chiar dacă a fost trădat.
Trăiește-n realitate,
de trecut s-a lepădat.
Omul ca un mugur
tinde spre-înflorire.
Chiar dacă e singur
crede în iubire.
Dar cel mai mult el crede
în bunul Dumnezeu.
Chiar dacă nu-l vede
simte ajutorul său.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acceptare...
Din prea multă durere, cântă agonia...
Unei povești de viață, de cruce grea, apus,
Este un destin, precum si pribegia
Lozului astral cel prea mult ascuns...
Nu recunosc culoarea ce dă bucurie...
Nici stele de pe cer, nu văd a străluci,
Caut în zadar, demult o alifie...
Să ung sufletul, a se împlini...
Nu-mi spune tu străine, ce-mi face rău sau bine!
Nu vei ști vreodată nemărginirea mea...
Nu sunt tipar banal, cu limite ruine,
Sunt calapod atipic, într-un trup de EA...
Colindă o văpaie a dragostei trădate!
O inima ce plânge... mai speră a iubi...
Colțuri și fragmente urmelor uitate,
Trăiesc întru mine... a exista, a fi!
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Întoarce înc-o dată
Întoarce înc-o dată spre mine fața ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.
Pe drumul vieții mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu știam atuncea că multe vieți sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.
Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.
Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când știi că niciun suflet nu plânge-n urma ta!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre trădare și viață, adresa este: