Poezii despre absurd și moarte, pagina 3
Dorință
Să ne iubim, ne-o cere veșnicia
Să-ți calc pe pas când n-om mai fi
Să ne iubim, ne-o cere neputința
De-a fi doar unu-n fiecare zi
Să ne luam trăirile absurde
Și să le dăm pe apa și în foc
Să ne iubim chiar când durerea râde
Și inima sihastră-si face loc
Să ne iubim, sa-nperechem pe unu
Din unu, unu, doi să ne trăim
Să ne iubim, ne-o cere veșnicia
Să ne iubim și după ce murim
poezie de Ștefăniță Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflexii
în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau pașii noștri
și-un soare plăpând
ținând isonul unei cântări absurde.
în casa aceasta diminețile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până și moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.
în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poți refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,
nici cerul nu se sfârșește
cu îngeri căzuți!
poezie de Eugen Pohontu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi și eu...
Un înger stă și mă veghează,
Păzindu-mi sufletul de muritor,
Ce sunt eu.... al lumii care mă trădează?
Poate chiar eu-s al lumii trădător...
În spațiul care se curbează contemplu al nemuririi timp,
Acel veșnic înger care mă veghează...
Stau, privesc în întuneric... cu sufletu-mi îl simt...
Din umbră în lumină alintat, zorii-n mare se revarsă...
Un om atât... și stelele de m-ar iubi,
N-aș putea să mângâi orizonturi calde,
Eu doar atât, un muritor...
Aștept lumina care vine de departe...
Pe țărmul unei lumi, într-un univers absurd,
Trăim atât de încărcați cu suflete goi...
Destine ferecate cu lanțuri de patos, stinse la amurg,
Precum cei ce mor sub ceru-nsângerat și se numesc eroi...
[...] Citește tot
poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgiile cuvintelor (6)
Un aer rece vine așa
dinspre cuvinte
iar tu ești mai posac ca o zi de toamna
ceva mai aproape ca moartea
și mai departe ca viața...
Și mă dezbrac de mângâierile tale
ca de o haină prea largă
și mă încalț
cu papucii pe care mi i-ai dat
și pornesc prin viața
asta ca un fum ce-a părăsit focul
și mi-e rece
din ce în ce mai rece
Cu cât ajung la cuprinsul acestei carți
pe care nu știu cine
a numit-o atât de absurd "noi"..
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sens medical
Sangele pulseaza
Ranile sunt pline de ulceratii
Sufletul se chirceste
sufocat intre peretii carnii
Trezit in sicriu
Ne priveste ca un somnambul
Apoi se culca la loc
Fara continuari eminesciene
Ne-am dorit sa ne claustram un timp
Dar...
Ai agonizat intr-o miscare centripeta
Si eu m-am stins intr-o miscare centrifuga
Incerc sa ma eliberez de-o ancora
Cuvintele ma strang atat de aspru
Nu mai vreau sa folosesc pronumele
La persoana a-2-a singular
Ar capata un absurd si dureros sens medical
[...] Citește tot
poezie de Andreea Nemerovschi
Adăugat de Andreea Nemerovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul Intunericului
Pe un tărâm funebru
Pe un soclu negru
Sta un vultur falnic
Cu chip dur și jalnic.
Și văd...
Cum din ceruri cad
Legiuni din iad
Imprejuru-i stand
Pe el protejând
Iar eu..
Spre El încet vin
Mă apropii lin
Frigul se întețește
Ceața se ivește
Și deodată...
[...] Citește tot
poezie de Alin Ojog (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre dragoste
în acel oraș
oamenii se temeau să se îndrăgostească
noaptea își camuflau inevitabilul coșmar
în jocuri interminabile de societate
și bon ton
admirînd inutilități stradale
numărau infinitul pipăind stelele
inhibați adormeau
în spatele măștilor
sperînd o moarte candidă
evisceratoare de nostalgii absurde
o pace adîncă îi transforma
într-o mlaștină perfectă
doar dimineața le deschidea rănile
pentru o zi aproximativă
iubirea pîndea
ca un fel de entropie
poezie de Virgil Titarenco
Adăugat de Mihaela Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teatrul Absurdului
Simt diminețile geroase
Cum, pătrunzându-mi crud în oase,
Cu trupul meu tot una îs.
Nu râdeți, că nu e de râs!
Mă simt o dimineață-n care
Tot gerul iernilor s-a strâns;
Îngheață moartea la picioare.
Nu plângeți, că nu e de plâns!
Se simte ca-ntr-o dimineață
De Sfântul Ion, iubirea mea,
Și trupul tot i-ar fi de gheață,
De râs, de plâns, de l-ar avea.
Da-i suflet doar, ambivalent,
De plâns, de râs, amestecat
Ca un ocean incandescent
Și ca un soare înghețat.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scheletice umbre
Umbre urbane coboară-n subsol
Într-un absurd decor,
Pe-un piedestal gol,
Totul într-un agresiv sonor.
Și lacrimi curg din cerul pal,
Iar zarea, plină de siluiete agasante
Ce-și cer dreptul la un ultim act regretabil
Aruncându-se-n păcate...
Și totuși, scheletice umbre trec
Prin bătaia injecțiilor dureroase
Și nu se mai feresc,
De complita moarte, ce ușor sosește....
Și prin ceața nocturnă,
Mă înec în aldehidă formică
Și plec ne-lăsând urmă,
Într-o manieră unică...
poezie de Mihaela Eva (15 august 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutătorul
Ai socotit că soarele mai arde
Abia vreo cincisprezece miliarde
De ani... Numai atât? De azi pe mâne?
Și-atunci, cu veșnicia cum rămâne?
Nu asta te oprește să cugeți mai departe!
Doar știi că timpul n-are moarte.
Un calcul scurt, de două sau trei linii
Și-ai întrecut viteza banală a luminii.
Ca-n mii și mii de repezi răsfrângeri de oglinzi
Ți-e mintea străbătută de căutări rebele.
Ai spune că și mâna în sus când o întinzi
Ți se lungește brațul pân-la stele.
Ai dat cu tifla ticăloasei sorți,
De-amenințarea ei nu-ți pasă,
Și-n timp ce spargi absurde porți
Nici o sfială nu te mai apasă.
Și când din lungi peregrinări
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Philippide din Monolog în Babilon (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre absurd și moarte, adresa este: