Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

absurd și moarte

Poezii despre absurd și moarte

poezii despre absurd și moarte.

Luminița Potîrniche

* * *

hei, nu muriți voi profetii ale amurgului,
in zbor jos cete de pasari absurde
si un funicular aduce noaptea din alta parte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Jurământ la Monumentul Ciumii

Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Și eu am spus aceasta tuturor
Și te-am și înălțat în ochii lumii.

Și ți-am răspuns că vorbele deșarte
Nu pot unii pe cei ce se iubesc
Și că-i destinul nostru omenesc
Să aibă fiecare câte-o moarte.

Dar astăzi, când s-a-ntors să mă consume
Reproșul tău absurd că ne iubim,
Dar nu legal, formal și legitim,
Eu merg la Monumentul Tristei Ciume.

Și îl intreb, cu vocea mea postumă,
De nu cumva și dragostea e ciumă.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Adrian Păunescu

Murim de neciteața noastră viață

Murim de-atâția ani și-atâtea veacuri,
Murim degeaba, noapte ca și zi,
Murim invidiindu-i pe cei vii,
Murim de răzbunarea unor fleacuri.

Murim de ștreanguri și murim de tunuri,
Murim absurd de miere și venin,
Murim de cei ce-au fost, de cei ce vin,
Murim de lipsuri și murim de bunuri.

Nu ne putem ascunde nicăierea,
În gaură de șarpe sau în cer,
În fața morții, picotind stingher,
Cădem și ne acoperă tăcerea.

Murim de moartea noastră neciteață,
Murim de neciteața noastră viață.

poezie celebră de din Ninsoare de adio (2005)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Noapte, stradă, farmacie, felinar,
Absurd în ceață turnul ochi gălbui.
De-o să mai prinzi din secol un pătrar,
Totul va fi la fel. Ieșire nu-i.

Tu vei muri. Un drum inițial
Va fi bătut de alții, iar și iar:
Noapte și riduri înghețate pe canal,
Vânt, farmacie, stradă, felinar.

poezie celebră de (1912)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Mortul învingător

Ce țară, ce morală, ce prăpăd,
Un fapt de viață mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Și-n clasament pe toți cei vii îi bate.

Așa a fost și este și va fi
Conflictul de-ntuneric și de groază,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Și ei aproape cred că îi trișează.

Și, vai, absurde autorități
Se strâng buluc și judecă drăcește
Și îl declară pe învinsul lui
Învingător, doar pentru că trăiește.

Și mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat să-i facă groapă
Și-n primăria lui de-nvingător
E ordin ca petrecerea să-nceapă.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești aspră cu tine, ajungi și la astre?

Ești aspră cu tine, ajungi și la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învață ce-i umbletul de la țestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputința de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veșnicia am un contract,
citește-l, vei înțelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuși Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeții știu să vorbească oriunde,
chiar și în moarte, deși ea nici nu este.
Zâmbești, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bat clopote, frate

Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.

poezie de (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Cu spatele

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul și, simțindu-și sfârșitul,
Poate că s-a gândit și el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Și deșteptătoarele sună și ziua și noaptea
Învierea stelelor.

A văzut însă cu limba cea mare
Că e absurd
Și a murit simplu, de tot,
Întorcându-se cu spatele la timp.

Iar eu, sufletul răposatului,
Voi mai rămâne în preajma lui
Trei zile,
Să văd cum continuă să-i crească
Părul și unghiile.
După care voi pleca și eu.

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Costel Zăgan

Nechiob show

Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viața frumoasă
și absurdul mai firesc

Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate

Fără-un pic de răutate
viața nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă

Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc

poezie de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Enunț tautologic

Un vulcan de-aspirații sublime mi-e sufletul
Împroșcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovnicești ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiții" ca fruzetul de troscot.

Raze-ale duhului străpung misterele științei
Și-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorții
Întâmplărilor simple din străfundurile ființei,
Unde se împreună mistic zorii și apusul morții.

Un războinic acerb zgâlțâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deșarte
Și ura răspunde caustic și ferm individului
Ce-n lume poftește un rost, un sens și o parte.

Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie și-ascunsă-n mulțimi de cutume
Ce lumea-n absurd și în moarte-o cufund.

poezie de din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin OprescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre absurd și moarte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook