Poezii despre adevăr și suflet, pagina 3
Era o zi de iarnă
Cădeau de ieri și păsări și zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Și totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.
Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinați, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.
Și ne-am simțit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Și-n ziua aceea atât de minunată,
Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fereastra
Sprijinit de pervazul ferestrei
aud chiar mișcarea pe calea lactee,
scârțâitul unei sănii de sticlă prin satul nordic,
aud cum întunericul se cerne pe emisfera cealaltă,
aud cum alături,
în casa toamnei însorite,
sufletul se scurge din trupul bătrânei femei.
Știu că din cele auzite,
din aceste fire lăptoase
s-ar putea desprinde un vers,
fluture negru,
prins cu acul de fila cărții.
Dar această fereastră este adevărată
și adevărată este această noapte
prin lâna vie a zăpezii,
și adevărat este scrâșnetul axei pământului
când alunecă pe ea
cuțitul combinei în mina din apropiere.
poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem lumină din lumină
Motto:
"Suntem făptura lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, suntem copii Lui care greșim pentru că haina pământească a sufletului nostru etern, e prea greoaie și nevrednica de cer, dar cu avânturile noastre spre frumos și adevăr, suntem lumină din Lumină."
V. Pîrvan
Suntem lumină din Lumină
Copiii Domnului ne știm
Cu haina de pământ, de tină
Ca și copii noi mai greșim
Cu chipul Lui, față creștină
Din lut un înger noi zidim
Suntem lumină din Lumină
Copii Domnului ne știm
În viața ce-o avem puțină
Nevrednici pentru cer ne știm
Având însă la fel tulpină
Venim la El și ne smerim
Suntem lumină din Lumină
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metafore și epitete
Mi-ai apărut în cale ca o poezie,
Cu versuri lungi și rime îmbrățișate,
Având înșiruiri de adevăr și fantezie,
Scrise pe suflet cu litere îngroșate.
Te pot descrie doar prin epitete,
În stihuri cu slove moi din catifea,
Versul ți-l sorb în zori pe îndelete,
Ca pe o poezie cu aromă de cafea.
În strofa vieții mele cu rime agitate,
Ești o metaforă ce sufletu-mi alină,
Când îți admir sfios și pe nerăsuflate,
Piciorul metric și glezna lui cea fină.
poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
IV
Viața vieții mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, știind că pe fiecare mădular odihnește atingerea Ta de viață dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înșelăciunea cugetul meu, știind că Tu ești Adevărul care deșteaptă lumina minții în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele și să țin în floare iubirea mea, știind că ai lăcașul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, știind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 20
Natura, ca femeie te-a pictat,
Stăpân-stăpână al pătimirii mele,
Cu suflet bun, de doamne, te-a înzestrat,
Însă statornic, nu cum îl au ele.
C-un ochi mai luminos, dar mai fidel
Ce nu transformă-n aur ce privește;
Bărbat deplin, adevărat model,
Femei, bărbați, pe toți îi uluiește.
Și-ai fost creat femeie la-nceput
Însă Natura a simțit iubire
Și-un alt organ ți-a pus, și m-a durut
Căci pentru mine e o păgubire.
Dar dac-ai falus, nu-ți uita menirea
Dă-i-l femeii, mie dă-mi iubirea.
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevarul supara
Nu crezi că faci la nimeni rău
Cu sufletul, dar vorba ta
Umblă tot slobodă mereu,
Pe mulți poți astfel întrista.
Cum te-ai simți, de te-ai afla
În pielea celui ce-l jignești?
Năravul altul de ți-ar lua,
Ai avea timp să te căiești.
Sunt oameni slabi în fața vieții,
Și mulți sunt subjugați tristeții.
Chiar dacă adevărul de-l grăiești
Nu pot să creadă că-i iubești.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
De lași...
De lași adânc o rază a iubirii,
Ce sufletului ți-a zâmbit,
A-ți fi pătruns întru substratul firii,
În dragoste te-ai regăsit.
Fiindcă-atunci, când constatând valoarea
Vreunui suflet îndrăgit
Neîndoios tu îi arăți ardoarea
În dragoste te-ai regăsit.
Și sfâșiat complet sălbăticește,
De un amor înfometat,
Supliciu-i ce natura-ți covârșește
Total te-a metamorfozat.
Că ne-am zărit nu-i pură întâmplare,
Ci poate-așa ne-a fost ursit,
Și-nclin să cred c-o stea strălucitoare
În ceruri ni s-a pregătit.
[...] Citește tot
poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoșani (23 august 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Joc de masochist
Cum poți iubi ceva cu adevărat
Când știi că nu poți dărui iubirea,
Când ochii tăi se varsă sacadat
Întunecându-ți veșnic glasul și privirea?
Cum poți zâmbi unui străin aparte,
Privindu-i sufletul în ultimul răgaz
Și-n fiecare zi... în fiecare noapte
Să îl săruți cu gând la alt obraz?
Și cum poți fi atât de iubitoare
În fiecare ceas ce este tot mai trist,
Iar când nici ceasul limbă nu mai are
Să-l lași în propriul joc de masochist?
poezie de Ovidiu Eugen Grama
Adăugat de Ovidiu Eugen Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!
E seară, e târziu și e iarnă
e seară, e târziu și e iarnă
cobor spre țara care nu mai este.
acolo, unde zările s-au rasturnat
caut adieri de suflete, de vise, de umilință,. de credință
iau in mâini tristețea si durerea și... plec
las o picatură de soare pentru cei ce mai cred în adevăr
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre adevăr și suflet, adresa este: