Poezii despre albine și suflet, pagina 3
Arheologie abstractă
sap în conștiință să mă cunosc mai bine
descopăr amintirile cu iubiri pătimașe
celulele îmi sunt ca stupii de albine
sufletul e un înger cu alinturi gingașe.
dar e în mine și un demon vicios
păcătuind fumând, păcătuind în gând
mă lupt cu el în mod cuviincios
îngerul de veghe îl văd lăcrimând.
nu vreau să sap pe un teren minat
să-mi explodeze inima de viciu trădată
ciudățenii și ofuri am de eliminat
să resimt inocența de altădată.
în tot ce fac mă-ncurajează Dumnezeu
am descoperit în suflet un fel de muzeu.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unește cerul cu marea
Salveaz un chip răvășit
Îi pun iubirea la picioare
Căci sufletul i-a fost rănit
Si cerului îi cer îndurare
Mână spre tine am întins
În umbra rece neagră
Suflete nu te lasa învins
Deschide priveste afară
Este toamna vieții tale
Transformată-n primăvară
Sufletul un stup de albine
Elibereazate si zbori afră
Labirinlul nu l-ai descifrat
Ai mers doar drumul usor
In valiza vieții multe de cărat
Iubeste viața este un zbor
[...] Citește tot
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Pe câmpul reavăn zăpada s-a topit,
Și-ndată verde a încolțit speranța,
Culorile zambilelor s-au răspândit,
Pictând cu măiestrie cutezanța.
Pe crengile unui bătrân cais,
În alb și roz a înflorit credința,
Din mugurii crăpați ai unui vis,
Renaște înmiresmat ființa.
Albinele poartă în zborul lor,
Nectarul bucuriei înspre vară,
Soarele strălucește-n viitor,
Și aduce în suflet primăvară.
poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morgenstimmung
Tu ți-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să știu că te aud cîntînd.
Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Și mînăstirea mi-a rămas descuiată.
Și poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, și degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape
Și-întreaga ta făptură, aproape.
Cu tunetul se prăbușiră și norii
În încăperea universului închis.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albina și porumbița
Albina căzu în apă,
Iar porumbița o scapă,
Cu o frunză oarecare,
Ca un colac de salvare.
Porumbița, vrea să spună
A făcut o faptă bună,
Folosindu-se de plisc,
Însă, fără nici un risc.
Netemându-se de om
Porumbița sta-ntr-un pom,
Dar omul, inimă rea,
Îndreptă pușca spre ea.
Albina zbură de zor
Și-nțepă pe vânător,
Care iute se feri
Și ținta nu nimeri.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Visăm că alergăm
Visăm că alergăm cu flăcări
Întinse pe flori cu petale
Colorate cu cenușa
Păsărilor călătoare.
Visăm c-ajungem în câmpia
Încercuită cu lumină
În care sufletul renaște
Într-o aripă de albină.
Visăm că fuga ni-i calvarul
Căzută-n calea nemuririi,
Dar amândoi punem în rame
Cuvinte stinse în iubire.
Visăm că suntem o poveste
Și alergăm, și ne iubim,
Și steaua ta pe cer aleargă
Așa încât nu ne-ntâlnim!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără
Fără Dumnezeu și soare nu ai exista.
Fără apă nu ai exista.
Fără păduri nu ai exista.
Fără albine nu ai exista.
Fără hrană nu ai exista.
Fără animale nu ai exista.
Fără flori nu ai exista.
Fără culori nu ai exista.
Fără muzică nu ai exista.
Fără sunet nu ai exista.
[...] Citește tot
poezie de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zmeul
Albine zumzăitoare, gândurile roiesc
libere între cimbrișorul din spatele casei
și pajiștea cu ierburi de rană.
Pe când ziua palidă răsfoia mai departe
noi și nescrise coli de hârtie,
lumina își înmuia penelul
în cerneala de inorog albastru al cerului,
secundele îmbratișate
gravau semnătura sufletului
pe frunze
iar vântul, cu plecăciuni nesigure,
plia un
zmeu
în coadă doar cu lacuri,
doi ochi din anotimpuri
si-o visătoare frunte
să zboare
printre
gânduri...
poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albăstrea
M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculă perlată de la cer,
tot adunat pe o cojiță de mister
c-un fir de galben praf... O albăstrea.
Îmi plânge suflet tot privind-o fină,
pierdută-n pajiștea de verde,
se aplecând suav la zborul de albină
și iar zâmbind frugal, să mă dezmierde.
M-aplec cu grijă, s-o ating, plăpândă,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluș pe un firicel, o blândă...
Mi-aș da din viață, să pot fi ca ea... albastră floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară, primăvară
Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în țară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,
Vino cu zile senine!
Cu fluturi și cu albine,
Cu verdeață pe câmpie
Și-n suflet cu bucurie.
Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topește,
Pământul se dezmorțește.
Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre albine și suflet, adresa este: