Poezii despre conștiință și existență, pagina 3
Eu sunt
Eu sunt: totuși, nimănui nu-i pasă și nu știe ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în niște imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin și dispar fără-avertisment, pe neașteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste și-n moarte;
Și, totuși, eu sunt! și trăiesc toastând cu umbre, de-aproape și departe:
În vidul disprețului și-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conștiința vieții, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eșuarii mele-n fața porților deschise
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini O, nu, nu! Mai străini decât străinii.
Mi-e dor de spații unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
[...] Citește tot
poezie clasică de John Clare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Respirări V
Etica, morala, adică starea de conștiință a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură și hrană. Această departare cosmică la om dintre gură și hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează și-l individualizează, îi creeaza bunul simț și acceptarea de către el a lui însuși, ca atare.(...)
Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcație între gura și hrană. Ea manâncă fiindu-și sieși de mâncare.
În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărțită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanța dintre gura și hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreție, de forța, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.
Distanța între gură și hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete și abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanța enorma la om între gură și hrană constituie feblețea sa, delicatețea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violență este resimțită această distanță într-un mi
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă am existat, înseamnă că te-am iubit
sap înlăuntrul meu
să aflu izvorul binelui și răului
sap neîncetat să aflu izvorul conștiinței mele
în singurătate -mi se desfată sufletul însetatul
fiindcă adâncă mi-e inima,
mină de aur neexploatată,
sap să ajung la frumusețea cea dintâi zidită,
la chipul lui Dumnezeu,
ascuns înlăuntrul meu,
ferit de patimi și neliniști,
ferit să devină ogor neroditor
sufletul meu nu obosește în silința sa
sunt un zâmbet al lui Dumnezeu după creație
sunt o lacrimă a iubirii fără de moarte
jumătatea unui întreg indestructibil,
sunt un vis al copilului
ce am fost și nu voi mai fi
o rugăciune a mamei ce nu voi mai fi
am fost și eu, odată, copilul iubit al lui Dumnezeu...
am fost stea în marea galaxie...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu este nevoie de formă
Într-o noapte pe când mergi pe stradă,
dinspre magazinul tău și casa ta
către cimitir,
mă vei auzi strigându-te din interiorul
gropii deschise și vei realiza
că noi am fost mereu împreună.
Eu sunt esența clară a conștiinței
din ființa ta, aceeași în extaz,
ca și în oboseala pricinuită de ura pentru propriul sine.
În acea noapte când, eliberat de frica șerpilor
și de întreaga tracasare pricinuită de furnicile sâcâitoare, vei auzi
vocea mea familiară, privește candela deja aprinsă,
miroase parfumul, surpriza cinei pregătită
de iubită în lăuntrul tuturor celorlalte iubite.
Acest tumult al inimii este semnalul meu
[...] Citește tot
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez
dedicație domnului Marin Mogoș
Prietene, fără să-mi ceri,
Am împărțit cu tine aerul, apa,
Lumina, timpul, spațiul!
Și, chiar dacă nu te-am văzut,
Eu am crezut în tine,
Așa cum cred
În tot ce a desăvârșit Dumnezeu pe Pământ!
Știu că ai existat în conștiința mea,
Așa cum știu că există nemărginirea:
Răsăritul și tihna,
Clipa și eternitatea!
Ți-am confirmat Prezentul,
Ca legitimitate
A dreptului tău la speranță
Și ca șansă a fericirii!
Și a fost magnific!
[...] Citește tot
poezie de Iulia Mirancea (ianuarie 2016)
Adăugat de Marin Mogos
Comentează! | Votează! | Copiază!
"...îngrijorat, desigur, relației dvs virtuale, purtătoare de giuvaeruri stilistice..." ????! "...dați un obol lui Belisarius"! Ah, Sir Yorick! Liniștiți-vă, Sir! [...] | Citește tot comentariul
Lipsă de esență
Libertatea-i de fațadă, când mintea nu poa' să vadă
Adevărul din mulțime ce se vrea ascuns de tine.
Ascunzându-se de-oricine, ce s-a-ndepărtat de sine
Și trăind privind în spate, nu se uită mai departe.
E o modă care stoarce, chiar și mințile dibace
Și de suflet și de minte. Îi transformă în cuvinte
Care în timp nu persistă, fiindcă sensul nu există.
Există doar aparență și-asta n-are aderență.
Totul pentru orice ființă, se oprește la conștiință.
Ce dacă acum peisajul, se vrea-n rând cu ambalajul?
Mai târziu, inevitabil, conținutu-i preferabil.
Nu poate nicicând da roade, sufletul care decade.
Degeaba se umflă-n pene, pentru el e prea devreme
Să-și conștientizeze drumul, "arta" fiindu-i precum fumul
Tras în piept de neputință, risipit în neștiință.
Se-alege doar cu mândria că nu și-a văzut prostia.
[...] Citește tot
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soldatul
Dacă va fi să mor, amintește-ți de mine-atâta doar:
Există undeva într-un ținut străin o bucată
De pământ care-i a Angliei de-a pururi. Există chiar
Acolo,-n acel sol bogat, o mână de țărână mai bogată;
Un bulgăre căruia Anglia i-a dat o formă și o conștiință,
I-a dăruit florile să le iubească și drumurile să colinde;
Un trup al Angliei inspirând aer englezesc întru ființă,
Spălat de râurile ei și binecuvântat de soare cât cuprinde.
Și meditează,-această inimă, din care tot răul a fost șters,
Un puls în eternitatea minții, nu mai puțin,
Înapoiază undeva gândurile de la Anglia primite;
Suspinele și sunetele, poemele și cântecele, vers cu vers;
Râsetele-între prieteni și blândețea pe care o conțin
Inimile pline de pace sub cerul englezesc unite.
*** Rupert Chawner Brooke, 1887 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".
[...] Citește tot
poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conștiință trează...
Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Și-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.
De multe ori am vrut ca să renunț
Dar conștiința mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunț
Că nu va accepta ea niciodată.
Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate ști.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minți.
Eu știu că nu e loc de complezență
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absență
Să nu cădem cumva în derizoriu.
[...] Citește tot
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Andrei... Gheorghe
Avem toți proprii Dumnezei,
Așa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!
N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ștoarfe, false din popor-
Să-și ia cu barda, cu topor
Ascuțit spirit... de-un Andrei!
Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... țara lu' Andrei!
Există, să știți, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul de apoi
În liniștea asta eternă
ce curge ca un mir
din sicriul meu,
mă sufoc în propria mea conștiință
care mă judecă după criterii
dureros de pure.
Mă doare potențialul meu neîmplinit
dar mai ales,
că nu am iubit suficient viața...
Mă doare că n-am trăit prezentul,
am fost o undă oscilatorie
între două limite:
trăirea într-un viitor ideal
și retrăirea obsesivă a trecutului,
ce otravă!
Dacă n-ar fi fost timpul
prin care să-mi exprim existența,
cum oare aș măsura trecerea mea
[...] Citește tot
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre conștiință și existență, adresa este: