Poezii despre deșert și nisip, pagina 3
Somn
simt lumina cum s-a serbezit printre atâtea gânduri
și curg între rătăcite milenii de piatră
fără să cutez
a mai spera la ceva
mi-e somn de lumină
acum când piramidele topesc în deșert faraonii
și nisipul deșertului se scurge
ca-ntr-o clepsideră
ce nu mai are fund
ce nu mai are limită
cu toții am dormit măcar o noapte
într-o moarte ce se lungește
ca o iluzie umbrită
de-un cuvânt orb
își spune rădăcina
uscată din humă
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ultimă dorință
Voi rătăci prin lumea largă
Și-am să las valuri să mă poarte
Iar când durerea o să se spargă
Voi fi de mult uitat departe.
Și gândul meu, pierdut prin șoapte,
Va rătăci și el tăcut,
Pierdut prin zări, uitat de moarte.
Iar eu n-oi vrea decât atât:
Să las uitarea, rânduri-rânduri,
Să ți se-aștearnă peste chip
Și să te stingi încet din gânduri
Cum vântul spulberă nisip.
Și să te pierzi și tu apoi
Precum deșertul fără rost;
Să se topească-n amândoi
Tot ce putea fi dar n-a fost.
poezie de Ionel Ivașcu (4 iunie 2011)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Deșertul
Nisipuri aspre-n mine se revarsă,
privesc în zări și neclintit rămân,
iar răsuflarea-mi, de căldură arsă,
abia se mai strecoară prin plămân.
Și mă întreb: ce oare mă aduce
pe necuprins și selenar deșert?
Este destinul răstignit pe cruce,
batjocorit de alții, pe nedrept!
M-au vrut umil și fără spor în viață,
un sclav să fiu, pe veci fără destin,
pe ochi să port cumplitul văl de ceață,
din ce-i al meu să vreau cât mai puțin.
Dar evadat din arșița solară
destinul reclădit mi-aduce-n zbor
un strop din apa vie, milenară,
ce mă zidește-n veacul viitor.
[...] Citește tot
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 2016 (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără pustiu în suflet
candelabrul lumii în ramuri se desfășoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braț pune sus colțul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi șoptește
că durerile lumii mele au încă putere
deșertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce și să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deșertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâșietoare
chiar dacă pe toți încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineților albe pline de alb
când în deșert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfinxul
Curg izvoare
însetate de cunoaștere
peste întinsul deșert
Sfinxul privește
peste timp
răscolit de emoții
arșița pătrunde
în arterele înghețate
ale adâncului
oamenii grăbiți
surprind clipa așteptată
nisipul fierbinte
purtat de vânt
acoperă oaza
de liniște...
se lasă tăcerea
nopții
luna veghează
pașii călărețului
rătăcit.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încruntare
trecutul e doar o încruntare,
fantasma unui ideal în ruină
se profilează pe dune
de nisip,
jumătate de plumb,
jumătate deșert
este Luna,
undeva motoarele lumii se sting,
lumea și-a pierdut esența
cândva,
între Adam și Eva,
într-o vale a plângerii,
între două potopuri,
într-o cetate eternă,
în ziua a șaptea,
când Dumnezeu a vrut să se odihnească
puțin,
să se încrunte.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ozymandias*
Am întâlnit un peregrin de pe-un meleag străvechi, plin de istorii,
Care-a spus: " Se văd în aerul deșertului, fierbinte și uscat,
Două picioare enorme văduvite de bust, la intersecție de teritorii.
Și-alături, un chip aspru, jumătate-n nisipul galben scufundat,
Cu buze zbârcite,-al cărui rânjet de stăpân nemilos al vânătorii
E mărturie că sculptorul a știut să-i citească patimile lămurit
Patimi care parcă-s vii și astăzi, înscrise-n piatra fără viață,
El a simțit mâna care le-a urmat porunca și inima care le-a hrănit.
Iar pe soclu se deslușeau câteva cuvinte, peste veacuri soli:
"Eu sunt Ozymandias, rege peste-a tuturor regilor aroganță:
"Priviți, Eroi ai zilei, tot ce-am făcut și simțiți-vă mărunți, ridicoli!"
Nimic nu dăinuie. În jurul ruinei colosale, ca o condamnare,
Uscate de soarele încins și de pecinginea a fel de fel de boli,
Se-întind mai uniforme ca uitarea nisipurile până dincolo de zare.
[...] Citește tot
poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
"La Mejor Versión De Mi"
nu mă vei ști niciodată întreagă
pentru că mă iubești doar într-o pauză de-o țigare
și cea mai bună versiune a mea o păstrez pentru atunci când
mă vei privi dincolo de iriși
nici nu-mi atingi albastrul
câte oceane ți-au mângâiat orgolilul
eu te-am chemat doar să-mi scoți un fir de nisip care-mi umbrea drumul spre tine
și tu mi-ai spus că e un deșert întreg
iubite
deșertul acela ești tu în toată splendoarea tăcerilor tale
fumează-ți țigarea
eu am găsit o oază în care mă dezbrac de tine
și rămân "La Mejor Versión De Mi"
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
ai vrut să-ți pictez vulturi
pe aripile de colibri
să mă ascund în mare
colorat în delfini
să-mi spăl singurătatea
cu lacrimile tale de fericire
spuneai să jertfesc două cuvinte
la răsăritul iubirii
să-mi îngrop tristețea
în nisipul deșertului
ai dorit să mă trezesc
când îmi voi fi devenit
propriul meu înger
apoi ai fugit șoptindu-mi
să nu uit că sunt unic
ai grijă de pietre... ai mai spus
înainte să mi te faci lumină
iată-mă divino
sunt îngerul
tuturor pietrelor din suflet
[...] Citește tot
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mitologii subiective
Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpățânare și tristețe, în vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca și iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.
.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniștit și fără contradicții. Și, probabil, ar trebui să mă mulțumesc că în deșert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puțin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...
Trebuie să mă reîntorc la Œdipe și la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipsește de câte ori mă încurc în propriile mele declarații despre fericire.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre deșert și nisip, adresa este: