Poezii despre foc și noapte, pagina 3
Sufletele geto-dacilor
Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculați.
Și ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupați.
Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug și piatră ne-om ivi.
Din patru zări ne vom renaște,
pășind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaște
născuți din focul regăsirii.
poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
întretimp
Folosesc chibrite
ca să mă agăț de speranțe abrupte
s-aprind flăcări negre
mari macină-n ele morile
scântei negre
pe bețele de chibrit
curg
pe stânca de sus și în far
ce luminează negru noaptea.
Din când în când
Toată arde, toată...
Oportuniștii zori
răsar
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi și pământul
Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopții ține parcă-n mâni pământul
și suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul tău trup
de vrăjitoare-mi arde-n brațe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca niște limbi de foc eu brațele-mi întind,
ca să-ți topesc zăpada umerilor goi,
și ca să-ți sorb, flămând să-ți mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopții o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aș vrea să fim și noi
cenușa,
noi și - pământul.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Iazul Apelor Negre
După o noapte de ploi,
șuvoaiele îngrămădite-n Iazul Apelor Negre s-au liniștit.
Îmi afund mâinile făcute căuș. Beau
pe săturate. Apa are gust
de piatră, de frunze, de foc. Curge rece
în trupul meu, înfiorându-mi oasele. Le-aud
în adâncul meu, șoptind
oare ce este acest lucru minunat
care tocmai mi s-a întâmplat?
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legendă
Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită ești, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălțată pentru o roză-cunună a țărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aștri în iarbă
și cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi și strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărătești să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâșiatul tău suflet, prin întunecime!
poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patimile după Cioran
Unde-i dragostea ce rupe
pânza nopții și-i dă foc
trec și stelele-n minijupe
să-și găsească-n mine loc
Pânza nopții arde-n foc
mângâiere cu mângâiere
iese parc-o melodie rock
Doamne chiar de sub piele
Mângâiere cu mângâiere
trec și stelele-n minijupe
numai dragostea îmi cere
care-i dragostea ce rupe
Pânza nopții și-i dă foc
sfâșiind tot cerul pe loc
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturi în noapte
O flacără mică,
În întunericul nopții
Arde, pâlpâind ca o inimă
Ce nu vrea să se stingă...
În jurul ei se rotesc fluturi
Atrași de mirajul luminii
Aproape... tot mai aproape,
Se zbat ușor și cad
Cu aripile arse,
Precum un vis neîmplinit...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baba Dochia
Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?
Ia, o babă cu cojoc
A mas noaptea, fără foc,
În desiș uscat de soc!
Acum vine pe-ndelete
Că i-e drumul fără grabă
Și drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.
Și de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărțișor
Un bănuț de păpădie!
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tribul roboților
E tribul roboților.
Ei își sculptează pereții peșterii
cu oasele celui din urmă
computer.
Pietriș de roți dințate
le sună sub pași
și-apoi se strâng în jurul
focului mic, al ultimului
bec de lanternă,
aruncă-n frigare
ultima halcă
de fier ruginit
și ling de pe cuarțuri
cu limbi de ceasornice,
urmele ultimului om.
Noaptea
ei încă îi mai visează
pe oameni...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Porci
La ceasul când mama mea era în dureri
au înconjurat casa și cartierul, toată țara
a fost arsă în foc, cum arde febra.
M-au urcat într-un camion ca pe atâția alții
dezbrăcați de viitor. N-am mai fost strigat niciodată
pe numele meu, nimeni nu m-a mai chemat,
aveam doar un număr lung, precum drumul
pe care mergeam, sau mai degrabă,
pe care eram duși: noi eram porci
cu un număr tatuat,
pe un drum întunecat în mijlocul nopții.
poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre foc și noapte, adresa este: