foc şi suflet

Scriem pentru a ne elibera de sentimente...

Scriem ce simţim, din sufletul pur
Odată ce stelele se vor acoperi de nori,
Scriem cu foc şi dragoste nebună,
Suntem aici pentru a te susţine pe tine,
Lacrimi de dor, lacrimi ale unei mame singure,
Ale unei soţii părăsite de un soţ prea bun.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William şi Emily

Este ceva asemănător
În moarte cu însăşi iubirea!
Când ai cunoscut cu cineva entuziasmul
Şi flacăra dragostei tinere,
De asemenea, după ani de viaţa împreună,
Simţi scăderea focului
Şi, de aceea, vă stingeţi împreună,
Încet, liniştit, cu delicateţe,
Ca atunci când, de mână,
Treceaţi printr-o cameră ştiută –
Aceasta este puterea comuniunii între suflete,
Dragostea însăşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări comunicante

Plin de flăcări ca un râu
ce se varsă într-o rană
durerea îmi pune frâu
sufletul de-o ia la goană

Priponit de-această rană
plâng că tot nu am ce face
scriu cu inima că-i pană
tăcerii s-o lase-n pace

Râd că nu mai am ce face
durerii să-i pună frâu
Dumnezeu în cer se coace
suflet ca un spic de grâu

Foc din cer parcă revarsă
peste inima mea arsă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele geto-dacilor

Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculaţi.
Şi ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupaţi.

Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug şi piatră ne-om ivi.

Din patru zări ne vom renaşte,
păşind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaşte
născuţi din focul regăsirii.

poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,
ridicând pod peste sufletele lor;
ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.
Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei
nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –
iubire.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (iulie 2005)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci adormiţi

La ceaiul cu ierburi senile,
Un foc se aprinde din veacuri –
Compost de răbdări printre zile –
Descântece-n şoapte şi leacuri.

Pădurea se-ncruntă a jale,
O frunză scânceşte prin rouă,
Strivită de vreme şi zale,
În suflet e ceaţă şi plouă.

Privit de departe, copacul –
O aşchie-n calea furtunii –
Îl ţine pământul, săracul,
Şi-o rugă ce-o-nalţă străbunii.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara cu iubire-n suflet

Şi iată ca s-a înlănţuit
primăvara care râde
topită în culori de flori,
purtate de vântul blând
cu focuri roşii şi flăcări
multicolore pline de iubire,
iar sufletul omului devine
curat prin spovedanie
ş-apoi ploaia face dragostea
de înger cu atingerea ei fierbinte
şi vine sărutul tău ca un fulger.

poezie de Eugenia Calancea (23 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-aş vrea

Şi-aş vrea să-ţi fiu nemărginire,
Eternitate de iubire,
Simfonie, lumină caldă,
În sufletul meu fericirea să ardă
Cu flăcări albastre de dor şi iubire,
Dorită, secretă nemarginire...

poezie de Elena Vlădescu
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o simplă credinţă

El şi ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,

ridicând pod peste sufletele lor;

ea, măiastră ca o pasăre
înoată într-un fluviu de flacără albă.

Pieptul lui e un cântec, un cuvânt
pe care pasărea îl soarbe în zborul ei

nemărginit şi liber,
într-o simplă credinţă –

iubire.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!