Poezii despre frică și moarte, pagina 3
Nu am, moarte, cu tine nimic
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu și cum ai trăi
De-ai avea mamă și-ar muri,
Ce-ai face tu și cum ar fi
De-ai avea copii și-ar muri?!
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viață trăiesc.
Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
poezie celebră de Grigore Vieru din Literatura și Arta (12 septembrie 1995)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
* * *
De moarte, cum să-mi fie teamă,
Tot într-o garsonieră mică voi dormi...
Cei drept, cu zidurile cam întunecate,
Dar tot cu fața în sus spre cerul infinit.
poezie de Valeria Mahok (8 iulie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecerea
Mă tem că după ce am luptat cu
spermatozoizii să exist
azi lupt cu oamenii să exist
și mai apoi
mă tem
să nu mă lupt cu morții
să nu mai exist
ca să lupt!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Himera
De este-n lume-adevărat
Că-ndrăgostiții au aflat
În germinal sau în brumar
Avântul altfel nesperat
E că-n himeră-și fac hotar.
Și pacea serii de-o iubesc
Cu umbrele ce amăgesc
Natura chiar augusta mamă
E că-n visare se voiesc
Și de himeră nu au teamă.
Ei râd de vise-amăgitoare
Și nu se tem că omul moare
Că-n timpul lui Homer mai speră...
Sunt singuri fericiți sub soare:
Că fericirea e-o himeră.
poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochi de inel
Să-nveți să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
pești lungi cu solzi de ceară.
Să înveți cum se moare, să-nveți
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi și cetăți,
toate de gropnițe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereții de sticlă
subțiri, cu vapori
de singurătate și frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochi de inel
Să-nveți să mori de la vânt,
să mori cum moare apa
în cristalele încă vibrând
îngropate cu pleoapa.
Cu începutul de moarte, să te deprinzi,
al lumânării de seară
ivind din mâl de oglinzi
pești lungi cu solzi de ceară.
Să înveți cum se moare, să-nveți
mereu un alt chip de-a apune,
frunze, ploi și cetăți,
toate de gropnițe-s bune.
Cum moare mireasma să mori,
geruind pereții de sticlă
subțiri, cu vapori
de singurătate și frică.
Să mori într-un fel
încercat doar de tine,
curgând printr-un ochi de inel.
al logodnei divine...
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un stejar era gata să-și aducă aminte
Un stejar era gata să-și aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubești.
Flăcării sale temătoare
lumânarea își povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur și simplu, pe stradă,
un afiș foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un epitaf
Voi, oameni muritori, priviți-mă cum zac aici
Eu, cândva un cavaler fără teamă și prihană;
Sfârșitul veseliei, înfloririi noastre, scumpi amici,
L-aduce moartea prin puterea-i suverană:
La scăpătatul soarelui, crepusculul ca o dojană
Și-oricât de lungă, ziua va sfârși-n al nopții fort,
Și-ntotdeauna va bate de vecernie un clopot.
poezie de Stephen Hawes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă pianul
Cântă pianul undeva departe
Un cântec de iubire,
Și eu nu mă mai tem de moarte
Căci inima îmi este plină de fericire.
Melodia lui mă înfioară
Și în suflet am o dulce armonie,
Cântă pianul ca pentru ultima oară
O frumoasă simfonie.
poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf la moartea unui dac
Și-atuncea când o fi să mor,
să mă-ngropați lâng-un plopșor.
Doar în pământ, fără coșciug.
Deasupra mea s-aprindeți rug.
Să îmi aduceți ciobănaș,
să-mi cânte dintr-un fluieraș.
Și sufletu-mi va fi ușor,
pe voi să vă privesc cu dor,
cum înapoi iar mă chemați,
când la Zamolxe vă-nchinați.
Eu teamă n-am că am să mor,
căci dacul e nemuritor.
epitaf de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre frică și moarte, adresa este: