Poezii despre frunze și suflet, pagina 3
A fi poet
A fi poet...
și în "A fi"
încolțește
un static mugur.
Pe el îți întinzi
Sufletul,
când doare,
ca o lingoare
netămăduită,
ca o plagă
imortalizată,
atunci când
nemurirea
e cel mai viu păcat-
imuabil destin,
[...] Citește tot
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dedicație Stelei Popescu
Frunze cad în calea mea,
Cad și suflete deodată,
Astăzi, tu de vei pleca,
Voi rămâne-ndurerată.
Îngenunche trecători -
Plâns de lacrimă târzie,
Frunze-n suflet și în zori,
Zborul lin de păpădie...
Prind pe-al pieptului altar
Visul meu o stea de taină
Și în sufletul de jar
Te păstrez, iubită doamnă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creion
Printre castanii puși la rînd
Bolnavii cască meditînd
În vînăta lumină ștearsă,
De faclă și feștilă arsă.
Ei se mai sprijină de viață
Urziți în sita firului de ceață,
Și-i sorb încet, în moalele părete,
Văzduhurile sure, de burete.
Ce caută subt negură și frunză,
Ține să tacă-n lut și să se-ascunză.
Mi-a fost cîndva și mie dor
De lucrul sufletului lor.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semenilor mei
În brațe să vă pot cuprinde
La mine-n suflet să v-ascund,
Ca o făclie voi aprinde
Mai mult decât un joc secund.
În ochi să văd cum înfrunzește
Iubirea dăltuită-n aur,
Ce sufletele încălzește
În toamna codrilor, tezaur.
Mi-aș da lumina pe vecie,
Mi-aș rupe inima din piept,
Chiar aș trăi în sărăcie
Și răstignit, să știu că-i drept,
Să suferiți pentru o pâine
Sau pentru visele de mâine.
sonet de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă fără decor
E toamnă, iubite,
Afară și-n gând,
Sunt frunza ce cade,
Iar tu-mi ești pământ;
Aștepți să te-acopăr
Cu suflet și dor
Și vrei să fiu iarăși
Al toamnei decor.
Nu pot azi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza căzută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite....
De frigul din noi.
poezie de Angelina Nădejde (15 septembrie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Decență
Ai ascultat tăcerea cu care frunza pică?
Podoabă nelipsită a verdelui din pom...
Căderea ei e moarte, căci nu se mai ridică,
De multe ori căderea e-aceeași și la om.
Căderea ei lipsită de orice tevatură...
Ar trebui în suflet să simți o despărțire
Ea, în oceanul vieții a pus o picătură,
Din care viața ta să poată să respire.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine aș fi?
Cine aș fi
Fără aceste fragmente
de zămislire
fără soarele
din nervurile mele
împrăștiate
prin tinerețea
din sufletul meu
Cine aș fi
dacă nu
aceeași frunză
cu soarele strălucind
prin nervuri.
poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză
O lacrimă,
de vânt uitată.
Un suflet fără viitor.
Fierbinte.
Departe.
Și inima lacrimei tale
departe, în zări,
demult apuse...
Încă fierbinte,
mă cheamă,
lasându-mi sufletul
călcat de durerea viitoare
ce suflet nu are.
Sunt frunză,
suflată...
de vânt.
poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna mea
TOAMNA MEA
Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la ușă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croșetez gândului, mănușă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.
Se cerne tristețea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută și brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viața curmată.
Presimt că toamna mi-aduce gongul morții,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Și nu regăsesc drumul vieții și-al sorții,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.
Bruma și frigul îmi îngheață privirea
Și-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluiește amintirea
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața
Saltă și cîntă, inimă nebună,
rupe-te, inimă,-n mii!
Voi, ciocîrlii,
cu gura mai dulce ca mierea,
cîntați-mi pindarice cînturi,
ca și eu să mă-nalț
la ceruri, în volburi de aur.
O, auzi-l, Silvanul
îți zice din frunză, Driadă,
cîntări fermecate,
doar te-o răpi, Frumusețe;
dar nimica pe lume nu bate,
în lumina clarei diminețe,
cîntecul ciocârliei din cer.
O, fericire nebună,
frînge-te-n chiote, Suflete, Ler!
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre frunze și suflet, adresa este: