genetică şi gânduri

Mama m-a învăţat nişte lucruri

Mama m-a învăţat LOGICĂ...
"Dacă-o să cazi din copac şi-o să-ţi rupi gâtul, n-o să mai poţi merge cu mine la cofetărie."

Mama m-a învăţat MEDICINĂ...
"Dacă mai încrucişezi mult ochii, aşa o să rămâi, saşiu!"

Mama m-a învăţat SĂ FAC FAŢĂ PROVOCĂRILOR...
"Unde te gândeşti? Răspunde când vorbesc cu tine... Nu-mi mai întoarce vorbele!"

Mama m-a învăţat ce este UMORUL...
"Când cositoarea îţi va tăia picioarele, să nu vii repede la mine!"

Mama m-a învăţat să devin ADULT...
"Dacă nu mănânci toate legumele, n-o să creşti niciodată mare!"

Mama m-a învăţat GENETICĂ...
"Te comporţi exact ca taică-tău!"

Mama m-a învăţat despre ORIGINI...
"Te comporţi de parcă te-ai fi născut într-un grajd!"

[...] Citeşte tot

poezie satirică de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dibaci, Doamne!

Cum să-i spun ochiului mic, ce a dat peste orbită,
Cu ce har ai zămislit, Doamne, pân' şi o omidă...
Ce ai scris în ADN-ul (dacă e!) de târâtoare,
Să mănânce şi să doarmă cât e ziulica mare?
Târâitul pe genunchi peste frunza devorată
E un obicei primit de la mamă, de la tată?
Oare-n clipa de avânt, căţărată pe-o cicoare,
Nu aspiră-nfrigurată, albă, aripă, să zboare?

Ce-a luat de la strămoşi, cu ce-au uns a ei pleoapă,
Că de baştina-nverzită nu se rupe nici de-o şchioapă,
Poartă-n ea respectul mâinii, ce o trece în mătase
Sau a celei ce-i mângâie pânza pe care o coase?
Cu ce drag îşi face cruce către frunza ce-o-ntăreşte
Şi fântânii cum se-nchină, când de sete-o măguleşte?
Brr! Aş vrea s-o ţin pe palmă fără coconul de fire,
Să-i privesc în ochi minuscul, să-nvăţ oarbă dăruire...

Muză, câtă fericire, micului ştrengar splendoare,
Cu omida drăgălaşă ce i-a-mplut ochi cu mirare!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Eliberez toată rezistenţa rămasă
Eliberez toată frica care este încă în corpul meu, celulele mele, sângele şi oasele mele
Eliberez orice neiertare
Eliberez toate resentimentele
Eliberez toată vina
Eliberez toată energia victimei
Eliberez toate energiile persecutorilor mei
Toată judecata
Toate criticile
Eliberez toate ideile adoptate în prealabil
Şi credinţe false
Eliberez toată gelozia
Toată ura
Toată mânia
Tot regretul, durerea şi suferinţa
Eliberez toată frustrarea
Eliberez orice nevoie de control
Îi eliberez pe cei care vor să mă controleze!

IMI IAU DIN NOU TOATA PUTEREA IN TOT SPATIUL SI TIMPUL!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăirea

Câte vieţi trecute-au ars, umbre pe-a trăirii voie?
Câte stele se aprind udând florile văpăii?
Vers înnobilând cuvinte murmură un dor răsfrânt,
În adânc inimii-i templu, dacă-auzi al ei frământ.

Câtă-n val pasional s-a născut nebună-n patimi
Şi chemarii a răspuns între ale tălpii veacuri?
Peste lumi orânduite, dusă-n plaiuri de străbuni,
Cer de taine-s în poeme şi-n potire de furtuni.

Şi ne cară-n ani ecoul dinpre-al zilei răsărit,
Regăsit în cheag de soare, cugetat din licărit,
Doar cuvinte reci şi surde, rătăcite guri, ne-ntunec,
Dar ne cheamă a ta stare, scorbul de lumină-n cântec.

Ne trăim puterea nopţii cu seninul blândei luni,
Ochii ei, cei mari şi umezi, între stele arzi tăciuni.
Trupul brazilor ne creşte, roşul ars ne e comoara,
Vănt de clipe e năvalnic, fluturândă întinzi marea,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (10 septembrie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Metafora" imbecilităţii

Ies toţi în hoarde din spelunci
Cu gând în zimţi de stalagmite,
Imitatori de nibelungi...
Neisprăviţi, neisprăvite!

Au minţi dospite în lugubru
Ce explodează în dejecţii.
Răspânditori de ură, sumbru...
Etiologi maligni, d-infecţii!

Au cromozomii în mutaţii
Cu mii de gene recesive,
Multiplicaţi în populaţii
Cu flatulări intempestive.

La stârvuri stau cu guri hulpave
Să muşte carne putrezită,
Din "ateneuri" fac enclave...
Din "prima dona", fac smintită!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatură

Iniţial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă ştiu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simţ pentru nou, de o săgetătoare dorinţă,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenţii de ştiinţă.

Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenţii de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
şi mai grav; o violenţă penală, o însuşire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.

Mai curând, aş fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minţi înlănţuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanţ nesfârşit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.

Tot în neştiinţă totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulţesc maşinal, în rotirea indusă de "spin"
şi ca în mixer, într-o efervescenţă de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica

O pretenţie!... Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie,
ca şi cum Creatorul sau Geneza însăşi, totul, s-ar organiza dup-un patern;
un alter Dio, auto-atotpretins singular pol, spre-un unic mers?!? O profeţie,
de care nu dispune-n fond, nu face parte din natură!... Impostoare, o blasfemie!

Un Univers întreg, cu tot, Pământul de la zero, e într-o trudă-nspre suprem, selecţie
din care numai "Ei" sunt vârful, plus-valoare, gena dominantă punct cu punct?!? Sunt
lecţie
de purul adevăr ce nu-l cunoaştem, doar îl declinăm controversaţi de neştiinţă
căcii ne-am născut noi proprii demoni, iute oportuni în vorbe de progres, fără
conştiinţă!

E Anticristul ce mereu îl căutăm, nebănuindu-ne confraţi ce ni-i alegem în minciuna
ce-adulăm,
căci - incapabili fiind măcar să copiem "existul", să lăsăm simţuri, din văzut să
învăţăm, să ştim să ascultăm-
ne aruncăm printre urale de-adulaci goliţi de minţi!... Vrem numai interese
în termenul, ce-i cel mai scurt -pân' la sfârşitul nostru, nu al lor- purtaci de fesuri, fese!

Şi-avem câteva mii de ani de dincolo de Christ de când tot bâjbâim

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!