Poezii despre gheață și suflet, pagina 3
Ce zici, Doamne?
Vorbesc cu tine, Doamne,
de ce nu-mi răspunzi?
Văd lumea în fulgi de gheață
și stele căzând,
sufletul umblă singur,
nu-și mai poartă corpul.
Ai trimis tu moartea,
să facă dreptate?
Nu cumva să greșești...
ce ai de zis, Doamne?
poezie de Ion Răduț din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pentru fiul meu
Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-și verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.
Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-și verse peste rană
O lacrimă de miere.
Dar socotește-n taină
După tipicul minții
De ce se sparge gheața,
De ce ne mor părinții.
Și-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de iarnă
Când totul e alb și cenușă,
Iar soarele-n doliu plutește,
Doar iarna eterna mătușă
Din colțul de gheață privește.
Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câțiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.
Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp și uitare,
Își cerne ecoul în unde,
Din văi și poteci solitare.
E liniște iar și e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu știu de ce, care sau cine
Pașii prin stele i-afundă...
poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Negru e totul
Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînțeles, negru totul.
În abisul înghețat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranța îmi mănânc
Negru e totul.
Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aștept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.
poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frig
Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm și împrumut
Cerbii și cerboiacele la rut
Poartă-n coarne ghețurile sloi
Pătrunde frigul în cetate
Și în fiecare dintre noi
Cărțile-i prezintă pe eroi
Înghețați de veacuri în tratate
Aerul vibrează ca o coardă
Un diapazon sau un acord
Simptomele atacului de cord,
Dau alarma-n camera de gardă
În case și în suflete e frig
Apele îngheață în fiorduri
Și ne trecem viața-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Florile cerului
Florile cerului
Mă plouă pe pletele-mi de soare
cu florile cerului în alb pictate,
înmiresmate de un vis de iubire.
Mă pierd într-un decembrie de dor,
un zâmbet a înmugurit pe buza
sufletului înghețat de tainele existenței.
Cerul și-a deschis alene pleoapele
sorbind seninul din lacrima
născută de zăpada gândurilor mele.
Tăcerea adie printre copacii brodați
de sălbatice dorințe ce dansează-n noapte,
prelungindu-mi trăirea efemeră.
poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu...
iarna plânge șuvoi de sus
e seară...
un răzleț mănunchi de picuri
îndrăznește
în geam doar bate
în rânduri mici ca soldăței
în mantii albe curg
de sus...
alunecă lumina cerului
în plete fulguite,
aer suflat din norduri
de gheață
spațiul rarefiat în sărutări de pleaope
depune închis spre pământ
flori de suflete ce îngheață
tu, iubire,
alergi în alb văzduh
tresari în vânt de bucurii
așterni chipul tău
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impresie de iarnă
Roua înghețată își lasă amprenta
peste suflete,
c-un oftat
peste gerul creionat
de fluturi albi,
rătăciți sau poate, chiar...
Îndrăgostiți.
De umbra plină de promoroacă,
a brazilor cristalizați,
de viscolul întunecat
și de-un dor blestemat...
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilărie rătăcită
Din copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a înghețat.
În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit și aruncat
În vâltoarea vieții, care l-a marcat,
Doar din mila Domnului să trăiască.
Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supraviețuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.
Statut umilitor să-și depășească,
La școală, an de an a fi premiant,
Învăța noaptea, ziua să muncească.
poezie de Maria Filipoiu (12 februarie 2022)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna mea
TOAMNA MEA
Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la ușă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croșetez gândului, mănușă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.
Se cerne tristețea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută și brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viața curmată.
Presimt că toamna mi-aduce gongul morții,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Și nu regăsesc drumul vieții și-al sorții,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.
Bruma și frigul îmi îngheață privirea
Și-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluiește amintirea
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre gheață și suflet, adresa este: