Poezii despre moarte și rușine, pagina 3
Sonetul 6
Așa că nu lăsa a iernii mână
Cât nu te-ai distilat, să te sluțească,
Pune-ți esența într-o fiolă bună
Ca frumusețea ta să dăinuiască.
Căci asta nu mai e cămătărie,
Să dea-napoi cei ce-au împrumutat,
Ci este pentru tine-o datorie
Să fii mai fericit c-ai procreat.
Și înzecită fi-va bucuria
Dac-o să ai zece copii ca tine
Și moartea cum ar mai avea tăria
Să șteargă chipul tău fără rușine?
Deci nu fi narcisist, căci ești prea arătos
Ca moartea să te ia fără urmaș frumos.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 72
Când o să întrebe lumea, cum socot,
Ce merite-am avut să mă iubești
Chiar de-am murit - ai grijă să negi tot,
Cu mine n-ai de ce să te fălești.
Și n-are rost să minți așa frumos
Și-n mod nepotrivit să mă slăvești
Când eu sunt mort și zac acolo jos
Și adevărul tu îl terfelești.
Dar ca să nu ajungi să minți sfruntat,
Din dragostea ta mare, fă cum poți
Și al meu nume lasă-l îngropat,
Ca să nu fim batjocoriți de toți,
Căci mi-e rușine viața să-ți complic,
Iar tu te faci de râs pentru nimic.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plaudite amici
Eu știu de ce românii mei
Aplaudă la-nmormântare:
Nu-i creștinește ce fac ei
Dar ce spectacol! Ce-ncântare!
Da, îi aplaudăm pe morți
Fiindcă cei vii sunt de ocară
Nu merită respect să porți
Acelor ce-și bat joc de țară.
Pe cine vreți să salutăm:
Pe cei ce mint fără rușine?
Nimica nu le datorăm
La palme să îi luăm, mai bine!
Așa că dăm în cimitir
Expresia recunoștinței
Zvârlim un fir de trandafir
Și plângem din adâncul ființei.
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ștefan la moarte
Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește
La Suceava veche și-astfel le vorbește:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți.
Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naște face-un pas spre moarte.
Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopți s-arată și se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare
Un minut vederii și, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul țării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră țară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credință nu mai poți să pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune țara să-nchinăm.
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar nu ne da... singurătate...
Motto:
Când vara e aicea iar
Și ne-"nflorește" cerul tot,
Să ne-amintim - o clipă doar -
Și de acei ce... nu mai pot...
Când iarna șuieră haină -
Și-n jurul tău... și-acolo-n tine,
Cui întinzi mâna ta bătrână,
Să-i ceri să-ți dea... un pic de bine?
Privești în jos, cu umilință,
Te rogi să mori, de chin să fugi,
Dar mult prea greaua-ți neputință,
Nu mai răspunde nici la rugi...
Și n-ai un suflet lângă tine,
Să-ți curme jalea c-un cuvânt,
Să-ți ia calvarul de rușine
Și să îl spulbere în vânt...
[...] Citește tot
poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săracii doctori amici
Săracii doctori amici,
Fără jenă ies în stradă.
Spun că au salarii mici,
Dar ciubuc primesc grămadă.
Unii n-au pic de rușine.
Nici nu se uită la tine.
Dacă nu dai milioane
Poți chiar să mori în saloane.
Pentru sistemul medical
Nu există cod penal.
Corupția e în floare,
Guvernul, în cot îl doare.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plagiat!
Cin' mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înțeles că sunt om serios,
Dar cine le-a citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, și pe deasupra, încă foarte....
Și nu-mi permit, io care-s consacrat,
La birt recunoscut, în cartier,
De-o lume rafinată și cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind, aiurea-n târg, c-un plagiat...
S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren,-două sau trei,
Căci, muza, când mă prinde în condei
Și-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
N-am timp să copiez vr'un ramolit...
Așa că, observați, io-s plagiat!
nainte chiar să scriu poemu-acel,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Feciorașul marinar
S-a sculat în zori și, plin de-ncredere,
A sărit dincolo de dig în marea creață,
A ajuns nava și s-a prins de-o parâmă,
Și-a fluierat către luceafarul de dimineață.
Și-n vreme ce fluiera ascuțit, prelung,
A auzit un strigăt vibrant de sirenă, "Ce faci,
O, fecioraș, deși ești tânăr și foarte mândru,
Eu văd de pe-acum locul în care o să zaci.
Nisipul și drojdia valurilor se-amestecă
În peșterile-ntunecoase din golful mohorât,
De coastele tale-s prinse lipitori și inima
Ți-o mâzgălesc lighenii cu scrisul lor urât."
"Naivo," a răspuns el, "moartea-i ajunge pe toți
Oamenii, pe cei de pe țărm și pe cei de pe mare,
Dar eu unul nu voi accepta niciodată
Să lâncezesc acasă, cu mâinile-n buzunare.
[...] Citește tot
poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Presimțiri
Vei muri țara mea, bătrână și singură,
Tristă, sedusă și abandonată de toți,
Săracă lipită, să n-ai ce lua în lingură,
Fără rușine sau milă, prădată de hoți.
Vei muri, jinduind cu gândul la fii tăi,
Ce fără a privi-n urmă, au plecat afară,
Cu ochii în lacrimi, goniți de potăi,
Își plâng acum soarta prin altă țară.
La catafalcul tău sumbru, politicienii,
Selfie-uri își vor face îndată, cu stiva,
Și-apoi, mai hrăpăreți decât acarienii,
Se vor înghesui să-ți mănânce coliva.
poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antivirus
Îmi intră -n curte moartea jubilând,
Și nici măcar nu mi-a bătut la poartă!
Mă află singur, ca un om de rând,
În pielea goală -alăturea de soartă.
Ehei, vai mie, sunt așa plăpând --
Dar parcă fost-am altfel vreodată,
Am stat mereu, ca orice om, la rând,
Țidula mea să- mi fie rezolvată!
Deci, de rușine, trag perdeaua nopții,
Sfioasă, luna îmi croiește giulgiu--
Îmi este prispa singurul refugiu
Să stau la bârfă cu tupeul morții!
Trufașa, ea nu știe că -s potirul
În care o ucide trandafirul!
sonet de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și rușine, adresa este: