moarte şi stejari

Doc Hill

Am mers în sus şi în jos pe străzi,
Aici şi acolo, ziua şi în orele nopţii
Îngrijind toată sărăcimea bolnavă.
Ştii de ce?
Soţia mă ura; copilul îşi pierdu-se minţile.
Aşa că m-am întors către oameni şi mi-am revărsat dragostea către ei.
Plăcut a fost, la moartea mea, să văd mulţimea care m-a condus pe pajiştea verde
Şi să aud şoaptele de dragoste şi mâhnire.
Dar, o, Doamne, sufletul mi s-a zbuciumat, abia mai ţinându-se
De pridvorul noii mele vieţi,
Când am zărit-o pe Emily Stanton după stejarul cel mare de lângă groapă,
Ascunzându-se – ea şi durerea ei!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din nord

unde ne sunt zeii puternici de
pin şi stejar din care morţii
noştri ciopleau porţi cerului
tu duh al pământului lasă-i să
mă găsească să mă ridice din praf
şi iar şarpe tânăr să fiu căutând
printre crengi cuibul luminii
din nord lumina ce lasă pământul
transparent o dată la o mie de
ani mai fă-mă cântecul lor sălbatic
să-l cânt prin focuri să sar şi
ieşind din mine curat ca un prunc
să privesc cu dispreţ la cel care
am fost când mergând în genunchi
credeam că am aripi

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul

Eu sunt cel care sunt, bătrânul Părinte Ochi-de-peşte care a
zămislit oceanul, viermele din propria-mi ureche, şar-
pele încolăcindu-se în jurul copacului,
stau în mintea stejarului şi mă ascund înăuntrul tranda-
firului, nu cunosc nicio veghe în afară de cea la
propria-mi moarte,
veniţi la mine, trupuri, veniţi la mine, profeţii, veniţi, pre-
ziceri cu toate, veniţi, spirite şi viziuni,
le voi primi pe toate, voi muri de cancer, închis în sicriu pe
vecie, închid ochii, dispar,
prăbuşit în zăpada iernii, mă rostogolesc într-o roată uriaşă
prin ploaie, scuturat de friguri mă uit la cei care şi-o trag,
scrâşnet de roţi, gemetele de bas ale furiilor, amintirile
şterse din creier, oamenii imitând câinii,
mă desfăt într-un pântece de femeie, tânăr cu pieptul şi
coapsele pregătite pentru sex, scula arcuită înăuntru
răspândindu-şi sămânţa pe buzele lui Yin, bestiile dansează
în Siam, cântă arii de operă în Moscova,
băieţii mei zăbovesc în amurg pe verande, îmi fac intrarea
în New York, îmi cânt muzica de jazz la un Clavecin

[...] Citeşte tot

poezie de Allen Ginsberg din Howl şi alte poeme, Antologie (1947)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

STEJARUL SUPĂRAT

Strejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere
Puţinii fraţi ce i-au rămas
Scăpaţi de jalnica tăiere.

Sosit-a criminalul ceas
Ce îi sortise la tăcere,
Stejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere.

Inelul vieţii le-a fost ras,
Cu zimţii morţii fac avere
Nemernici răi, plini de putere,
Banii cu drujba i-au extras,
Se teme să mai fac-un pas
Stejarul falnic, stins în glas.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu tăcem

Cu dinţii strânşi de aspra suferinţă
urcăm pe brânci Golgotele, cădem,
ne ridicăm, scrâşnind de neputinţă
şi iar ne prăvălim – dar nu tăcem.

Pe-a ţării noastre darnică moşie
târâm de-un car de ani acelaşi jug.
cum oare să tăcem, când de sub glie
răcneşte osul dezgropat de plug?

De-a lungul zării noastre de cărbune
paharul plin ne-am învăţat să-l bem
dar gura ştie bine-o rugăciune
şi-o geme printre dinţi – căci nu tăcem.

Cum să tăcem când fiecare ghindă
căzută din stejarul secular
se-ntoarce din adâncuri, să cuprindă
tot plânsul ţării într-un nou stejar?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi timpul!

Îmi răsucesc sinapsele pe strună
Şi gândul negru o să-l fac fuior,
Văzând o lume sumbră şi nebună,
Pe o spirală-n haos mă cobor.

Din ramuri de stejar îmi dreg cunună,
Iar când o fi, şi-o fi, încet să mor,
Îmi răsucesc sinapsele pe strună
Şi gândul negru o să-l fac fuior.

Dar evitaţi o groaznică furtună,
Lăsaţi un gând mai vesel, călător,
Că lumea asta poate fi mai bună
Şi eu ca să vă scriu cu mult umor,

Îmi răsucesc sinapsele pe strună!

hipersonet de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Gigea Gorun, autorul cărţii "Despre Craiova, cu dragoste", spre cea de-a 74-a aniversare

Ai scris cu gingăşie şi iubire
Despre Craiova care-a fost
Despre trecutu-i cu mărire
În care oricine avea un rost.

Ai sculptat cu literă divină
Pe craiovenii anonimi,
Spre care fruntea se înclină
Ca spre eroii din vechimi.

Şi eu mă-nclin în faţa ta,
Fiu de notar din Goicea Mică
Citindu-ţi astăzi cartea ta
Ce şi pe mine mă implică

Eu îţi doresc ca să ai parte
De viaţă lungă, ce nu doare
Şi să mai scrii câte o carte
Despre Craiova ce nu moare.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paparude-n vieţi cerute

Când de mine-ţi va fi dor
să-mi azvârli într-un izvor
straiele din frunze crude
ceru'n ţărnă să mă scuipe.

Să-mi faci sălbi de firfirici
praguri să mă-ntorn pe-aici
moartea morţii să mi-o calc
să-i scriu vieţii'n catafalc.

Brusturi, fagi, stejari, aluni,
arbori, pravili din străbuni,
când ţeşi frunzele ofrande
zeţuieşte-mă'n ghirlande.

Cheamă şi mă cere-aproape
Domnul să mă-ntoarcă ape
cerul pieptul să-şi descheie
să-ţi curg ploaie şi femeie.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte

Când mă gândesc în nopţi târzii
La patrie, nu pot dormi,
Din ochi deschişi, sub pleoape grele,
Cad, calde, lacrimile mele.

Vin anii şi se duc ca-n vânt...
Sunt doisprezece ani de când
Nu mi-am văzut bătrâna mamă -
Şi dorul, chinul mă destramă.

Da, mă destramă dor şi chin.
Gândesc la chipul ei blajin...
Să-mi fi vrăjit bătrâna somnul,
Bătrâna mea? S-o ţină Domnul!

Bătrâna mea! Ce drag îi sunt!
Şi, în scrisori, văd rând cu rând
Cum mâna-i tremură când scrie
Şi inima i se sfâşie.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii noi (1844)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!