Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

moarte și stejari

Poezii despre moarte și stejari

poezii despre moarte și stejari.

Cu timpul toate lucrurile mor

Cu timpul toate lucrurile mor; pădurile văd cum
Cad arborii bătrâni, cum toate se destramă ca un fum:

Acel trunchi puternic care-a stat zeci de ani în picioare,
Dictator în patria lemnului, în veac nemuritoare,

Vreau să spun stejarul, tuturor plantelor supraviețuitor,
Se vestejește, moare și se prăbușește neatins de topor.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octavian Goga

Părăsit

Mor multe șiraguri de clipe,
Și nimeni nu-mi bate la poartră
Când vremea-mi așterne pe suflet
Cenușa ei aspră și moartă.

Vin neguri cu noaptea pe umeri,
Și bezna mă-nghite, nătângă,
Și viforul vine, păgânul,
A viselor aripi să-mi frângă.

Nu-i rază să-mi mângâie fruntea,
Încet coborându-mi din stele...
Mai străluci-va vreodată
Altaru-nchinărilor mele?

Stejarul nădejdilor multe
Își scutură frunzele moarte...
Vai, tu ești atât de frumoasă,
Și tu-mi ești atât de departe...

poezie celebră de din Poezii (1905)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Octavian Goga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Un stejar era gata să-și aducă aminte

Un stejar era gata să-și aducă aminte.
O colină visa multe vise.
Un fluviu iubea înserarea
mai tare decât e voie să iubești.
Flăcării sale temătoare
lumânarea își povestea copilăria.
Un lac avea numeroase inimi.
Pur și simplu, pe stradă,
un afiș foarte verde
nu accepta să moară.
Mai sensibili ca noi.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de verde, dor de mamă

Auzi cum îmi cade lacrima pe iarba ta?
Și eu nu ți-am adus măcar un colț de pâine.
Doar tu coaci bine pâinea, cu cântec, cu ceva -
Acasă e amar, aici ești verde mâine.

E vremea șarpelui de oțel pe linii de marfare,
Și tac și taci, române, când trenul șuieră în gară!...
Stejarul simte veacul tragic, și negreșit se moare;
Copaci cu suflete tăiate s-au rușinat și au plecat din țară.

Rușine mi-e de moarte, de voievozi și de haiduci,
Că România îngenucheată ajunse cuib de cuci.

poezie de din Exercițiu de patriotism
Adăugat de Marian St. VladSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Continentul deltei

Îmi place grozav delta.
Și așteptând inspirația
Care să transforme plăcerea
În emoție artistică,
Stau întins pe iarbă,
Sub bătrânul stejar noduros
Din pădurea Caraorman.

A fost o zi de peripeții.
Cu vaporul pe brațul Sulina.
Cu barca pe micile canale.
Rațe, lișițe, ochite c-o pușcă
Imaginară
Și ele prefăcându-se că pică moarte,
Scufundându-se și ieșind
C-un pește-n gură. (...)

poezie celebră de din Ecuatorul și polii (1989)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Adrian Păunescu

Rugăciune către pădure

Pădurea mea, primește-mă la tine,

Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar

În fostul trunchi al fostului stejar,

În hohotul bolnavelor ruine.

Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,

Se vede ca pe orice trunchi de lemn,

Cu claritate fiecare semn

Pe unde-au scos din mine nervi și frunze.


[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Siberia

album de izbucniri neroade, ce rod noroade-n izba lor, un dar
gândit în spuma minții, popor al bărbii înghețate, Siberii sipet de amor,
mă-ndeamnă iute spre izbavă, spre zecile de milioane, căzute-n lava sfinților,
odor cântat printre suspine, coline rupte-n valea lor, idolul scump durerilor,

m-alung forțat spre frumusețe, semețe torțele mă ung, cu focul lor
duhovnicesc, ei toți ce-au fost încă trăiesc, arhivele nicicând nu mor
și gustul lor de sfiiciune, putreziciune întețesc și morții dragi ne cer în cor
Siberii ample să trăim, noi ce trăim, să cerem morții ca să vină -napoi în for,

taigaua sfântă vă-ncunune cu fagi, stejari mesteceni albi, pădurii stor,
voi osândiți fără osândă, veniți Siberia să smulgeți, acelor
îngeri ce rimează cu rima neagră ce vă-nghite: voi știți o coasă are spor,
atunci când firul ierbii însuși, se pleacă și moartea însăși e-un fior

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă doare tot ce nu e românesc

Aplaudați!... aplaudați cât mai e lumină. Această țară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiți de primăvară ;
Mamele ne sunt demult țărână și vreme n-au avut să vadă
Cum noi căzuți mai jos de jos, ne facem mai umili. Și iară
Plângând ne cheamă soarele... A mai murit o primăvară.

Pe mine nu m-aplaudați... mă doare tot ce nu e românesc ;
Ce n-am trăit este ucis și moartea mă refuză de o vreme,
Iar drumul mi l-au îngrădit străinii și parcă nu răzbesc
Să merg cu luna la îngălbenit stejarii. Și moartea geme,
Sătulă fiind de haita care urlă la împărțitul ciolanului câinesc.
Am plâns la un stejar ucis... am plâns de tot ce nu e românesc.

poezie de din Exercițiu de Patriotism (Constelații Diamantine - feb 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La moartea lui Radu

De ce n-ai așteptat până la vară
Când primăvara se renaște-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Și te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperți de aramă.

La moartea ta n-am plâns și nici nu știu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aștepți.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Și cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Și se despoaie de frunzar, gorunii.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țara mea

Acolo unde-s ʼnalți stejari
Și cât stejarii ʼnalți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n față o privesc;

Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunți
În dor de țară strămoșesc;

Și unde dorul de moșie
Întotdeauna drept a stat
Și bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este țara mea,
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 1 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și stejari, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook