Poezii despre moarte și testament, pagina 3
Și o să mori
deasupra unui câmp de flori
tu o să mori
și voi lăsa ca testament
buchetul anemonei de ciment
apoi să-mi pui la căpătâi
lumina nopții nimănui
acum sunt între rai și iad
pe nicio frunză nu mai cad
doi ochi închiși în nufăr
și nufărul cu grijă pus în cufăr
tu dacă vrei
la nunta mea
să demontezi stea după stea
și să mă pui în locul lor
când luna urcă, eu cobor
în palma ta cu gust de ieri
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Litere fără de moarte
Așa cum ești, te verși în mine
și devenim un cerc de jar
ce trece pe sub aripa de ape,
scrijelind un nume în calendar.
În toată izbăvirea noastră
sângele ni s-a făcut inele,
pulsând a taină în poala nopții,
ce scrie un testament de stele.
Și ochii care-s plini de vise
vor leagăn din lumină caldă,
să facă lacrimile fluturi-
pecete pusă pe-o baladă.
Tu și eu, carte despre care se va spune
că timpul nu a trecut prin ea,
fiind litere fără de moarte:
la Dumnezeu în palme vor cădea...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
Și am jurat, cu mâna mea pe inimă
Că de va fi să fiu ce nu aș vrea
Să zbor spre cer în somn, precum o lebădă
Dar pe pământ, să las, ca testament o stea.
Să fiu purtat de vânt, în zboru-mi vinovat
De reci priviri, aduse de păsări alungate
Să nu pot schimba nimic din ceea ce am dat.
Dar să pot cănta atunci, de dorurile-mi toate.
Și-acum când ceasul meu, oprit și fără vlagă,
Îmi ține mâna rece, de parcă vrea să moară.
Îi cer timpului pedeapsa meritată,
Că steaua mea lăsată, nu e terminată.
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (22 februarie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu voi mai fi
Mă gândesc și la acea zi
Când nu voi mai fi și nici alții
Din cei ce-au supraviețuit morții
De la Auschwitz
Atunci cine va mai povesti
Cine va mai auzi și se va îngrozi?
Desigur copiii, nepoții, urmașii
Celor ce s-au dus în lumea neluminii
Poate ar trebui să scriu un testament
Ca un document, ca o rugăciune sfântă
Pentru a săpa în inima fiecăruia un monument
În memoria celor pieriți
Și un cuvânt în memoria celor
Ce născuți după noi
Să nu uite, să repovestească celor
Ce n-au știut, n-au văzut
Ori n-au cunoscut genocidul
Că el a existat, ca un rug uriaș
Pe care au ars părinții și strămoșii lor
Și să nu admită nimănui de a ne mai scuipa,
[...] Citește tot
poezie de Harry Ross din Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
când mă veți diseca, îmi veți găsi inima legănându-se ca un spânzurat de ultima speranță. să o scoateți cu grijă din fiecare amintire, până rămân mică, mică și încap în burtica roz a celui mai mic vierme din grădină. pentru că trebuie să crească și el mare. iar inima, să o lăsați întâi să-și recite ultima poezie. ați putea chiar să aplaudați, să păreți emoționați până la lacrimi. apoi să-i dați să sufle în lumânările de pe colivă. după petrecere, să o puneți la presat în albumul cu poze. mereu i-a plăcut să zâmbească prostește în fața morții.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamei
... când ai plecat mijea de zori
și orizontul sângeriu la răsărit
împrăștia rafale de fiori
peste pământ de noapte ostenit
eu am ieșit afară pe furiș
și văd că tata plânge lângă prag
zgârcit și țărănește și pieziș
și sprijinit pe-o coajă de toiag
s-a prăbușit tot cerul peste tot
și cerul meu intern s-a prăbușit
și tu acolo, undeva, pe eșafod
te mai luptai în gândul meu cu: "N-ai murit"
și brusc am încetat să te mai simt
și brusc m-am resemnat cu: "Nu mai ești"
la fel de brusc în spațiu și în timp
s-a stins un Soare mic și omenesc
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (3 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Totul s-a șters!
Totul s-a șters!
A curs cum marea are valuri nepereche
Un somn adânc va pribegi pe ape
Doar soarele râmâne nemișcat,
înnobilind iubirea cu silabe
Și de vei vrea o toamnă
și o vară în testament
Se vor ascunde macii.
Citiți cu inima îmbrătișată
În palma ta în focul dintre spații
Și parcă azi mă trece înserarea
Acelor clipe de cobzar bătrân,
Când pe cosițele de păr greierii
Și licuricii cântau, mirosind a fân.
Un ochi demonic, moarte și iubire
Încetinind a îngerilor aripi
Se nasc din lumină,
Când în stele împarte demiurgul
Tot ce-i vânt și seară înserare de albastru.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bine și rău
Între nădejde tristă și-ndoială,
Te-am căutat prin bolta siderală.
Te-am căutat pe unde și neunde
Îți bănuiam făptura că se-ascunde.
Te căutam în tainica ta lipsă
Prin Testamente și Apocalipsă.
Să fi rămas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am căutat?
Când socoteam că te-am găsit,
Se și-nălța în dreptul tău un zid.
Simțindu-te zvâcnind în rădăcini
Te mai simțeam în spice și-n tulpini.
Te-am și cântat pe corzi, și noi și sparte,
Și peste vieți și peste moarte.
Tu rămâneai mereu departe.
Auzul tău nu vrea s-audă
Cântec de nai, de cobză și-alăută?
Într-o-nserare, în sfârșit,
Mi se păruse că te-aș fi zărit
În mantia de aur a unui asfințit,
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima dorință
S-au întalnit la Poșta Mare
La poștă-n Allenby firește
Și cum erau și buni prieteni,
Avram lui Smil îi povestește:
Remizier la Bursă, Bibkes,
Deștept și făr-asemănare,
Se pricepea să descifreze
Oricare ncurcături bancare.
Intai, credeam că e o glumă.
Pe urmă ne-am mai dumirit,
Dar nimeni nu putea să creadă
Că domnul Bibkes a murit.
Voinic și sănătos ca tunul,
Și cu pomete în obraz,
Un om de lume, plin de viață,
Și totdeauna plin de haz.
[...] Citește tot
poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
Te voi lăsa, iubire într-o zi
Și mă voi duce căci așa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le lași să-ți fie mângâierea.
De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ți lumineze colțuri de odaie
Și în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.
De ploaie m-am rugat încetișor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai ușor
Să cadă chiar și-n nopțile senine.
Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ți ducă dorul cât pot de departe
E pătimaș și știu că nu-i ușor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.
[...] Citește tot
poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și testament, adresa este: