Poezii despre moarte și vecini, pagina 3
Rădăcini și soare
Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viață și moarte
o floare, un tril,
un imn
venit de departe,
un copil,
o frunză
ca un zmeu de pânză.
Țineam cu o mână
păpușa de lână
pe drum neumblat,
plângeam, mamă,
cât te-am căutat.
Mă mușca pământul
plin de mărăcini,
mă-ntâlneam cu vântul
venit din vecini.
Eram în vremea lui April,
voiam să fiu mare,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colibriul
Colibriul verde, rege pe coline,
Văzând greaua rouă și un soare blând,
Strălucind în cuibul tors din ierburi fine,
Raze răcoroase-n aerul vibrând,
Zboară la izvorul apelor vecine,
Unde-n bambus marea vuietul și-a frânt,
Unde-asoka roșă, cu-adieri divine,
Înflorește-n inimi jilav fulger; vânt,
Către floarea de-aur se coboară-n poză:
Dragoste atâta bea din cupa roză,
Până îl ucide, neputând s-o sece
Pe-a ta gură pură, prea-iubită, scut,
La fel al meu suflet moare și petrece,
Parfumând-o, grabnic, primul meu sărut.
sonet de Leconte de Lisle din Poeme barbare, traducere de Savin Badea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuiva, gata să moară
Dintre toți, te-am ales pe tine, având un mesaj
să-ți transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alții să-ți spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect și fără milă: nu ai scăpare.
Încet, îmi așez mâna dreaptă pe tine și tu simți.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul și aproape îl
acopăr.
Stau liniștit. Îți rămân credincios,
Îți sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existența ta
spirituală: e eternă;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucnește în neînchise spații.
Te bat gânduri puternice și ești plin de încredere. Râzi.
Uiți că ești bolnav, așa cum uit și eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ți pasă de
[...] Citește tot
poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un om pe niște scări
In lumea plina de urmări
Eu sunt un om pe niște scări,
In sus ce e, în jos nimic,
In jos ce e, în sus nimic.
Vorbesc cu ceilalți care-au fost
Si-n sus și-n jos, și nu-i dezic,
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.
Vecinul meu prasește ciori,
Vecina mea prasește farduri,
Eu sunt un om pe niște scări
Si-un câine bulucind prin garduri.
Daca de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât câzute foste garduri.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea amanților
La marginea apei, cu sălcii și plopi,
Trei gropari, azi-noapte, au săpat trei gropi...
Una pentru mine,
Una pentru tine,
Și-alta pentru cine nu se știe încă,
Fiindcă-a treia groapă este mai adâncă
Decât cele două
Pregătite nouă -
Paturi noi în care vom dormi pe veci
Înveliți în umbră și-n cearceafuri reci.
Dar în groapa treia -
Doamne!...
Cine știe
Cu ce mort dormi-vom în tovărășie!
Vai, ce groapă-adâncă!...
Vai, ce groapă mare!...
Parc-ar vrea să-nghită mortul în picioare,
Nu cu floarea-n gură, ci culcat pe spate
Cum l-azvârliră cioclii în eternitate!
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar și artistic, XII, seria II, nr. 651 (28 mai 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilăria, craterul din suflet
am o amantă
cândva semănam perfect
Dumnezeu știe asta
mereu coboram unul în celălalt
și cu delicatețea unui copil făceam dragoste
sub cămașa din cânepă țesută de bunica
îmi ascundeam mâinile
ca un gest
îngenuncheam și spuneam
Tatăl nostru
cămașa mi-a rămas mică
și lumea aceea am pierdut-o
în ziua în care mama a luat
busuiocul din grindă și
l-a pus în odaia cu miros
de lumânare arsă...
țin minte
ploua mărunt și era frig
[...] Citește tot
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalmul la modul gramatical al iubindului
Măsură a Iubirii? Cum să-i măsori tristeții
Junghierea de lumină, când perla se răzbună?
Măsură are moartea din calculul lopeții,
Dar dragostea e jocul de-a Dumnezeu, pe strună
Când inima îi cere veciei moștenirea,
Când răsuflarea-i cântec din ochi de peste ape,
Că Ziditorul mării îi puse-n om iubirea,
Cu rai și iad alături, vecini în strop de pleoape.
Când bei din nemurire, crezi, timp că-ți mai rămâne,
Ceva rămas prin cioburi spre tânga cea năroadă?
Iubirea-n toate-i astăzi, că nu se-mbracă-n mâine
Secunda care-nșfacă dumnezeirea-n pradă.
Diacul, rău mă ceartă, că-n spini floresc colindul,
Schimbând infinitivul, cu-alt infinit - iubindul.
sonet de Dumitru Ichim (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia înecată
Pe mal șezând
Plin de-ntristare,
Eu petreceam prin gând
Pe rând
Necazurile vieței solitare.
"Ce trai
De rai
A fi căsătorit!
Ce dulce armonie
Să tot iubești necontenit.
Fiind mereu iubit
Cu duioșie!
Mai în sfârșit
Și mie
Îmi trebui o soție,
Să morde bucurie!"
Deodată
Iată
[...] Citește tot
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe langa plopii fara sot
Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți -
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea -
Tu nu m-ai înțeles.
De câte ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța
A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă
În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă
L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!
Și singură-n tăcere o simt iar tremurând.
A mea flacără este vecinică, nevăzută
Ca și slaba lumină candelei sub mormânt,
Ș-a deznădejdii rece întunecime mută
În veci nu o va stinge; iar razele ei sunt
Întocmai de zadarnici ca și cînd n-ar fi fost.
Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece
Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi
L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece;
Singura chinuire și iad ce-aș suferi
Este de a fi stinsă din pomenirea ta.
Ascultă-mi ăst din urmă glas singur pentru tine
Virtutea nu oprește a plânge pe cei morți;
În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ăst bine
O lacrimă să-ntimpin l-a veciniciei porți,
Întîia ș-a din urmă răsplată de amor.
poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și vecini, adresa este: