monarhie şi religie

... şi va fi dragoste

Stau pe genunchi şi- i
spun lui Dumnezeu
că o să plec
respir sacadat
uneori
mă întorc în timp şi mă ascult
spun în gând Tatăl nostru
sperând că-n următoarea clipă
voi fi altfel
mai mult decât atât
voi şti unde se tot duc oamenii
în pământul de sub pământ
sau în cerul de sub cer
voi şti sensul multor lucruri
pe care cu bună ştiinţă
le-am ignorat
voi împărţi sfârşitul lumii
în cioburi
câte unul pentru fiecare
nu voi fi trist

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 29

Când soarta mă doboară şi sunt dispreţuit
Îmi plâng de milă că sunt un proscris
Şi cerul surd n-aude când urlu înnebunit
Şi îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Aş vrea să fiu din nou plin de speranţă
Să fiu ca cel ce are mulţi amici,
Ca cel ce are un scop bun în viaţă
Şi să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici;
Dar stau şi mă gândesc şi râd de mine
Oare tu ştii-n ce stare mă găsesc?
Căci sunt ca ciocârlia în dimineţi senine
Ce imnul şi-l înalţă spre raiul cel ceresc;
Dar dragostea ta dulce îmi umple inima
Că nici măcar cu regii eu soarta n-aş schimba.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa care ne-a fost hărăzită
de bunul nostru Dumnezeu
e o taină fără sfârşit,
chiar dacă vi se pare că
sunteţi atotcunoscători.
N-o să înţelegi niciodată
cursul destinului
tu, om fără minte
care ţi-ai pus pe faţă
masca lui Dumnezeu.
Puterea e mai trecătoare
decât zborul păsării,
mai instabilă decât tremurul
apei la ţărmuri.
Puterea ta, omule, e doar nisip,
el e regatul tău
atotştiutorule,
atâta meriţi!

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între bine şi rău

Totul se-ntâmplă-ntre bine şi rău
Şi îngeri şi demoni şi sufletul tău
Şi lacrimi tocite, lumini în priviri
Şi dricul mai trece, iar unii sunt miri.

Te zbuciumi în tine, un simplu plebeu
Şi-n regi este zbucium şi-n toţi Dumnezeu
Şi-i rugă fierbinte şi-amarnic blestem,
Le-ndură şi iartă Stăpânul Suprem.

E multă iubire-ntre bine şi rău
Şi ură se-aprinde-n venin de călău
Şi-i lună şi soare şi stele sclipesc
Şi pare-a fi iadul şi raiul ceresc.

Se-mparte dreptate dând mieii la lupi
Şi mierea-i a altor' la tine în stupi
Şi roua pe faţă îţi cade în zori
Şi soare răsare şi poţi iar să zbori.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu foc de-aş fi, pământul l-aş încinge...

Eu foc de-aş fi, pământul l-aş încinge,
şi vânt de-aş fi, cu vifor l-aş pătrunde,
şi de-aş fi apă, l-aş vârî sub unde,
iar Dumnezeu - spre-adânc l-aş tot împinge...

Dac-aş fi papă,-n hohote m-aş stinge,
nenorocind creştinii de oriunde!
Iar rege, oare ştiţi cum le-aş răspunde?
Strângându-i snop în ţeapă i-aş înfinge.

M-aş duce, de-aş fi moarte, către tata.
Şi viaţă - ocoli-l-aş ca pe ciumă.
La fel aş face şi cu cin' mi-e mumă.

Iar Cecco - cum am fost şi sunt - o, gata
le-aş da pe toate fetele plăcute,
lăsând la alţii babe doar, şi slute!

sonet de Cecco Angiolieri (2008), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre orbirea sa [On his blindness]

Când cuget la lumina irosită
Pân' la jumatea vieţii-n lumea mare
Şi la acel talent al meu pe care
Moartea-l va lua, când sufletul palpită
Pe Creator să îl slujească oriunde,
Ca nu cumva să i se-aducă vină,
"Ţi-a interzis El dreptul la lumină?"
Întreb atunci. Răbdarea îmi răspunde:
"Să ştii că Dumnezeu nu ţine seamă
De tot ce munca voastră-I dăruieşte,
Doar cel ce-I poartă jugul îl slujeşte.
Şi-i ca un rege; şi pe mii îi cheamă
Ce peste mări şi ţări merg fără teamă:
Dar şi cel care aşteaptă îl cinsteşte".

poezie clasică de John Milton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ci gândise faraonul c-ar putea să ia cu sine
Tot regatul în mormântu-i, să-l salveze de ruine,
Dacă încrustate-n table de ceramică, cu semne,
Ar păstra în amorţire avuţiile-i eterne:
Frunze de palmier şi trestii, tronuri, pene înfoiate,
Aşternute-n pat de piatră, şerpi, coroane etajate,
Curtezane şi regine, zei cu capete de vite,
Mii de forme-ntreţesute, mii de vieţi încremenite
Într-o tablă fermecată pe care-o ţinu la piept
Până-n ziua cea din urmă, taciturn şi înţelept.

Şi când i-a fost dat să moară, preoţii i-au aşezat
Subţiatele lui braţe peste tristul său regat,
Ca pe-o umbră protectoare, ca pe-o cruce împietrită
Într-o sfântă-mbrăţişare, veşnică, nedezlipită,
Care visul să-i ferească de-ale vremii vitregii,
Chiar şi-atunci, în ziua care nu s-ar mai numi că-i zi.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de durere şi înviere (sonet)

ECOURI DE DURERE ŞI ÎNVIERE
(sonet Pascal)

Se înalţă ecouri de durere,
De pe Golgota şi Crucea lui Iisus,
Din vremuri când la chinuri era supus
Fiul Domnului redus la tăcere.

Se-aude Maica, de îngeri mai presus,
Cum îndurare la Dumnezeu cere
Pentru Hristos, prin viaţă în trecere,
Cu Tatăl să stea din ultimul apus.

De regii pământeni fiind judecat,
Să se împlinească proorocie,
A fost condamnat Cel fără de păcat.

Pe Cruce a îndurat blasfemie
Şi luând păcatele lumii, a murit,
Dar a înviat, ca în profeţie.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Sonete Pascale (24 aprilie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mireasă

Ce nume ai, copilă? Mireasă ori regină?
Căci în momentul ferice Amorul te-a creat
Din graţia cerească în ziua mult senină
De primăvară dulce ce-n chipu-ţi a-nsemnat.

Imenul p-a ta frunte şi-a pus coroana sa
Şi rozele ei rumeni îşi pierd a lor culoare
Pe lîngă fecioreasca purpurea caandoare
Pe care mii de graţii surîd în faţa ta.

Frumoasă eşti ca viaţa fecioarei adorate.
Poetul îţi urează noroc strălucitor
C-a ochilor tăi raze şi zile-nseninate,
Ca tine de frumoase, şi nencetat amor.

Din soţ la fii, la fiice, din fii la strănepoţi,
La Dumnezeu, virtute, la pacea conjugală,
Să-ţi coruneze fruntea virtutea matronală
Şi-n adevăr regină să te cunoască toţi.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!