Poezii despre noapte și uitare, pagina 3
Mi-a răsărit în suflet dorul...
Mi-a răsărit în suflet dorul
Ca o plăpândă floare-albastră,
Și-ntr-un amurg de seară dulce
A înflorit iubirea noastră, -
Dar tu te-ai îngrijit, iubito,
Mai mult de floare, ca de glastră...
În taina nopților tăcute,
Când clipele se pierd mai greu,
Eu am hrănit cu lacrimi floarea
Ce-ntinerind creștea mereu,
Dar azi chemând uitarea sfântă
Smulg floarea sufletului meu.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Poezia
Ești ca un fulg gingaș de nea,
Ești ca o stea care răsare la miez de noapte.
Draga mea, scumpa mea,
Ești ca o floare uitată de cineva într-o carte.
Ești ca o femeie iubită de un zeu,
Ești ca o ispită trimisă de sus,
Ca o rugăciune spusă de un ateu,
Ești ca crucea dusă de Iisus.
poezie de Vladimir Potlog (15 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
O secundă și-atât
Am uitat să trăiesc
Fără să mă gândesc
Zi și noapte la tine.
Ce secunde puține
Mai aud respirând,
Fără tine în gând!
Mintea mea își mai ține
Respirația cât
O secundă și-atât.
poezie de Marius Robu (25 ianuarie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privilegiu
Iubirea, care mă face să cred uneori
lucruri neadevărate,
m-a părăsit în pulberea țărmului ;
astfel, mă amăgesc numai în amintiri
și mi te aduc din ce în ce mai greu
în carturile nopților golite de stele.
Un albatros îmi deschide hubloul,
mă laud că prind întâiul val dantelat,
apoi mă plâng că s-a ascuns sub ponton,
tu m-ai uitat.
poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!
La timp
noapte lasă-mă
să fiu
în miezul tău
te rog
am uitat ziua
și ceasul
eu mă învârt
după...
o roată nebună
de timp
voi strica roata timpului
ca să mă opresc
sau să vă opresc...
la timp.
poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azuriu
Așa toamnă, răstignește
frunzele pe crucea de aramă
a nopții.
Vântul îți foșnește rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfințitului...
Așa, toamnă, scrijelește
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculți.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i așa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii
poezie de Raluca Ștefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte pustie
Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.
Și pașii mei rasună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur așa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În mușuroaie mari, pustietatea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A înflorit primăvara
Mi-am injectat intravenos
iubire,
speranță
și uitare.
Doză dublă.
Cu efecte secundare necunoscute.
La început
a apărut dorul,
apoi visurile
și nopțile albe.
Iar în locul rănilor
a înflorit primăvara.
poezie de Eugenia C. Crețu (9 martie 2020)
Adăugat de Eugenia C. Crețu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea pe câmp
îmi spuneai odată cu noaptea
pe câmp
- iubirea nu-i decât rădăcina ierbii
plăpânde
toamna e doar o răcoare pe fruntea
de sânge
îmi spuneai odată pe pământ
necosit
într-o noapte de spini
și de sare
că trăiești doar în gând
cu un suflet păgân
decupat dintr-o mare
uitare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte pustie
Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu știu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu știu cine să mă cheme.
Și pașii mei răsună după mine
Ca niște bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur așa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulțime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În mușuroaie mari, pustietatea.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre noapte și uitare, adresa este: