Poezii despre noapte și zahăr, pagina 3
Vată de zahăr
Tot ce scriu
îmi sună
de parcă ar fi
inventat
chiar dacă
acest ecran alb
e singura oglindă
în care mă pot vedea
cu adevărat,
în unele nopți, când o voce neagră,
ca un bruiaj seducător, își
începe cântecul,
mă așez
pe canapea, după o baie fierbinte,
sunt toată numai abur
și iasomie,
doar ruj ruginiu pe buze, părul umed și-ntunecat
cu vârfurile proaspăt retezate
picurând sânge,
[...] Citește tot
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea în care m-am întins alături de Dumnezeu
era o noapte înaltă, după cât de ușor puteam atinge
vârful copacilor, mirosea a zahăr ars,
păsări duceau gustul de cacao spre locul cu vizibilitate,
scriam despre omul bun pentru care nimic nu părea
greu de făcut,
mi-a întins o strachină cu friptură de miel,
ca unul dintre vulturii strânși pe stârv,
am închis ochii așteptând judecata,
nu mi se întărea nicio parte a trupului, după cum auzisem că se întâmplă
cu cei spânzurați, semn că iubirea trecuse.
voi scăpa cu câteva răni, dar voi fi mai departe un trup
și nu mă voi despărți de cap atât de repede cât mi-ar dori
cinstiții orașului.
de un prost-gust desăvârșit,
împăratul mi-a spus:
poți să scrii un cântec și mai frumos despre mine?
atunci l-am rugat să-mi descânte,
vraciul său personal
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de iarnă
De prin crâng și de pe deal,
Cu vuiet și cu scandal,
Venind iar din depărtare,
Rupe tot ce-i stă în cale.
Peste voi și peste sate,
Crivățul de miază noapte,
Se apleacă o mireasmă.
A iernii catapeteasmă.
Cu ilic și cu cojoc,
Cu mantie de mătasă,
Se așterne peste toate
Iarna și la noi acasă.
În văzduh vuiesc copacii,
Pe câmpii Frunze se-ngână,
Parcă umblă-n lume dracii
Mână-n mână.
Văd, mai sus, pe-un vârf de viță
Zgribulită și smerită,
Puiul de la vrăbiuță
Care caută grăunță.
[...] Citește tot
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulțumesc omului din cer
mă sufoc în locul acesta,
viața are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,
vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodați demografic,
șobolanii îndrăgostiți de groapa orașului,
sentimentul de țară se întoarce în cărți,
cine ești tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
și pun îndoiala la ''favorite''...
mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligență artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsucește cheița,
iar eu îmi iau tableta și umblu,
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un voyage... un infern
Enormă, orbitoare, lampa striga din cer,
du-te acasă, drace, aici nu e infern,
e noapte, vin copiii mâniei, cine-s ei?
Gladiatori de zahăr, părinți și porumbei,
sunt flame subterane, repetă-n vis bătrânii,
zeița răzbunării își aranjează sânii,
senină e demența, ca luna, ca un soare,
așteaptă că la ziuă toții faunii se-nsoară,
fug, mare spaimă este-ntre cele vinovate,
că nenăscuți copiii mâniei nu așteaptă,
au suflete pereche precum ciorapii albi,
rău răsplătiți savanții se lasă de-nvățat,
stai liniștit scholare, nu-i crimă, n-ai citit,
un accident, dar tat-tu pe ochi te-a cam plesnit,
în Biblie mai scrie că ochiu-i păcătos,
azi învățăm chimia să scoți aur pe dos,
din glie și salivă se face omul om,
Haim vrea să știe, viața e pasăre sau pom?
Dar moartea, dar durerea, ce fructe acre ai?
Întreabă Domnul aspru pe jalnicul Ianai.
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger violat
Creioane colorate aruncate la coșul de gunoi
urâte desene negre împrăștiate pe dușumea,
copila tremura de parcă ar fi văzut un strigoi
și-un nod gordian de lacrimi amare vocea-i sufoca.
Vino copilă în brațele-mi calde, nu mă-ndepărta...
Să-ți iau durerea toată, să te-nalț aș vrea,
căci tu ești carne din carnea mea.
Ce demon al nopții făptura ți-a cuprins
și aripile fragede cu-atâta durere ți-au frânt?
Ale mele aripi să le dividem dinadins,
pe locul liber să plantăm rășină-de pământ
tristețe și durere să aruncăm în zenit
și-n bucurie să învățăm din nou să zburăm...
Deși peste mine gândul se-așază troenit,
de la soare-răsare raze de aur cu nesaț să furăm.
Copila mea, stai liniștită, vreau doar să-ți schimb hăinuțele...
Nici o vrăjitoare ori vreun monstru nu te vor mai atinge
căci magul o vrajă a făcut și pe vecie i-a închis în temnițele
castelului pierdut în negură de timp... Nu mai plânge,
lângă tine e acum un înger păzitor ce te va proteja
[...] Citește tot
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma gandesc
Ma gandesc sa facem schimb de inimi, vrei?
Macar, o zi si-o noapte! Ce zici, vrei?
Sa nu-mi spui ca ai vrea doi irisi, plini
de sarea lacrimilor, zi de zi! Ia-i!
Ah, suflete ce mi-ai dat inima la caini!
Mi-e inima cimpoi ce-mi canta jale,
Si ochii mei, sunt ciuturi pline doar de lacrimi,
Si nu-mi gasesc lumina sa ma poarte,
In locuri linistite, pazite doar de ingeri.
Privesc la cerul ce-mi apasa pleoape,
Cu norii blanzi, si pasari calatoare,
Si-n durerata las un vant s-atinga,
Trupul meu bolnav, de-atata suferinta.
Ma gandesc ca poate-ai vrea, un dor! Ia-l!
Nu are termen, de valabilitate!
Se poate consuma in orice stare!
Asocierea, e permisa!
Combinatiile sunt numeroase!
In zori de zi la o cafea!
Cu zahar din belsug, si vreme rea,
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (4 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marinarul orb
"Să n-ajung să văd lumina zilei!", am jurat.
Și, iată,-a scăzut lumina dimineții...
Doamne! M-a ajuns blestemul, am orbit!
Amiaza s-a poticnit în pragul ceții.
Fii iertător cu mine, cel care Ți-a luat numele-n deșert, Hristoase!
Ochii mi-s orbi, dar cruță scânteile-n mintea mea rămase;
Acum când șovăitori mi-s pașii, lasă-mi sufletul să vadă încă
Lucrurile care-au fost în viața mea-înainte să coboare bezna-adâncă.
Erau lucruri mici, Doamne, dar, deși mici, ele nu pot fi negate:
Apele verzi din porturi în care zac, la ancoră nave obosite și parcă resemnate;
Apoi, velier, bric și brigantină, cu velele în vânt, aproape și departe,
Traversând recifurile-n clocot, bara unde, oftând, fluviul de mare se desparte.
Nu-mi lua, Doamne, icoanele din minte, lasă-mi lumina amintirilor întreagă,
Palmieri îmbrățișați, cu frunzele în vânt, nisipul plajei albe, mie-atât de dragă...
Bărcile cu pânzele-întinse, goeleta cu skipperul și întregul echipaj la bord,
Nucșorul și alți pomi cu mirodenii-n adierea brizei venind dinspre fiord.
[...] Citește tot
poezie de Roberts, Theodore Goodridge, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Drumul Mătăsii către Samarkand
PROLOG
Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Și juram că Frumusețea-n veci trăiește, deși crinii mor,
Noi, Poeții venind dintr-o obârșie nobilă și veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare să-ți spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, și stele, și locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă și izvoare
Și-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalță iedera spre stele.
EPILOG
La poarta Soarelui, Bagdad, în vremurile de demult
NEGUSTORII:
Faceți loc, suntem cu toții gata de plecare!
[...] Citește tot
poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perseverența este șarmul meu
cu degete strivite dar sârguincioase totuși
în pofida atâtor încercări ratate
la care au contribuit inconștient
sub dictări ale unei entități
căreia nu-i port niciun fel de recunoștință
încerc să fac eforturi întru a urma
o atât de lipsită de relevanță și scop nobil direcție
încât mă mir și eu, se miră și mâinile mele
de această subită voință de adaptabilitate
această absurditate de a înțelege mocirla existențială
cochetezi cu metafizica, slabă și ingenuă ființă
râvnind să atingi sferele unei liniști
care nu se poate afla decât într-un univers vegetal
vălul comod și compact al ignoranței poate să dispară
însă efortul de a găsi un veșmânt colorat de sihastru
sub care să te ascunzi și să le acoperi pe toate odată cu tine
nu se știe dacă va merita osteneala
ignoranța e și neconștientizare
conștientizarea e urmată însă
de dorința de a ascunde prăpastiile năucitoare
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre noapte și zahăr, adresa este: