visare şi înălţime

Cu tine

Cu tine aş vrea să mă avânt
Spre înălţimi ameţitoare,
Spre abisuri!
Din inimă să-mi zboare un cânt,
Inegalabil de frumos
Şi plin de visuri . . .

Cu tine aş vrea să mă avânt
În rotirea lentă a unui vals,
Să-mi înflorească-n inimă un gând,
Iubirii mele să-i dau glas.

Cu tine aproape lângă mine
Mă simt atât de fericit,
Văd toate lucrurile sublime.
Când nu eşti tu,
Mă simt tot necăjit.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra păsării

Numai tu
îmi poţi vedea braţele
ca pe nişte crengi
căţărate pe cel mai înalt zid;

noaptea
înfulecă vise
de faţă cu mine,
aruncând stele
orbilor;

numai tu
îmi înveţi trupul
să ia forma păsării
în timp ce ne iubim...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra păsării

Numai tu
îmi poţi vedea braţele
ca pe nişte crengi
căţărate pe cel mai înalt zid;

noaptea
înfulecă vise
de faţă cu mine,
aruncând stele
în iarbă;

numai tu
îmi înveţi trupul
să ia forma unei păsări,
în timp ce ne iubim.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia roşie

De mică-am spus la toţi şi în tot locul:
Când voi fi mare şi independentă
Voi avea o rochie roşie ca focul,
Cea mai frumoasă şi impertinentă.
O voi purta păşind înalt şi lent
Şi-un domn îndată-o să mă vadă.
Va fi vară - el, delicat şi-atent,
Şi vom aprinde-ntreaga stradă.
Va fi desigur brav şi fin - cu stare,
În loc de ochi având două smaralde,
Cu părul ca nisipu-n soare
Şi buze ce nu pot minţi, de calde.
M-am visat mereu frumoasă şi deşteaptă
Şi onorată de oameni în oraş
Sunt acum femeie pe de-a-ntregul, coaptă.
Şi am rochia din vis – pe umeraş.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine

Alerg, mă pierd în vise,
Pătrund în locuri interzise,

Zbor, spre înălţimi cereşti,
Pe-un drum unde întâlneşti,

Inimi care tot se frâng,
Ca o frunză, toamna-n vânt.

Iubiri aprinse, iar se sting,
şi-n suflet îmi ramâne frig.

Te caut să ramâi aici,
Să mă iubeşti, să mă ridici.

Să existe între noi,
Doar cerul pur, uitat de ploi.

poezie de Bianca Avrămică (5 ianuarie 2009)
Adăugat de Bianca Avrămică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul şi melcul (Fabulă)

Zorile veghează, din înalt revine,
L-al său cuib în culme de cetate
Şi-n ochiu-i de vultur orice vietate,
Tot mai des, o pradă ea devine.

În vârf de munte şi-n zbor de vulturi,
Un melc el vede, aflat pe creasta cea de sus:
- Dar, melcule, cum şi cine aicea te-a adus?
- Încet, eu m-am târât necontenit prin vânturi!

Deşi, în aparenţă, multe lucruri par de neatins,
Încet şi cu speranţă, caracterul ne-a convins
Că mici eforturi consistente
Fac a noastre visuri existente.

Morala: Prin muncă susţinută, orice vis poate deveni realitate.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu obişnuit

Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.

Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.

Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.

poezie clasică de Paul Verlaine, traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul

Înalt şi-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi-ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Şi simt că-n mine năvăleşte dorul
Pământului de-a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie
Şi svonuri tainice din infinit
O gură fac din fiecare foaie.

Şi-n freamătul de foi nelămurit,
Cu şoaptele veciei se-ntretaie
Suspinele pământului trudit.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Pădurea măreţ m-a-ntâmpinat:
- Intră la mine-n palat
Descreerată creatură, hoinar copil
Şi umblă pe cât e posibil tiptil.

Eu sunt alegoria viselor tale.
Toate frunzele mele-s pocale
În care stă vinul cerului sfânt.
Ridică-te şi bea-l fără cuvânt.

Am avut şi smei odinioară,
Zâne, vântoase, mama pădurii chioară.
Nu ştiu ce s-au făcut, nu ştiu cum
Au devenit legendă şi fum.

Copil hoinar, sărută coaja copacilor mei,
Obrazul bătrânilor mei soldaţi
Şi sufletul meu dacă-l vrei
În scorburi înalte să-l caţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile cuvintelor

Îmi descalţ sufletul de durere,
ca el să păşească cu tălpile goale
pe fericire...
Se afundă până la glezne
în iarba cosită de
cerul dragostei.
Ne amestecăm surâsurile
printre firele verzi cu miros
de ploaie,
chicotind în braţele clipelor.
Scutur inima de regrete,
atingând cu gândul visurile
închise undeva,
în biblioteca amintirilor.
Rămâne doar un zbor spre înalt,
doar un pas între sufletul meu
şi al tău.
Îl străbatem împrumutând
aripile cuvintelor.

poezie de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!