forţă

Cu forţa iubirii

Cu forţa iubirii
Florile, copacii, zburătoarele,

Cu forţa iubirii
Trenuri, avioane, vapoarele,

Cu forţa iubirii
Copiii în jocul lor de zaruri şi cerc,

Cu forţa iubirii
Fetele privind printre draperii,

Cu forţa iubirii
Oamenii îndrăgind cerul,

Cu forţa iubirii
Totul deveni într-o bună zi nemuritor.

poezie clasică de Maurice Careme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de trandafiri

Gâtul e uscat şi limba amurţeşte. Aerul scârţâie precum tabla.
Ciocanul greu al sângelui bate luna de la interior.
Repede pătrunde în plămâni nisipul umed al răsuflării.
Vrei să fugi dar cu toată forţa te loveşti cu fruntea de perete.
Simţi un slab miros de trandafiri. Părul tău lung, foşnitor îţi atinge obrazul.
Mâinile cuiva, da, mâinile albe, feciorelnice ale cuiva, îţi mângâie blând gâtul.
- Aşa de mult aş vrea - îţi spui în şoaptă - să fii un vis.

poezie de Mieczyslaw Kozlowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia se culcă şi e puţin mângâiată

femeia se culcă
cu bărbatul ăsta aş sta toată viaţa
culcată - spune
ea - pe urechea ce gâlgâie sânge
tăiată de un
artist în refacere
a forţelor sale sensibile - unde
va o pensulă plată mângâie o idee
departe
de-a fi un coşmar episodic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbolul neantului

Fugi, geniu al nenorocirii,
Duşman al visului şi-al forţei,
Tu, care-n mrejele iubirii
Învălui germenele morţei.

Fugi, glasul tău mă înfioară
Trimite-ţi dorul să se culce…
Sărutul tău dacă e dulce,
A lui beţie mă omoară…

Şi părul tău e-ncolăcire
De şerpi cu limbile-otrăvite,
Tu eşti adâncul ce înghite
Virtute, geniu şi simţire.

Ascunde-ţi trupul alb şi gol
- O, şarpe dulce al pieirii! –
Căci deşi pari minunea firii
Eşti al neantului simbol.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriere aleasă

Pestelcă peste pestelcă
deasupra altă pestelcă
şi dedesubt un antricot
pe urmă un stejar cu ghinda verde
(prost ăl de nu m-o crede)
hai oameni buni poftiţi la ghindă
uitaţi-vă în ea ca-ntr-o oglindă
descoperiţi-i forţe nutritive
ca împăratul ierbii din Ninive
târâţi-vă pe burtă aşa cum viermii fac
umblaţi în patru labe sub copac
zdrobiţi-o între dinţi ca pe-o faianţă
ca pâinea noastră de la manutanţă
băgaţi în burtă verzile ghiulele
ca să plesnească-acolo-n mii de stele

poezie clasică de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze
Şi cu zâmbet larg pe buze
Trage voalul peste soare.

De-atâtea frunze zburătoare
Sunt pline albele peluze...
Se iscă vântul dintr-o boare,
Stârneşte freamătul în frunze.

Vântul, cu forţă nimicitoare
Spală norii ca-ntinse pânze,
Iar stolurile mici de gâze
Zboară-n cerc... ameţitoare.

Se iscă văntul dintr-o boare.

rondel de Ioan Friciu (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sora mea

vaca are ochi atît de blînzi
şi mă înţelege mai bine
decît voi, fraţi ai mei, pe mine

Pentru că voi nu m-aţi mai vrea
şi m-aţi goni departe
mult mai aproape de moarte
decît vaca, prietena mea

care spre mine priveşte
cu ochii înţelegători
de mărgărite şi nouri uşori

cu gîndul la abatorul ce ni se pregăteşte
şi ei şi mie deopotrivă
de nevăzuta forţă nemilostivă.

şi fruntea sa e de zăpadă blîndă
şi nu poartă ochelari
şi tîmpla ei de lună şi mă păzeşte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 127

În vremuri vechi, negrul n-a fost slăvit,
Sau dac-a fost, nu a însemnat splendoare,
Însă acum, negrul a moştenit
Numele ei în cruntă dezonoare;
Căci de când mâna Firea a imitat
Şi ce-i urât cu fard împodobeşte
Ce e frumos s-a cam denaturat,
A decăzut şi în dispreţ trăieşte.
Iubita are ochi întunecaţi
De parc-ar fi o tristă bocitoare,
Născuţi urâţi, ei sunt frumos pictaţi
Sfidând obraznic forţa creatoare.

Dar când bocesc sunt sinceri şi zeloşi,
Încât oricine spune că-s frumoşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

Cerurile
Din imensitate
Ne dau lumină
Forţă şi tărie
De la aştrii
Inspiraţie
Şi pace
De la îngeri
Speranţă
Şi viaţă
Din paradis
Revărsări
De har
În sfere
Concentrice
Ceremonie sacră
Pe altarul
Creaţiei
Pentru noi
Pământenii.

poezie de David Boia (27 martie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel îndrăgostit

Cel îndrăgostit temelnic,
Doarme numai pe apucate
În rest trăieşte cu insomnia,
Alteori el îşi poartă haloul,
Aidoma lunii în vogă prin ceaţă
Ca să-şi dezvolte nimbul în zori,
Dimineaţa el apare transpus
Cu cearcăne la persoana întâi
În proporţie de unu la unu,
Iubirea lui se poartă şi ea cu aură
După modelul soarelui la zenit,
Aşa deghizată euforic transcende
În caz extrem de forţă expansivă
Iubirea lui tinde să devină quasar,
Atunci trăieşte prezentul înflăcărat
Atingând sus maximul de lumină.

poezie de David Boia (2 februarie 2015)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!